Controversatul facelift pentru Skoda Octavia are prețuri în România: start de la 15.600 de euro

Publicat luni, 23.01.2017 13:10 de Mircea Meşter

Skoda Octavia facelift primește un design frontal intens discutat, dar și o îmbunătățire serioasă a pachetului tehnologic. Modelul ceh pune la dispoziția clienților 7 motorizări împărțite între patru niveluri de echipare.

Așteptat de mulți, facelift-ul actualei generații Skoda Octavia a fost primit cu controverse după ce designerii mărcii din Cehia au modificat radical partea frontală a celui mai vândut model din gama proprie. Cu blocuri optice angulare duble care înlocuiesc actualul design ceva mai "cuminte", Skoda Octavia facelift a ieșit cu siguranță în evidență în momentul prezentării fotografiilor oficiale, iar reacțiile publicului au fost pe măsură.

Una peste alta, Skoda Octavia facelift a ajuns la momentul în care poate fi comandat în showroom-urile românești ale mărcii, brandul ceh anunțând oficial prețurile dedicate pieței din România. 

Conform listei prezentate de Skoda, cea mai accesibilă versiune este una pe benzină: 1.2 TSI de 86 CP cu transmisie manuală în echiparea Ambition, care în gama Skoda (Active, Ambition, Style, Laurin&Klement) este echivalentă cu al doilea nivel. Prețul său este de 15.643 de euro, aproximativ egal cu cel al versiunii de bază a "fratelui" VW Golf facelift, ale cărui prețuri au fost comunicate în același timp.

7 versiuni de motorizare

Skoda Octavia este prezentă în România în patru versiuni TSI pe benzină (1.2 TSI de 86 CP, 1.0 TSI de 115 CP, 1.4 TSI de 150 CP și 1.8 TSI de 180 CP) și trei diesel-uri (1.6 TDI de 115 CP, 2.0 TDI de 150 CP și 2.0 TDI de 184 CP). La nivel de caroserii, clienții pot alege între configurația clasică sedan cu deschidere a portbagajului de tip hayon și versiunea break, care costă în general cu 630 de euro mai mult decât echivalentul motorizare-echipare a variantei sedan. 

O prezentare completă a noutăților oferite de Skoda Octavia facelift puteți citi AICI și AICI.

Skoda Octavia facelift, echipare de bază Active (selecție): Airbag-uri frontale, laterale, cortină, genunchi șofer; Aer condiționat manual; Faruri halogen; Lumini de zi LED; Lampă ceață spate; Închidere centralizată cu telecomandă; Jante din oțel de 15 inch; Lunetă încălzită; Mânere interioare uși cromate; Oglinzi cu reglaj electric și încălzite cu semnalizatoare integrate; Pregătire ISOFIX pe bancheta din spate; Radio MP3 Swing; Display color de 5 inch cu touchscreen; Scaun șofer reglabil pe înălțime; Senzori de presiune în pneuri; Volan cu trei spițe reglabil pe verticală și adâncime; Garanție 4 ani sau 120.000 de kilometri;  

MOTORIZĂRI
(Date tehnice complete AICI)
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Active Ambition Style L&K
1.2 TSI Benzină
86 CP
Man5 - 15.643 - -
1.0 TSI Benzină
115 CP
Man6
DSG7
-
-
-
-
17.848
19.548
1.4 TSI Benzină
150 CP
Man6
DSG7
-
-
-
-
19.720
21.493
1.8 TSI Benzină
180 CP
Man6
DSG7
DSG7 și 4x4
-
-
-
-
-
-
25.310
27.118
28.520
1.6 TDI Diesel
115 CP
Man5
DSG7
18.384
-
19.242
20.941
20.112
21.811
-
-
2.0 TDI Diesel
150 CP
Man6
Man6 și 4x4
DSG7
DSG7 și 4x4
-
-
-
-
20.792
-
22.491
23.908
21.660
23.021
23.357
24.775
26.271
27.669
28.000
-
2.0 TDI Diesel
184 CP
DSG și 4x4 - 24.361 25.231 29.921

NOUA SKODA OCTAVIA vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
SKODA Octavia
1.6 TDI Active
115 4.0 10.1 18.384
FIAT Tipo
1.6 Mjet Pop
120 4.2 9.7 17.444
FORD Focus Sedan
1.5 TDCi Trend
120 4.1 10.6 18.250
OPEL Astra Sedan
1.6 CDTi Enjoy
110 4.1 12.4 18.195
RENAULT Megane Sedan
1.5 dCi Zen
110 3.7 11.6 18.000
VW Jetta
2.0 TDI Style
110 4.0 11.0 19.680
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • kkk, luni, 23.01.2017 17:06

    Urata ca o pobeda!!! Groaznica! Ce designeri au aia! Nu vad ce face concurenta?

  • Magnat, luni, 23.01.2017 19:42

    Am auzit un agent de vanzari ca firma respectiva vroia sa cumpere 3 modele Octavia. Dar datorita formei frontale aiurea se orienteaza catre alceva.

  • Steven, marţi, 24.01.2017 00:58

    sper sa nu vad hidosenia asta pe strazile din Romania!!!!

  • gigel, marţi, 24.01.2017 13:21

    Are o fata ca de spate

  • mishazaitev, miercuri, 25.01.2017 09:20

    Mie nu mi se para atat de urata si cred ca se va vinde tot la fel de bine in Romania. E adevarat ca arata un pic iesit din comun dar cine cunoaste cat de cat istoria masinilor fabricate in Cehoslovacia stie ca nu e prima data cand un producator de acolo promoveaza chestii usor diferite! Au facut-o si in trecut cand masinile cehesti ieseau in evidenta, mai ales, daca stam sa ne gandin la designul sters al celorlalte autoturisme fabricate in blocul comunist (cu exceptia catorva modele rusesti la care nu aveau acces oamenii de rand). Preturile mi se pare extrem de rezonabile. 25 000 pentru varianta Style cu motor de 184 cp dotata cu DSG si 4x4 nu mi se pare delor un pret mare, avand in vedere ca un Golf 2.0 TDI 150 cp costa, in varianta Confortline, care presupune dotari mult mai putine, nu cu mult mai putin. Prin urmare povestea frumoasa a celor de la Mlada continua, indiferent de ce spun carcotasii!

  • mishazaitev, miercuri, 25.01.2017 09:35

    @Steven Hai sa fim totusi seriosi! Lasand la o parte faptul ca speri degeaba, intr-o tara in care circula, pe langa sute de rable sh cu numere de Bulgaria, multe Dacii Logan de prima generatie si chiar Dacii 1310 "tunate", sa spui ca masina asta ti-ar tulbura atat de mult vederea, mi se pare penibil! Sa fim seriosi si sa ne exprimam cu naduf sperantele ca strazile nu se vor mai umple de gropi dupa prima asfaltare, ca Bucurestiul va avea si el o centura cu macar doua benzi pe sens, ca am putea avea si noi o autostrada neantrerupta, macar intre Constanta si Arad si nu ca o masina, indiferent care ar fi ea, sa nu circule in Romania.

  • mishazaitev, miercuri, 25.01.2017 09:55

    erata: preturile mi se PAR.

  • ovidiu22vl, miercuri, 25.01.2017 10:23

    fata de STRUTO-CAMILA. Era perfecta inainte.

  • ady, marţi, 04.04.2017 19:39

    imi place cum arata ...si ma gandesc serios sa command si eu una.....