Mașinile din „Aventour la feminin” by Textar: Skoda Enyaq, un SUV electric cu autonomie mare și aer premium

Publicat marţi, 01.06.2021 18:41 de Bogdan Mirică

Azi începem să facem cunoștință cu mașinile care vor lua parte la cel mai nou proiect Automarket: Aventour la feminin. Skoda Enyaq va fi una dintre mașinile pe care fetele o vor conduce de-a lungul celor 4 zile.

Skoda a strigat prezent atunci când s-a născut ideea unui tur dedicat exclusiv femeilor, adică Aventour la feminin, despre care v-am povestit deja aici. Brandul din Cehia este văzut ca un producător de automobile extrem de practice. Și cine nu-și dorește o astfel de soluție de mobilitate. Doar că, de data aceasta, Skoda plusează cu două trăsături neașteptate: electrificarea și aerul premium. Este suficient să te întâlnești cu noul Skoda Enyaq, primul SUV din istoria cehilor, ca să realizezi că acum nu vorbim doar despre versatilitate.

INTERIOR ATENT LUCRAT, MEREU SPAȚIOS

Skoda Enyaq profită de noua platformă MEB a Grupului Volkswagen și dezvoltă un SUV care se aseamănă destul de mult cu vărul lui din Wolfsburg: Volkswagen ID.4. Însă, culmea, nu se aseamănă atunci când vine vorba de grija manifestată pentru interior. Aici, Skoda pare că a luat lecții de la cei mai buni arhitecți.

Avem un habitaclu prietenos, presărat cu materiale prietenoase. Nu prea sunt zone cu plastic tare și neprietenos. Planșa de bord oferă multe inserții din material textil, iar finisajele sunt foarte bune. Bineînțeles, în funcție de nivelul de echipare ales, fiecare fiind botezat sugestiv (Loft, Lounge, Lodge, Eco-Suite și Suite). Ca să vă faceți o idee despre nivelul de calitate oferit la interior, pe echiparea Lodge inserțiile textile sunt din lână. În cazul mașinii noastre vorbim despre echiparea Eco-Suite.

Nu lipsesc soluțiile Simply Clever și spațiile generoase de depozitare de la interior. Aici, fetele vor putea să rătăcească toate lucrurile care stau de obicei în geantă. Și vor fi în siguranță, pentru că majoritatea spațiilor au zone aderente. Pe locurile din spate ai loc berechet la picioare. Aproape la fel de mult ca într-un Kodiaq, cel mai mare SUV din gamă.

Iar portbagajul va fi râvnit de toate protagonistele turului. Are o capacitate de 585 de litri, deci e loc pentru multe trolere, truse de machiaj și ținute pentru fiecare moment al zilei.

MOTORIZĂRI ȘI BATERIE

O altă trăsătură cu care Enyaq plănuiește să îi seducă pe fani, dar și pe cârcotașii care nu se gândeau până acum la o Skoda, este electrificarea. Vorbim despre al doilea model cu zero emisii, după hitul Skoda Citigo iV, cea mai accesibilă electrică europeană, înainte de Dacia Spring.

Skoda Enyaq este un SUV 100% electric, primul din istoria companiei. Beneficiază de patru opțiuni de motorizare. Cea mai modestă oferă 180 de cai putere și se regăsește sub indicativul Enyaq 60 iV. Versiunea următoare, adică Enyaq 80 iV, este și cea care ne va însoți în „Aventour la feminin”. Asta înseamnă că fetele vor avea la dispoziție un motor de 204 cai putere. Acesta acționează doar roțile spate.

Cei care își doresc tracțiune integrală vor putea comanda pe viitor și versiunea 80X, care oferă 265 de cai putere. Cea mai puternică motorizare va fi însă disponibilă pe declinarea vRS iV, adică 306 cai putere, tracțiune integrală și un sprint de la 0 la 100 de km/h în 6.2 secunde.

Dar să revenim la mașina cu care se vor plimba cele patru fete și partenerele lor. Enyaq-ul nostru este disponibil cu o baterie de 77 kWh (mai există o baterie în gamă, mai mică, de numai 58 kWh). Bineînțeles, vorbim despre capacitatea netă, utilizabilă. Cu această baterie, versiunea care ne va fi alături promite o autonomie mai mult decât generoasă. Dacă ar fi să ne luăm după cei 537 de kilometri anunțați, ea ar trebui să ne ajungă pentru jumătate din traseu.

Dar nu vom merge la consum, pentru că prietenii de la Renovatio E-charge ne-au pregătit o mulțime de puncte de încărcare pe traseu. Avem noroc și cu faptul că Enyaq se înfruptă cu lăcomie de la orice priză rapidă. Adică poate primi 125 kW, ceea ce înseamnă că încărcarea până la 80% se poate face în doar 40 de minute. Dacă găsiți ocupată conexiunea rapidă, puteți să vă mulțumiți și cu AC-ul, care trage maxim 11 kW.

Când vine vorba de performanțe, Skoda Enyaq nu își propune să impresioneze, dar nici nu își propune să rămână în urmă. Are o accelerație de la 0 la 100 de km/h cu valori bune: 8.6 secunde. Bineînțeles, ca în cazul oricărei electrice, viteza maximă este modestă: doar 160 de km/h.

TEHNOLOGIE DE TOP

Skoda Enyaq nu rămâne datoare nici când vine vorba de tehnologie. Chiar dacă ecranul din spatele volanului are numai 5 inch și nu prea lasă loc personalizării, ecranul central, care poate avea chiar și 13 inch, este o adevărată declarație de forță. Are o grafică excelentă, culori vii și servește comenzilor pentru climatizare. Pentru sistemul audio există o zonă tactilă la baza acestuia, similară cu cea introdusă acum doi ani de Volkswagen Golf 8.

De fiecare dată când vor conduce Enyaq, fetele vor fi răsfățate. De ce? Pentru că vorbim despre cea mai echipată mașină din tur. Avem scaune încălzite chiar și pentru locurile din spate, iar climatizarea poate fi reglată pe trei zone. Deci și pe locurile din spate. Mai mult, avem și parbriz încălzit, în caz că vara nu vrea să se arate în ruptul capului. Iar dacă fetele au circulație periferică slabă, volanul este și el încălzit.

Lista dotărilor va fi completată de farurile Matrix LED, capabile să se adapteze singure la ceilalți participanți la trafic. Nu lipsesc accesul fără cheie, reglarea electrică a scaunelor, geamurile laterale cu protecție acustică și camerele video cu vedere la 360 de grade. Totul va fi desăvârșit de un acoperiș panoramic, menit să inunde interiorul cu lumină și voie bună.

SKODA ENYAQ: RIVALI ȘI PREȚURI

Skoda Enyaq este un SUV compact cu propulsie 100% electrică. Principalii săi rivali sunt Volkswagen ID.4 și Ford Mustang Mach-E. Dacă vreți, propun să ne uităm și în segmentul premium, la BMW iX3 și Tesla Model Y.

Prețurile pentru Enyaq pornesc de la 38.800 de euro pe piața din România. Însă, în funcție de motorizarea aleasă și de opționale, ele pot urca vertiginos. Așa se face că modelul care ne va însoți în Aventour la feminin caută să ne seducă cu o valoare de achiziție de 61.300 de euro.

***

Aventour va putea fi urmărit după hashtag-ul #Aventour, pe Facebook-ul Automarket și pe Instagram-ul Automarket, pe Facebook-ul Eva.ro și pe Instagram-ul Eva.ro. Veți găsi mereu imagini proaspete din timpul turului. Bineînțeles, Aventour la feminin va putea fi urmărit și pe conturile fetelor implicate în proiect.

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 dintre cele mai noi mașini lansate în România

8-11 iunie

Un proiect
AUTOMARKET ȘI EVA

Proiect prezentat de:

TEXTAR

Parteneri:

RENOVATIO E-CHARGE

SEPHORA

MASTERCARD

DAVIDOFF

tazz by eMag

CARDUL RADIO GUERILLA

  • ACE - Craiova, miercuri, 02.06.2021 06:27

    Verisoara cu VW ID.4 si AUDI Q4 e-tron - acest model SKODA pur electric este considerat de multe ori ,,ruda mai saraca'' a concernului - chiar daca are calitati evidente: - un volum al portbagajului superior rudelor electrificate; - o autonomie in teste OK pentru o asemenea masina - foarte spatioasa; - siguranta de 5 stele la testele EURONCAP! Pentru diversitate - cred eu, ar fi lasat o impresie frumoasa si un SUV PHEV - de exemplu un VOLVO XC60... Momente frumoase si MULT SUCCES fetelor in cadrul turneului!!!

  • Vali, miercuri, 02.06.2021 08:01

    Interesanta initiativa. Cum zicea si ACE, ar fi fost interesant de vazut la teste si un Volvo si daca se merge pe electrice, de ce nu un XC40 electric?

  • olteanu, miercuri, 02.06.2021 09:16

    Mai AM, ce e asta? ,,Avem un habitaclu prietenos, presărat cu materiale prietenoase. Nu prea sunt zone cu plastic tare și neprietenos". Sunteti prietenosi rau :))

  • Anonim, miercuri, 02.06.2021 10:47

    Iar electrice "premium" ! Daca si Skoda a ajuns premium.....la pret poate in rest propaganda fara numar pentru masinile aste electrice . Pentru ingrijoratii de incalzirea planetei va prezint cateva date . Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42,0 ºC, înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938. La București au fost 40,3 grade în iunie 1918, la Buzău au fost 38,5 în 1908, iar la Craiova au fost 38,8 grade în iunie . Cate masini erau in Romania in anii astia ? Si mai ales cate diesel ? Datele sunt din arhiva institutului de meteorologie roman . Cine vrea sa gandeasca singur intelege ceva restul sa va lasati pe mai departe ajutati sa ganditi ce vor altii spre binele vostru .

  • @Anonim, miercuri, 02.06.2021 11:02

    Da mai, asa se manifesta incalzirea globala, un maxim de temperatura luat intr-o zi prin vara... ai auzit de medii anuale? Ai auzit de temperatura apei oceanelor? Ai vazut cum si cat erau iernile in anii aia care zici tu si cum a fost iarna anul asta? Se duce dracu natura nu numai de la gaze ci si de la gunoaie, defrisari, agricultura si zootehnie anapoda si alte nenorociri facute de mana noastra, dar "nuuuu dom.le, nu.i nicio incalzirea globala pentru ca a plouat ieri pe 1 iunie, prima zi de vara iti dai seama..si mi.a fost si putin frig pe deasupra de.am luat o geaca pe mine". Pamantul cum il vezi, ca o minge sau ca o farfurie?

  • @@Anonim, miercuri, 02.06.2021 12:16

    tu faci confuzie intre poluare si schimbarile climatice. Sunt lucruri diferite. Te duce capul sa judeci tot ce citesti?

  • quest, miercuri, 02.06.2021 13:23

    bogdanel. cu fetele ,cu accesoriile lor,ai poze?

  • Anonim, miercuri, 02.06.2021 13:37

    @Anonim eu zic sa nu mai facem nimica sa stam toti la soare poate se mai inmoaie poluarea .@@ Anonim expertule pai schimbarile climatice nu ne zic specialistii astia lui peste prajit ca sunt datorate poluarii ? Deci aia in 1918 si chiar inaintre de 1900 au poluat tare de tot de au ajuns temperaturile asa de ridicate . Oricum nu am cum convinge un spalat pe creier de altceva decat vrea el sa auda .

  • Seriff, miercuri, 02.06.2021 14:22

    @Anonim, stai sub pat cu masca de gaze daca iti e asa frica de poluare

  • ^^^, miercuri, 02.06.2021 14:41

    Bine anonimel. Asa sa facem. Incepe primul prin a da exemplu. Ai renuntat deja la masina? Ca polueaza (metal, plastic, cauciuc, sticla, o gramada de substante energofage mari emitatoare de CO2 in procesul de fabricatie). Sa nu mai zbori niciodata cu avionul. Taie-ti curentul ca se ard carbuni acolo, brrrr... Inchide incalzirea (ca oricum incalzirea globala e pe vine). Nu mai cumpara nimic ca se transporta cu autocamionul Diesel. Cultiva-ti mancarea dand la sapa singur ca tractorul consuma si ala motorina. Cum? Nu faci nimic din toate astea si ne dai noua lectii! Esti cam ipocrit. Iar expertii astia nu ne zic de ce in istoria planetei au fost perioade mult mai clade si cu concentratii mult mai mari de CO2 si n-a murit nicio vietuitoare, din contra, au prosperat. Iarasi specialistii nu ne zic de ce are asa de mare influenta transportul auto in emisiile globale de CO2 (vreo 12% cu tot cu transportul de marfa) de trebuie sa ne speriem asa de tare. Specialistii astia la care se inchina unii de fapt habar n-au de nimic si cred ca in spatele lor se ascunde politicul, ca de obicei de altfel. PS Am Diesel care emite mai putin CO2 ca un Otto, asta ca sa vezi ca nu ma doare in cot de planeta.

  • Auziti?, miercuri, 02.06.2021 15:29

    Ce se mai aude de stratul de ozon? Parca erau gauri in el si-n 10 ani venea sfarsitul lumii...acum 20 de ani!

  • Edikkk, miercuri, 02.06.2021 16:15

    Sheriff şi ^^^^ Luaţi-vă de mână şi duceţi-vă la bibliotecă :))) O daţi în bară rău de tot. Schimbările climatice sunt confirmate de 100% de oamenii de ştiinţă. Ăia 3% iniţiali care nu erau de acord au fost expuşi că erau sub plata concernurilor petroliere şi deci minţeau. Un val imens de căldură s-a poziţionat la polul nord și deasupra Groenlandei, lucru care a dus împingerea frontului rece înspre Europa şi parte din Rusia, ducând la iarnă mai blândă, dar mai rece faţă de iarna trecută şi primavăra rece. Dar în Greenlanda şi Polul nord acest val imens de căldură face ravagii ! Topirea ghețarilor accelerează peste orice estimare iniţială. Ştiţi poza cu Titanic, scufundat vertical pe jumătate iar cei din jumătatea de sus ziceau - păi cum se scufundă dacă noi de fapt ne înălţăm în aer ??? Ehhh... este acelaşi situaţie. Gaura de ozon. Omenirea a aflat de problemă, au făcut conferinţe, au semnat acte, au găsit soluţii de combatere şi au fost implementate şi am ajuns la un rezultat bun. Gaura s-a micşorat spre dispariţie. Tehnologia a ajuns aşa departe, că astăzi unul din cei mai buni refrigeranți este.... CO2 . Serios, ceea ce este, pentru problema în cauză, foarte ok. DE CE NU CREDEŢI CĂ TREBUIE FĂCUT LA FEL, ca şi pentru gaura de ozon, la fel pentru încălzirea globală??? La fel. Există soluţii, se vor pune în acţiune, trebuie să rezolvăm problema. Dar cu idioţi care nu cred în gaura de ozon sau încălzirea globală, nu poţi face nimic.

  • Seriff, miercuri, 02.06.2021 17:22

    Edikk e 2 iunie si e frig ca in martie, lasa-ne frate cu incalzirea globala ca nu se pupa, ai pus botul la vrajeala asta, ai fost tu in Groenlanda sa vezi ca mor aia de cald? Nu moare nimeni nicaieri, decat Greta de nervi ca nu mai merge cu vrajeala eco.

  • Vlad08, miercuri, 02.06.2021 17:24

    Am fost la drivetest cu un Eniaq configurat exact ca in galeria foto, pret 60.000 de euro fara tichete si rable. Ei bine din prima clipa, am observat ca materialele nu sunt asa "prietenoase" cum sunt descrise in articol. Foarte mult plastic tare si culmea exact acolo unde pui mana,respectiv pe manerul de la portiera+in multe alte locuri. Pentru mine nu a fost cu nimic mai premium ca o Octavia de 25.000 de euro. E o masina draguta, care ar trebui sa coste maxim 30-35.000 de euro, in nici un caz 60.000 si de baga tot ce are mai "prietenos" Skoda pe ea. In rest, e mare,greoaie si cu performante de diesel de 2L.

  • @Edik, miercuri, 02.06.2021 19:45

    Cu idiotii care nu cred in incalzirea globala rezolvam noi cumva. Le mai punem niste taxe si niste interdictii. Dar ce ne facem cu analfabetii? Aici care e parerea ta? Ca Greta gangaveste ceva neiteligibil acum.

  • Edikkk, miercuri, 02.06.2021 23:01

    Vlad08 strugurii sunt acri Stai la căruţa ta, că nu meriţi Bagă acolo sârba în 3 pedale şi cu o mână mereu cu schimbătorul în maţele maşinii termice puturoase Nu meriţi electrică

  • @Edik, joi, 03.06.2021 06:51

    Da ba, nu merita electrica. Da tu de ce nu meriti? Ca n-ai. Si n-ai raspuns la intrebare. Ce facem cu analfabetii?

  • Seriff, joi, 03.06.2021 09:25

    Mai bine cu 3 pedale si fara griji, decat cu 2 pedale, aplicatie de cautat statii, aplicatie separata pentru fiecare statie, timp pierdut prin parcari, risc sa nu mearga statiile si risc sa se strice grav masina cand iese din garantie.

  • Liviu, joi, 03.06.2021 10:00

    @Edikkk puteai sa zici ca strugurii sunt acri, daca vorbea de un EQS sau de un Taycan. Omu' a avut o experienta directa cu masina si nu i-a placut. Trebuie sa iei apararea oricarei masini electrice doar pentru ca e electrica? Daca e o mizerie la suprapret, ar trebui sa admiti si tu asta. Sa dai 60 de mii pe o masina grea si lenesa e cam tras de par. Gandeste-te doar ce Tesla iti iei la banii astia. Cat despre 3 pedale, e distractiv sa schimbi singur vitezele. Nu pot sa zic ca imi lipseste sa conduc o manuala, dar nu m-ar deranja sa ma intorc la una. Poate nu te prea pricepi tu la schimbator si de-aia ai prins atata ura.

  • Vlad08, joi, 03.06.2021 11:09

    @Edikkk, nu ma obosesc nici sa te jignesc,nici sa ma explic unui copil fara contact cu realitatea. Intelegi economia de piata? Poti intelege ca un obiect isi merita sau nu banii ceruti? Am spus doar ca acest Eniaq, in varianta de top de 60.000 nu isi merita banii, nici ca performante,nici ca autonomie si nici ca materiale folosite. In comparatie, cu 52.000 de euro,fara tichete si rable cumperi Tesla Model 3 Long Range, cu 614 km autonomie,nu "pana la 510 km" ca la Eniaq. 0-100 km in 4.4 secunde nu in 8.5 secunde ca un diesel clasic de 2l. In plus tehnologia de pe cele 2 nu se poate compara. Ti-am facut o paralela, ca pentru un om cu obloane de "electrica" la ochi, e vorba de lucruri care merita sau nu banii. In ceea ce priveste mestecatul meu in cutie, as vrea sa iti vad levierul ala de Mercedes de la coloana de directie de la Tesla ta. Sau esti doar un papagal care bagi motorina dar o arzi electric?

  • Edikkk, sâmbătă, 05.06.2021 08:05

    Ok, corect şi cinstit (după ce am citit ce aţi scris dle Vlad08) este să îmi fac mea culpa şi să îmi prezint scuzele scuze