GALERIE FOTO: Ford B-Max pregătit pentru Geneva

Publicat marţi, 06.03.2012 09:20 de Dragoș Băltățeanu

Cu câteva ore înainte de prezentarea oficială a modelului B-Max, Ford a distribuit o galerie foto completă.

Ford B-Max va fi lansat astăzi oficial la Salonul Auto de la Geneva. Cu câteva ore înainte de conferinţa de presă, Ford a publicat o galerie foto completă cu monovolumul compact ce va fi fabricat în România, la uzina de la Craiova. 

B-Max măsoară un pic peste patru metri lungime şi se prezintă cu un ingenios sistem de acces în vehicul. Inginerii Ford au combinat portierele clasice cu balamale cu portiere culisante pentru locurile din spate. Cel mai interesant lucru este însă absenţa montantului B. 

Ford B-Max are cinci locuri şi va fi disponibil cu o gamă de şase motoare. Cel mai revoluţionar motor este noul propulsor de un litru tubo cu trei cilindri disponibil în variante de 100 sau 120 CP. Alternativa este motorul de 1.4 litri şi 90 CP sau 1.6 litri şi 105 CP.

Pentru cei care preferă motoarele diesel pot alege între 1.6 TDCI 95 CP sau 1.4 TDCI de 75 CP.

 

Via | Ford

  • serd, marţi, 06.03.2012 10:06
    Arhitectura!

    Imi place mult ideea acestui model!

  • Enache_Alexandru, marţi, 06.03.2012 10:31
    Salut

    + Exterior frumos + Practica + Motoare noi (taxe mici) - Bordul si panoul principal incarcat - Ergonomie zero Cel putin asta este parerea mea, astept preturi. O zi buna va doresc.

  • Fra, marţi, 06.03.2012 11:28
    Clante??

    In pozele 18 si 20 masina n-are clante, is mortale gafele astea (cel putin doar pe-asta am remarcat-o). Desi imi place ideea usilor fara montant as vrea sa vad doar usa spate deschisa si cat de bun este accesul in masina in aceste conditii. In nicio poza nu este prezentat acest aspect.

  • daniel, marţi, 06.03.2012 15:17

    Clantele usilor fata sunt doar ca nu unde te astepti tu 1aef