Audi Q3 Vail Concept prezentat la Salonul Auto de la Detroit
Audi a adus la Salonul Auto de la Detroit o versiune concept a SUV-ului Q3. Aceasta poartă numele de Q3 Vail şi este gândit pentru amatorii de sporturi de iarnă.
Audi Q3 a venit şi în America şi a fost prezentat la Salonul Auto de la Detroit sub forma unui concept dedicat amatorilor de sporturi de iarnă. Conceptul Audi Q3 Vail, numele fiind inspirat de o faimoasă staţiune alpină din statul Colorado, Statele Unite. Americanii sunt obişnuiţi cu fraţii mai mari din gama Q: Q5 şi Q7. Acum Audi vrea să testeze reacţia publicului american la cel mai mic SUV din gamă.
Conceptul Audi Q3 Vail vine cu o caroserie cu aripi evazate şi elemente de protecţie din plastic similare cu cele pe care le întâlneam pe versiunile Allroad ale breakurilor din gama Audi. Latura sportivă este accentuată de elementele din aluminiu de la exterior, cum ar fi pragurile şi ornamentele proiectoarelor. Modelul concept prezentat pe standul Audi de la Detroit a venit în culoarea roşie asortat cu jante de aliaj de 20 de inch.
Audi spune în comunicatul de presă oficial că Q3 Vail poate deveni o versiune de serie a celului mai mic SUV din gamă. Aceasta s-a adresa iubitorilor de sporturi alpine şi pentru asta Q3 Vail vine cu un sistem de transport pe plafon pentru schiuri şi snowboard. În acest suport au fost integrate LED-uri ce pot ilumina zona din jurului automobilului.
Audi Q3 Vail Concept este animat de un motor cu cinci cilindri de 2.5 litri TFSI de 341 CP şi 400 Nm. Transmisia este asigurată de o cutie automată S Tronic cu şapte trepte. Cei 341 CP sunt suficienţi pentru o viteză maximă de 262 km/h şi o acceleraţie de la zero la 100 km/h efectuată în 5.5 secunde.
Interiorul lui Audi Q3 Vail este dominat de trei culori: negru, gri şi roşu. Peste tot găsim piele alcantara, nappa şi inserţii de aluminiu. Elementele din habitaclu sunt specifice mărcii din Inglolstadt dar există şi câteva detalii interesante. Audi Q3 Vail este dotat cu o lanternă cu LED ce se poate încărca în spaţiul de depozitare din consola centrală. Lanterna are integrat şi un element infraroşu care ajută la încălzirea mâinilor sau a unei perechi de clăpari de schi. Aceeaşi tehnologie este folosită pentru un termos care se găseşte între cele două scaine din faţă. Acesta poate păstra băutura caldă sau o poate răci după cum doreşte cel de la volan.
O altă soluţie inteligentă este un covor încălzit ce se găseşte în portbagaj. Acesta poate fi folosit pentru a proteja marginea portbagajului atunci când este încărcat cu bagaje. De asemenea, covorul încălzit poate fi folosit ca suprafaţă pe care schiorii se pot aşeza pe margine portbagajului atunci când îşi pregătesc echipamentul, de exemplu.
Via | Audi