Vettel a câştigat Marele Premiu al statului Bahrain!

Publicat duminică, 21.04.2013 16:38 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a câştigat cursa din Bahrain în faţa lui Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean după ce Fernando Alonso a avut probleme cu sistemul DRS, iar Nico Rosberg a avut un ritm modest.

Marele Premiu al statului Bahrain a oferit unul dintre cele mai spectaculoase starturi din Formula 1 din ultima perioadă, după ce Nico Rosberg, Sebastian Vettel şi Fernando Alonso au oferit dueluri palpitante în primele tururi.

Devansat după primele viraje de Alonso, Vettel şi-a recăpătat rapid al doilea loc şi a devenit lider în turul trei după ce l-a depăşit pe Rosberg. Pilotul echipei Red Bull Racing s-a distanţat rapid de german, care din cauza unui ritm mai slab de cursă caracterestic monopostului Mercedes în acest debut de sezon a pierdut constant poziţii în pluton.

Alonso se anunţa astfel principalul său rival în lupta pentru victorie, însă pilotul Scuderiei Ferrari a intrat prematur la boxe după ce sistemul DRS a rămas blocat în poziţia activă. Defecţiunea tehnică a persistat însă, iar spaniolul a revenit la boxe după numai patru tururi şi nu a mai putut folosi sistemul DRS în restul cursei.

LOTUS, ARTIZANII STRATEGIILOR LA BOXE

Situaţia l-a avantajat decisiv pe Vettel, care printr-un ritm de cursă foarte bun cu pneuri hard a câştigat cursa fără emoţii la capătul unei strategii cu trei opriri la boxe, dar mai ales pe cei doi piloţi ai echipei Lotus.

Plecaţi doar de pe locurile nouă şi 11, Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean au ocupat celelalte locuri pe podium datorită unor strategii eficiente pentru schimbarea pneurilor. La fel ca şi în primele curse ale anului, Raikkonen a gestionat mai bine pneurile şi a fost capabil să efectueze doar două opriri la boxe, în timp ce Grosjean a optat pentru trei treceri pe la standuri, dar a concurat în ultimele două stinturi cu pneuri medium.

PERFORMANŢĂ MAJORĂ PENTRU DI RESTA

Acest lucru i-a permis să fie constant mai rapid şi să-l depăşească pe finalul cursei pe Paul di Resta, obţinând primul podium din acest sezon după ce a primit un şasiu nou de la Lotus în urma rezultatelor modeste din primele trei curse. Scoţianul a avut parte de una dintre cele mai bune curse din carieră şi a ocupat locul patru, fiind alături de Raikkonen singurul care a efectuat doar două opriri la boxe.

Punctul decisiv pentru el a fost de asemenea startul, când pilotul echipei Force India l-a depăşit pe un Felipe Massa care a terminat doar pe locul 15 după ce nu mai puţin de patru opriri la boxe, dintre care două au fost provocate de dejantarea pneului dreapta-spate.

Cel mai probabil, monopostul a fost dezechilibrat şi în urma unui acroşaj cu Adrian Sutil din startul cursei, incodent în urma căruia cel de-al doilea pilot Force India a terminat doar pe locul 13 după ce plecase de pe poziţia a şasea a grilei de start.

Plecat doar de pe locul nouă al grilei de start în urma retrogradării din calificări, Lewis Hamilton a avut parte de o cursă bună în care a efectuat depăşiri în pluton şi a terminat pe poziţia a cincea după ce a trecut pe final de Seergio Perez.

Mexicanul s-a remarcat însă prin duelurile spectaculoase cu coechipierul său de la McLaren, Jenson Button. Cei doi s-au acroşat uşor de nu mai puţin de trei ori, însă amândoi au continuat cursa, cu britanicul terminând doar pe locul 10.

WEBBER ŞI ROSBERG, INVESTIGAŢI DE COMISARI

Nu la fel de curate au fost însă duelurile dintre Mark Webber şi Rosberg. Al doilea pilot al echipei Red Bull Racing a reuşit să rămână în faţa germanului după un acroşaj uşor, însă incidentul va fi analizat de comisari după cursă şi există posibilitatea ca cel puţin unul dintre ei să fie retrogradaţi pe grila de start a cursei următoare din Spania.

UPDATE: Webber a primit o mustrare scrisă din partea comisarilor pentru producerea incidentului în care a fost implicat şi Rosberg, însă îşi păstrează poziţia a şaptea.

Webber a terminat pe şapte, în timp ce Rosberg s-a mulţumit doar cu locul nouă, între cei doi intercalându-se Alonso. Fără posibilitatea de a utiliza sistemul DRS, spaniolul a revenit pe locul 13 după a doua oprire la boxe, dar a urcat până pe locul nouă după o cursă de recuperare.

WILLIAMS, DIN NOU FĂRĂ PUNCTE

Williams rămâne singura echipă tradiţională care nu a câştigat puncte în primele patru curse ale sezonului, după ce Pastor Maldonado şi Valtteri Bottas au terminat pe 11 şi, respectiv, 15. Între timp, Caterham a reuşit performanţa să termine cu Charles Pic pe locul 17 în faţa lui Esteban Gutierrez de la Sauber, care a plecat de pe ultima poziţie a grilei de start.

Singurul abandon al cursei a fost trecut în dreptul lui Jean-Eric Vergne de la Toro Rosso, iar învingătorul Vettel a stabilit şi cel mai bun timp în cursă după ce a fost cronometrat cu 1:36.961 în turul 55.

BAHRAIN - REZULTATE CURSA:

 1.  Vettel         Red Bull-Renault      1h36:26.945s
 2.  Raikkonen      Lotus-Renault              +  9.1s
 3.  Grosjean       Lotus-Renault             +  19.5s
 4.  Di Resta       Force India-Mercedes      +  21.7s
 5.  Hamilton       Mercedes                  +  35.2s
 6.  Perez          McLaren-Mercedes          +  35.9s
 7.  Webber         Red Bull-Renault          +  37.2s
 8.  Alonso         Ferrari                   +  37.5s
 9.  Rosberg        Mercedes                  +  41.1s
10.  Button         McLaren-Mercedes          +  46.6s
11.  Maldonado      Williams-Renault        +  1m06.4s
12.  Hulkenberg     Sauber-Ferrari          +  1m12.9s
13.  Sutil          Force India-Mercedes    +  1m16.7s
14.  Bottas         Williams-Renault        +  1m21.5s
15.  Massa          Ferrari                 +  1m26.3s
16.  Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari        +  1 lap
17.  Pic            Caterham-Renault          +  1 lap
18.  Gutierrez      Sauber-Ferrari            +  1 lap
19.  Bianchi        Marussia-Cosworth         +  1 lap
20.  Chilton        Marussia-Cosworth         +  1 lap
21.  van der Garde  Caterham-Renault         +  2 laps                 

Not classified/retirements: Driver Team On lap

Vergne Toro Rosso-Ferrari 16 Fastest lap: Vettel, 1m36.961s World Championship standings, round 4: Drivers: Constructors: 1. Vettel 77 1. Red Bull-Renault 109 2. Raikkonen 67 2. Lotus-Renault 93 3. Hamilton 50 3. Ferrari 77 4. Alonso 47 4. Mercedes 64 5. Webber 32 5. Force India-Mercedes 26 6. Massa 30 6. McLaren-Mercedes 23 7. Grosjean 26 7. Toro Rosso-Ferrari 7 8. Di Resta 20 8. Sauber-Ferrari 5 9. Rosberg 14 10. Button 13 11. Perez 10 12. Ricciardo 6 13. Sutil 6 14. Hulkenberg 5 15. Vergne 1

  • OTTO, duminică, 21.04.2013 16:46

    Bravo Alonso fara DRS a demonstrat ca este super pilot de F1-a depasit masini in cursa si nu orice ambele McLaren -EXCELENT.

  • mavrick, duminică, 21.04.2013 16:50

    Alonso parca-i blestemat... Felicitari pilotilor Lotus pentru rezultate si pilotilor McLaren pentru spectacolul oferit pe circuit!

  • BlueEnergy, duminică, 21.04.2013 16:51

    Vettel a avut cea mai buna masina! Felicitari! Alonso fara problema cu drs-ul termina cel putin pe 3. Uitati-va la timpi generali si scadeti 21-22 de sec pentru o oprire in plus la boxe. Asta e...pacat!

  • Davidenko, duminică, 21.04.2013 16:53

    pneurile Pirelli sunt o gluma proasta.... ca fapt divers oare a fost cineva suficient de nebun sa parieze pe un podium cu Vettel Raikkonen si Grosjean identic cu cel de anul trecut?

  • Shade, duminică, 21.04.2013 16:53

    In cursa din Malaysia Alonso a gresit si a intrat in Vettel dar acum a fost ghinion dar oricum un loc 8 fara DRS si cu 4 opriri la boxe jos palaria in fata lui a facut tot ce a putut.Cred ca se putea bate la victorie cu Vettel daca nu avea probleme cu DRS.

  • Miroq, duminică, 21.04.2013 16:54

    Yeah baby! Dormiti linistiti urmatoarele 3 saptamani. Cosmarul Vettel continua...

  • GEO, duminică, 21.04.2013 16:54

    Incredibil , cum sa ii permiti lui Alonso sa foloseasca DRS-ul a doua oara daca stii ca ee defect , ce au crezut , aa pai poate s-a reparat singur...

  • necurat, duminică, 21.04.2013 16:55

    credeti ce vreti. Webber a dovedit ca are talent dar n-are material. Imi pare ca el e la RBR insa are la mina un Toro Rosso. Toti inginerii lucreaza asupra unui monopost si cred ca mai multe echipa fac astfel.

  • Alex, duminică, 21.04.2013 16:59

    Ce bateti campii cu Alonso ca nu a avut DRS? Ca sa folosesti DRS-ul trbuie sa ajungi pe cineva din urma. Si el si Masa au fost la gara cursa asta. Alonso a depasit jalonele formulei 1, in rest nimic spectaculos. Perez i-a dat rusine si lui si lui Webber fara sa foloseasca DRS-ul.

  • NANDOOO, duminică, 21.04.2013 16:59

    sa depasesti ambele masini McLaren fara DRS sa ai 4 opriri la boxe sa ajungi in puncte-8--asta inseamna mare talent!

  • azmodan, duminică, 21.04.2013 17:01

    @alex tu cred ca esti incepator sau ceva de genu ai idee ce inseamna sa aibe aia din fata ta drs si tu nu ?si totusi sa te apropii si sa ii depasesti

  • mareanalx, duminică, 21.04.2013 17:03

    @Alex cu parere de rau iti spun, dar tu la ce cursa te-ai uitat? cand se lupta cu perez era la mai putin de 1 sec de hamilton daca nu ma insel si nu a avut DRS, am un mic sfat pt tine, data viitoare cand te uiti la o cursa fi atent la toti pilotii si la toate datele nu numai la ce iti convine tie

  • REX, duminică, 21.04.2013 17:05

    Ba Alex tu esti labil mintal!Alonso a avut DRS stricat si a dat lectii de pilotaj la multi in cursa asta care aveau DRS!Sa ai 4 opriri la boxe si dezavantajul DRS sa termini pe 8-nici nu imi imaginez ce se intimpla daca era masina cu DRS...VETTEL era facut de cacao ca si cursa trecuta!

  • Alex, duminică, 21.04.2013 17:08

    Nu sunt incepator, sunt doar obiectiv. Orice pilot cu masina buna ajunge in fata chiar daca pleaca de pe linia boxelor. Alonso a avut ghinion. A doua intrare la boxe a fost prostie pura. Dupa ce nu a mai folosit DRS-ul a depasit piloti mai slabi cotati. Ce il umflati atit parca a inventat roata?

  • REX, duminică, 21.04.2013 17:08

    Ca sa nu mai zic ca a terminat in acelasi tur cu VETTEL: 1. Vettel Red Bull-Renault 1h36:26.945s 2. Raikkonen Lotus-Renault + 9.1s 3. Grosjean Lotus-Renault + 19.5s 4. Di Resta Force India-Mercedes + 21.7s 5. Hamilton Mercedes + 35.2s 6. Perez McLaren-Mercedes + 35.9s 7. Webber Red Bull-Renault + 37.2s 8. Alonso Ferrari + 37.5s 9. Rosberg Mercedes + 41.1s 10. Button McLaren-Mercedes + 46.6s

  • cearta, duminică, 21.04.2013 17:12

    ma flacai, voi cei care va uitati la toate cursele si la cea de azi, ati uitat ca echipele nu au aceleasi monoposturi. Chiar credeti ca daca n-a avut DRS ap asta deja e masina de carting??? fiti seriosi... De cat timp McLaren isi trag oasele dupa ei?

  • vasilisca85, duminică, 21.04.2013 17:18

    Cat ghinion poate sa aiba alonso, daca nu se intampla cu drs mai mult ca sigur castiga cursa. Si vettel k de obicei masina buna si scapa de adversarul care ar fii putut sa il bata. Sper sa mai aiba si vettel parte de ghinioane nu numai alonso.

  • mirel_f1, duminică, 21.04.2013 17:19

    O cursa frumoasa Vetel ca de o bicei de ne oprit si ce mi se pare surprinzator constanta lui Raikonnen eu in acest moment sunt in stare sa cred ca singurul pilot ce se va tine de Vettel e Raikonnen,

  • mavrick, duminică, 21.04.2013 17:21

    @Alex, de te-ai fi uitat mai atent (ceea ce cred ca ai facut-o doar ca esti lovit de orgoliu) ai fi observat cu Alonso a parcurs o portiune virajata de circuit cu DRS-ul activat dar blocat ceea ce-l impiedica sa aiba o buna aderenta pe pneurile de spate (o vreme m-am temut ca va fi penalizat, pana mi-am dat seama ca e o problema tehnica). Plus de asta,cum spunea cineva mai sus, scade aprox.22sec (cat a durat acel pitstop obligat sa-l faca pentru a-si "repara" DRS-ul)din diferenta de timp fata de Vettel si vezi pe ce pozitie s-ar fi pozitionat. Zic doar de acele 22sec nu si de cele pierdute din cauza pilotilor mai lenti decat el ce i-au stat in fata si l-au impiedicat sa obtina un timp bun, fijnd ingreunat sa-i depaseasca fiindca ii lipsea DRS-ul.

  • danoe, duminică, 21.04.2013 17:24

    sperante desarte la ghinionul lui Vettel,poate niste molifte,acatiste,putina coliva...

  • pif, duminică, 21.04.2013 17:30

    O cursa frumoasa cu multe depasiri si dueluri frumoase.Pacat ca Raikkonen si Grojean au plecat de pe locuri slabe in cursa iar Alonso si Massa au avut probleme pentru ca ar fi fost o lupta interesanta pentru victorie.Bravo pentru Perez un adevarat pilot de curse.Asa ar trebuie sa fie pe circuit toti pilotii si ar fi foarte spectaculoase cursele.Sa luam pauza 3 saptamani si sa asteptam Barcelona.

  • unu, duminică, 21.04.2013 17:30

    ha ha..... in loc sa fie felicitati ocupantii primelor 3 pozitii, toata lumea il lauda pe Alonso ca ajuns pe locul 8 ... poate pentru el este un loc extraordinar, sau poate ca doar atata poate cu cel mai rapid monopost din acest sezon ... in cazul acesta ii acord si eu un mare bravo si multe felicitari pentru aceasta performanta si ii urez sa o tina in continuare tot asa. BRAVO Alonso!

  • bbrunes, duminică, 21.04.2013 17:30

    Sezonul este lung..Alonso avea inainte de pauza de vara, anul trecut, un avans considerabil care cu greu a mai contat in lupta pentru titlu ulterior, deci nu avem de unde sa stim ce anume i se poate intampla sau nu lui Vettel in continuare..ori unui Kimi sau Hamilton care mi se par favoriti in acest an, indiferent de faptul ca nu exceleaza intr-una sau 2 curse..

  • d&d, duminică, 21.04.2013 17:38

    @Alex, esti cam varza stricata in a-ti spune parerea. Mai bine taci decat sa spui o parere total iesita din era F1.

  • Vettel, duminică, 21.04.2013 17:40

    e pilotul momentului de ceva ani. Cand Alonso era departe in fata unui Massa accidentat rezulta imediat ca Alonso e supertalent. De ce nu ar fi la fel si cu Vettel si Webber? Eu cred ca Ferrari au cea mai buna masina de cursa, daca Massa si Alonso nu aveau probleme puteau lupta pentru victorie, dar cu un Vettel in forma si tanar, victoria lor ar fi fost improbabila. Are si Vettel curse proaste, dar cand nu are, echipa il indeamna sa mearga mai incet nu mai repede ...

  • Marius60, duminică, 21.04.2013 17:48

    Alonso e regele. Cel mai bun pilot din galaxie. Merge fara aripa fata, merge cu DRS-ul blocat, in curand va merge in 3 roti, fara combustibil si cu o mana legata la spate si va uimi lumea F1.Fanii lui sunt in delir. Noi muritorii de rand trebuie sa ne multimim cu Vettel, Kimi, Hamilton, Perez etc.

  • Shade, duminică, 21.04.2013 17:52

    Marius60-Caracter de doi bani si de prost gust.

  • gelu, duminică, 21.04.2013 18:09

    tineti cont ca nici Vettel nu a folosit DRS. El a depasit inainte de a fi activat DRS. Daca scadem secundele de la un pit stop era la 15 sec in spatele lui Vettlel. Nu avea nici o sansa sa-l bata. in cel mai bun caz era pe 2 sau 3,

  • Flav, duminică, 21.04.2013 18:12

    Nu a vazut nimeni duelul din primele tururi , cand nu era DRS-ula activ, dintre Alonso si Vettel!!!?? Ca nu vad nici un comentariu!! Pentru cursa asta Alonso merita statuie si 500 de puncte in avans, poate asa mai castiga si el campionatul.

  • @blog, duminică, 21.04.2013 18:18

    scoateti va rog smecheriile astea cu "comentariu ascuns" , ne prostiti chiar cu totul. Nu vad sens la ideia asta, oricum esti nevoit sa-l citesti pentru a sti parerea omului si nu vad de ce ar mai trebui sa mai fac un pas in plus pentru al citi (se are in vedere pentru a da un click) de parca as deschite o alta rubrica. Va rog analizati inca o data aceasta ideie.

  • Marius60, duminică, 21.04.2013 18:32

    @Shade... Recunosc nu am garacter si nici bun gust. Am donat totul lui Nando. Mare pilot, mare caracter si de un desavarsit bun gust. Fernando te iubim CA CA Tine nu gasim...

  • di_frera, duminică, 21.04.2013 18:51

    Podium full motorizatie Renault! E de bun augur!! Bravo Kimi, bravo Grosjean!! Totusi, Vettel inca a excelat. Cursa a oferit din belsug atat "active" cat si "pasive", chiar din plin. Sper si pe viitor curse la fel de spectaculoase. Toate bune!!

  • Ady 1671, duminică, 21.04.2013 19:09

    Super tare coment-ul lui Marius60-sunt de acord cu tine.GO KIMI GO

  • mareanalx, duminică, 21.04.2013 19:17

    in primele 4/5 tururi a fost o cursa memorabila o lupta frumoasa pentru conducerea cursei intre vettel,rosberg si alonso, iar dupa aceste tururi lucrurile neprevzute au inceput sa apara(ghinionul lui alonso cu DRS si asa mai departe), dupa parerea mea pana acum a fost cea mai frumoasa cursa

  • 91Schumi06, duminică, 21.04.2013 19:46

    Bai flacai, cursa trecuta va vedeati campioni inca de la Silverstone:))). Hai sa va invat un pic cum stau lucrurile pe circuit,ca fanii Alonso parca sunt niste gloabe cu capastrul pe ochi: Alonso a putut sa recupereze,tocmai datorita strategiei,el deja nu mai avea nimic de pierdut si n-a mers la conservarea pneurilor ca pilotii din fata. Si ce depasiri a facut? Daca nu intrau Button cu Rosberg la boxe abia termina pe 10,asa ca mai terminati-va cu Alonso. E un pilot bun,valoros,dar si el,ca si restul,are nevoie de o masina performanta ca sa ia titlul.

  • jan, duminică, 21.04.2013 20:35

    Depasirile lui Alonso fara DRS mi-a amintit cum era F1 odata. Tot ce castiga Alonso pe un tur, pierdea pe zona DRS.

  • alonsita, duminică, 21.04.2013 20:42

    la alonsita si ferrari nu este ghinion ,este prostie.

  • ALONSITA, duminică, 21.04.2013 20:50

    alonso este ca si o femeie urata ,isterica si disperata dupa sex care daca nu pacaleste nici un barbat incepe sa planga si sa dea vina pe toti din jurul ei ca nu este singura femeie din lume.

  • Unalt Alex decat cel de mai su, duminică, 21.04.2013 20:57

    " Lewis Hamilton a avut parte de o cursă bună în care a efectuat depăşiri în pluton şi a terminat pe poziţia a cincea după ce a trecut pe final de Seergio Perez", duel-urile finale au fost cele dintre Hamilton-Wbber si Perez-Alonso. Nu verifica nimeni povestea inainte sa o publicati?

  • Unalt Alex decat cel de mai su, duminică, 21.04.2013 20:59

    Ca de obicei Vettel norocos scapa de pluton si Alonso pierde din cauze tehnice, nimic nou pana acum

  • Cata, duminică, 21.04.2013 21:17

    Acum sa fim seriosi daca Alonso nu trebuia sa intre la boxe de 4 ori il intrecea pe Vettel cu tot cu DRS , Vettel a avut noroc asta e .

  • @blueenergy, duminică, 21.04.2013 21:26

    Pe lang cele 23 de secunde cu o oprire in plus fata de Vettel, Alonso a avut in si gume mai dure, deci timpi mai slabi ca ai lu Vettel in primele 15 pana a schimbat si Vettel. Nu stiu daca Alonso ar fi castigat, dar pe 2 sigur. Alonso cu 4 opriri a terminat in fata lui Rosberg si Button cu 3 opriri, daca Hamilton, Weber sau Perez nu beneficiau de DRS, Alonso ii intrecea. Sa speram ca Alonso recupereaza iar puncte, masina Ferrari in cursa eu zic ca este aproape cea mai buna.

  • danoe, duminică, 21.04.2013 21:32

    daca e sa fim seriosi pina la capat,si Alonso sa nu fi fost la boxe de 4 ori.n-ar fi fost ok ca si Hamilton sa nu fi nimerit peste bucata de metal in antrenamente ca poate ar fi fost el in poll...

  • marius_kji, duminică, 21.04.2013 21:38

    Astazi ma simt bine,le-a dat bataita Vettel (imbatabil s-a vazut din primele tururi) la toti dupa ce si-a luat-o cursa trecuta.Restul:Webber in nota proprie atata poate,alonso si Massa probabil ca fara probleme puteau un 2-3 dar amatorismul e la el acasa cu Domenicali,Stella si Arsinel probabil, un plus pt. Di Resta si Perez,Hamilton cam anonim si cam atat.sanatate

  • Infiniti, duminică, 21.04.2013 22:04

    Mda... Alonso. Cand castiga, e meritul si talentul lui. Cand pierde e intotdeauna "ghinion" pur. Sigur, scuzele penibile tin intotdeauna locul talentului.

  • ionut, duminică, 21.04.2013 22:12

    sun fan ferrari dar nu pot sa remarc vetel este fenomenal in proportie de 60% dupa parerea mea retbul este din nou campioana au o masina fenomenala, mare pacat de alonso, ferrari este intro situatie proasa si anul acesta. in rest cel mai bun sa castige

  • -04 TEO, duminică, 21.04.2013 22:17

    Mare ghinion pt. Alonso.Daca o tine tot asa ne scoate peri albi.Mi-as dori sa nu se mai intample.De departe se vede ca e cel mai bun.In conditii normale el ar fi facut legea.

  • ferr, duminică, 21.04.2013 22:48

    @91Schumi06 Asa-i ca inca te mai ofitici ca Alonso i-a luat 2 titluri lui Schumacher? Ca l-a batut doua sezoane la rand de germanul nu mai stia de capul lui? Si a plecat din Formula 1 cu coada intre picioare? Asa-i ca te mai ofitici ca Alonso l-a determinat pe Schumacher sa se retraga? Iar batranul Schumi a revenit umil si a plecat, pentru totdeauna, si mai umil? :D Ehe, lasa ca o sa-ti treaca. Nu-ti fa griji. Oricum Alonso o sa-i ia titlul si lui Vettel, favoritul tau.

  • lepydus, duminică, 21.04.2013 22:50

    astrograma lui Vettel analizata in timpul cursei de azi arata clar cum planetarele taurului in conjunctie cu pista se rotesc mai repede...

  • Flav, duminică, 21.04.2013 23:13

    @ferr Eu cred ca de data asta Alonso si-a gasit nasu! Nu mai vede nici un titlu cat e Vettel in viata!

  • BMW, luni, 22.04.2013 04:29

    @vettel Daca e neamt to neamt ramane mereu LIDERI. Astia daca sunt in FORMULA 1 trebuie sa fie primii daca nu fac treaba mai bine se lasa cum au fost cei de la BMW . VETTEL GMBH DEUTSCHLAND POWER !!! NEMTII sunt ceva aparte .

  • 91Schumi06, luni, 22.04.2013 05:31

    @ferr, prietene,sa stii de la mine un lucru: Schumacher a fost fortat sa se retraga. Daca mai ramanea 2 (DOI) ani in F1,astazi avea peste 100 victorii si 9 titluri mondiale. Pai masinile Ferrari din 2007 si 2008 cine le-a dezvoltat,prietene? Raikkonen cu Massa,sau motosapa de Alonso? Nu mai abera tu ca l-a fortat Alosno sa se retraga. Sa-ti mai spun ceva? Alonso nici daca mai alearga 15 ani,n-o sa faca la Ferrari cate a facut Schumacher,iar Ferrari daca are traditia de partea ei,o are datorita lui Schumacher in mare masura. Un ultim sfat,daca-mi permiti: fii obiectiv cand postezi pe diverse forumuri, nu te mai lasa purtat de val! Pana data viitoare,numai bine!

  • eu, luni, 22.04.2013 08:13

    91schumi06 iti spun doar atat AYRTON SENNA! sa nu imi spui ca schumi are 7 titluri ...degeaba tot senna e mai buna;)!

  • mavrick, luni, 22.04.2013 09:07

    @91Schumi06, nu stiam ca-n F1 avem un roman pe post de manager care stie tot despre un pilot anume. Banuiesc ca stii si ce marime poarta Schumi la pantaloni :))

  • xxx, luni, 22.04.2013 09:39

    Schumacher nu a fost un mare pilot. El a castigat pentru ca a fost un mare leader sheap, a stiut omul ce vrea de la el si de la echipa. De Vettel nu-mi place dar se apropie de Schumacher Alonso si Hamilton daca nu vor castiga anul acesta, vor avea aceeasi soarta ca si Kimi. Nu trebuie sa fii super pilot ca sa castigi

  • Bogdan, luni, 22.04.2013 10:00

    Daca a fost atins subiectul: a lamurit cineva care este motivul pentru care Sumacher a renuntat sa mai continue inca un an cu Mercedes? In alta ordine de idei, pentru spectacol, sper ca lui Alonso sa i se sparga odata ghinionul si sa inceapa sa alerge fara probleme tehnice. Mai mult ca sigur asta va genera competitie. Foarte frumoasa cursa asta, si foarte interesante strategiile alese de piloti. De mare angajament duelul dintre Perez si Button. Dar si duelul de la inceputul cursei. Saracul Rosberg era ca o baba grasa care bloca trotuarul.

  • gogu, luni, 22.04.2013 10:19

    @91Schumi06 Fara nici un pic de misto abereza de tot de la realitate domnule ..

  • nicu, luni, 22.04.2013 11:02

    OTTO, Perez de la McLaren l-a depasit pe Alonso in cursa. La ce cursa te-ai uitat?

  • nicu, luni, 22.04.2013 11:18

    Alonso, la fiecare curasa apare obosit, din cauza insomniilor provocate de un cosmar perpetuu, cosmarul se numeste Vettel, dar mai poate spera la un loc doi in campionat in lupta cu Kimi pe care-l consider superior fata de Alonso.

  • Ion, luni, 22.04.2013 15:12

    Nicule , 2 stai jos

  • wow, luni, 22.04.2013 15:28

    si daca spui ayrton senna????d-aia nu mai ploua .fiecare are dreptul sa creada ce vrea.parerile sunt impartite.unii oameni nu stiu sa respecte parerile altora,oameni limitati care doar denigreaza alti piloti si jignesc fanii acestora.sunt fan schumacher,dar n-am avut nimic personal cu alti piloti.ba chiar ma enervau mesajele negative la adresa lui alonso...insa am vazut ca n-are rost

  • OTTO, luni, 22.04.2013 17:58

    NICULE...taticule tu te uiti la porno sau F1-Alonso a depasit ambele monoposturi Mclaren..si dupa cateva ture bune Perez a profitat de DRS si a recuperat pozitia!Ce sa faci mai schimba postul ala SuperOne...ce draq

  • GrosJan, luni, 22.04.2013 19:07

    mai baieti, eu (id NGK) va spuneam toate astea despre alonso din 2010. Ca nu e niciun super nu stiu ce, e un pilot normal, care a avut o mare bafta si a luat doua titluri. E un campion de conjunctura cum mai sunt si altii. Depinde in mare masura de un material de concurs foarte bun plus un cumul de evenimente favorabile ca sa castige. In 2005 dadea declaratii ca poate merge muuult mai rapid dar ca e prudento-inteligent. Normal ca avenit si momentul in care era musai sa mearga mai repede si sa depaseasca ... dar el continua sa fie prudento cu toate ca il implora monte sa-si foloseasca imensul talent ... Eu stiam ca e chestiune de timp sa vada si altii; ce sa-i faci sunt un vizionar :) Tot ma mai intreb cum puteau unii sa-l vada asa chiparos dupa ce a pierdut in fata a cel putin un coechipier; la care se adauga modul in care se impune in echipa, cu manevre care nu au loc pe pista sub forma de talent ... ci de culise

  • ciprian, luni, 22.04.2013 19:37

    91schumi06...un pont pt tine bai baiatule gata am inteles toti ca esti fan schumacher...spunemi si mie daca esti atat de bine informat cate campionate pe bune a luat schumi?..iti spun eu 2..restu au fost manarii..uitate la cursa din 2001 ..de pe a1 ring.. austria ..iti aduci aminte cand il lasa barichelo sa treaca inainte de finish? ca sa nu piarda puncte..pt ca era alt punctaj atunci si un loc in plus era paine curata...si altele si altele cat de favorizat a fost si barichelo haituit ca un caine barichelo na concurat pt ferrari ci pt schumacher....si aia cu daca mai ramanea 2 anii...pff ce vb...aduti aminte in 2006 la suzuka..alonso penalizat ca la blocat pe schumi in calificari si acesta era la 2 viraje in fata..inteleg ca esti fan schumi...si mie mia placut ca pilot nu il contest si il respect dar hai sa fim si realisti....opiniea mea nu trebuie sa deranjeze ci doar sa deschida ochii....schumii afost preferat si a avut parte de tratament special cum are acuma vettel..

  • Go Vettel, marţi, 23.04.2013 09:14

    RENAULT ! RENAULT ! RENAULT ! RENAULT ! RENAULT !

  • baiciprica, marţi, 23.04.2013 12:22

    in 2002 l-a lasat barichello pe schumacher pe a1 ring. Practic nu a contat. Schumacher a castigat atunci cu mult inainte de final si i-a lasat 2 (doua) curse lui Barichello, la hungaroring si la indianapolis (din greseala) ca sa fie si bari vicecampion. Ca dovada ca esti departe de ce vrei sa dovedesti este faptul ca te legi de lucruri care chiar nu schimbau soarta campionatului si de altele nu te poti lega ca nu exista. Schumacher cand avea masina facea galop de sanatate cu alonso pe circuit. Alonso cand a avut masina abia a castigat kimi si schumacher punandu-i mari probleme; basca faptul ca regulamentul si ghinioanele au decis campionul de fapt

  • 91Schumi06, miercuri, 24.04.2013 08:14

    @ ciprian: prietene, Schumi l-a lasat pe Barrichello sa castige la Nurburgring, Hungaroring, Monza si Indianapolis in 2002, dupa magaria din Austria. Si sa nu-mi spui tu mie ca Schumacher in 2002 a iesit campion mondial datorita victoriei de pe A1 Ring, pt. ca el era deja campion de la Magny-Cours,iti aduci aminte? Si zi-mi si mie, cu ce a fost Schumacher favorizat? Cu schimbarea punctajului si a regulamentului? Tu uita-te cat au scazut audientele F1 la nivel mondial dupa retragerea lui din 2006.