Greenpeace: "Noul Golf consumă prea mult"
Reprezentanţii Greenpeace nu sunt impresionaţi deloc de noul Golf 7. Ecologiştii somează compania germană să producă o versiune de bază cu un consum mixt de trei litri la sută.
Lansarea lui Volkswagen Golf nu a venit ca un eveniment fericit pentru cei de la Greenpeace, informează Automotive News. Gruparea ecologistă consideră că Volkswagen nu a făcut suficiente eforturi pentru a reduce consumul de carburant al celui mai important model din portofoliul său. Reprezentanţii Greenpeace doreau ca versiunea de bază din gama Volkswagen Golf 7 să ofere un consum de 3.0 litri la sută în regim mixt şi somează constructorul german să dezvolte o asemenea versiune.
"Golf este maşina care face diferenţa în segmentul compact, iar toţi constructorii îl vor lua drept etalon în următorii zece ani. Consumul său este o dezamăgire. Nu contează că Volkswagen va lansa o versiune electrică a lui Golf la anul, aceasta nu se va compara cu cele propulsate de combustibili fosili în materie de volum, iar asta contează când ne uităm la versiunea de bază, echipată cu un motor alimentat cu benzină", a declarat Wolfgang Lohbeck, expertul german în transporturi pentru Greenpeace.
Cea mai ieftină versiune a noului Golf are un consum mediu de 4.9 litri la sută, iar Lohbeck consideră că Volkswagen avea expertiza să ofere ceva mai economic. Specialistul în transporturi de la Greenpeace i-a somat pe de la Volkswagen să construiască o versiune de bază a lui Golf care să aibă un consum mediu de 3.0 litri la sută.
Întrebat de protestatarii de la Greenpeace şi afirmaţiile lor, Martin Winterkorn, CEO-ul Volkswagen Group, a spus că noul Golf este "răspunsul potrivit pentru preţurile în creştere ale carburanţilor" şi a subliniat progresul noii compacte din Wolfsburg cu apariţia unei versiuni BlueMotion, care va oferi un consum de 3.2 litri la sută în regim mixt. Winterkorn a adăugat faptul că grupul de protestatari era oricum neînsemnat, acesta însumând 50 de persoane, după estimările sale.
Via AutomotiveNews (înreg.)
-
lol, vineri, 07.09.2012 12:41
Asa m-am plictisit de ecologia dusa la extrem, ca de mere padurete! Una e sa ai grija de mediu si sa progresezi spre energii verzi sau sa eficintizezi la maxim consumurile, ceea ce deja se intampla, alta e sa macani ca o rata nebuna la orice apare fara sa gandesti nici un pic, hai ca m-am saturat de toti spalatii pe creier care se considera verzi.
-
Nae, vineri, 07.09.2012 13:11
GOLF 7 VS GOLF 6: benzina: 1.2TSI - 4.9 vs. 5.2 l/100km 1.4TSI 140 vs 1.4TSI 122 - 5.3vs 6.2 1.4TSI 140DSG vs. 1.4 TSI122dsg - 5.0vs. 5.8 diesel: 1.6TDI - 3.8 vs 3.8 2.0TDI - 4.1 vs 4.3 eu consider ca e bine
-
Eu, vineri, 07.09.2012 13:27
Nu inteleg ce au spus rau ? Adica cine nu ar vrea sa aiba o masina care consuma 3 litri la suta? Foarte bine trebuie sa Ii forteze pe producatori sa faca masini care consuma tot mai putin, daca nu existau regurile de scadere a pouluarii si azi un golf consuma 7 litri la suta... Trebuie sa se continue cu scaderea consumului de conbustibil, nu numai la vehicule ci la orice masina incepand de la avionane si nave pana la generatoare diesel.
-
Eu, vineri, 07.09.2012 15:31
Ma scuzati , nu am vazut cat de putin consuma Golf in comparatie cu rivalii sai din segmentul compact , se pare ca Golf 7 este mult mai economic @Nae 1.4 TSI 160 CP de pe Golf 6 iti spune ceva ?
-
Murinio, vineri, 07.09.2012 15:47
Cum sa critici marcile intre ele ,sau oamenii in cauza doar pt niste vorbe amiabile.Asta nu inseamna ca un om e ipocrit daca a spus un adevar.Si se pare ca Golf mai ales generatia aceasta nu mai este cum era inainte,sa consume putin+problemele de fiabilitate care le au + ca mai si consuma= o dezamagire totala din partea clientului gurmand de VW-ne.
-
,., vineri, 07.09.2012 17:45
Sa se mai duca undeva greenpeace cu bullshit-ul lor de "save the planet"
-
ScorpyonVAG, vineri, 07.09.2012 18:15
Nu consuma atata un Smart CDI !!! Daca as avea puterea lui Htler, ecologistii ar fi pe primul loc.
-
real value, vineri, 07.09.2012 18:37
consumul real este realizat in realitate de posesor si de: autobild, autoscout24 si mobile.de pana vin cifrele astea-s baliverne vw nu are nici o inovatie la motor= cred cifre false mazda 1.3 skyactiv G si nissan 1.2 DIG-S sunt ceva "nou" si un pas pentru micsorarea consumului. nu motoarele vw
-
alinusu, vineri, 07.09.2012 19:22
na poftim! :)))
-
@real value, vineri, 07.09.2012 21:43
esti atat de bun incat nu ai luat in calcul faptul ca masina are 100kg mai putin decat G6 = un alt comentator a umplut pagina cu baliverne
-
Nae, vineri, 07.09.2012 22:28
@Eu - il cunosc binisor - consuma mixt cat 1.4 122 @real value - 100kg mai putin, dezactivare cilindri, aerodinamica mai buna => consum mai mic
-
AndreiRN, vineri, 07.09.2012 22:38
Se poate un consum mai mic dar refuza companiile auto? Asta ar trebui sa fie intrebarea majora. Altfel eu i-as invita pe cei de la Greenpeace sa proiecteze ei aceasta masina. Intre ce vrem si ce este posibil la pretul si timpul de dezvoltare oferit este o mare diferenta.
-
florin, sâmbătă, 08.09.2012 07:24
vapoarele polueaza cel mai mult si nu mai comenteaza nimeni. Un vas de croaziera nou-nout, alb,frumos, plin de babalaci care si cheltuie pensia pe croaziere, scoate fum pe cos ca o centrala termica
-
real value, sâmbătă, 08.09.2012 09:02
@real value cand ai aceeasi compresie si acelasi sistem de injectie si aceeasi cilindree consumul este cam deloc mai mic, 100 kg in minus la o asa masa si cilindree nu fac cat fac un motor benzinar compresie 14:1 mazda 1.3, reducere+ masiva de greutate nu ca la golf. + ca un automobil ca mazda 2 are anvelope inguste(pata contact mica) vezi si toyota ft bh(ever wondered why?) plus ca la peste 70 kmh aerodinamica e viata ta iar forma vesnica a golfului este una din cele mai proaste posibil aerodinamic (= cd mare+ aria frontala mare) oare sa fi umplut altcineva paginile cu rahatel? la stiinta trebuie obiectivitate nu atasare de brand, probabil ca esti un vw fan de aia ai si scris. si am citit articolul fiind constient de 100 kg minus cand mi-am dat cu parerea
-
real value, sâmbătă, 08.09.2012 09:07
@Nae deaztivarea cilindrilor nu scoate pierderile de frecare a cilidrului nealimentat asadar motorul cu cilindrii "activi" trage cu un cuplu mai mic si frecarea si masa cilindrilor dezactivati. mai bine 1 cilindru sau 2 in minus (=cuplu mai mare datorita cilindrii diametru mai mare si pierderi frecari mai mici) vibratii da dar "liveable" in rest numai costuri scazute si performanta vezi twinair sau ford 1.0 l
-
real value, sâmbătă, 08.09.2012 09:13
sa mentionez ca ferrari 458 are compresie 12,5:1 restu masinilor nbenzinare au 10:1 sau aprox 9,5:1 mazda 1,3 skyactiv are 14:1 (si ce supape si pistoane are) nissan dig s 13,1:1 e ceva (pe masini low cost (a se citi "WOW" ))
-
Johnny-V, sâmbătă, 08.09.2012 15:23
ce uratanie de masina si pe alta parte mai si consuma mult... sunt multe alte variante mai bune produse de alte marci. Numai prostii se rezuma doar la "divinele" masini germane, sunt altele de o suta de ori mai bune si mai eficiente.
-
Johnny-V, duminică, 09.09.2012 12:40
ooo da....s-au isterizat iubitorii de masini germane :)) ce pacat =)) o-la-la n'est pas possible :))))) =))))))))))))))))))))))) haidi cu votul impotriva si acilea daca sunteti retarzi.
-
LauCalin, duminică, 09.09.2012 20:40
Greenpeace daca se gandeste la consum sa inceapa cu uzinele si avioanele (chiar, cum ar fi sa limitezi puterea unui Airbus A380 ca sa nu mai consume atata cherosen:)) si apoi sa se gandeasca la o masina de clasa compacta. De-asta se topesc ghetarii, ca polueaza aerul prea mult un VW Golf 7 =))
-
Mario0406, duminică, 09.09.2012 23:52
Când te gândești la faptul ca noul Land Rover Range Rover are un consum declarat de 6,2 l, asta având in vedere propulsia V6 de 3.0 l + masa automobilului, nu mă mira faptul ca s-au sesizat cei de la Greenpeace. Si nu e vorba de UN Golf. Este vorba despre o mașina populara pe plan internațional, care se vinde in SUTE DE MII de exemplar. Iar când e vorba de asemenea cifre, contează consumul.
-
LauCalin, luni, 10.09.2012 01:36
Mario, e o diferenta enorma intre consumul declrat de producator si cel pe care il obtine un simplu sofer. Da, e drept ca se poate realiza, insa e greu de crezut ca va incerca cineva vreodata. Si este si mai greu de crezut ca cineva il va atinge, pentru ca acel consum pe care zici tu ca l-a realizat Range, l-a realizat in niste conditii stricte.
-
Eu, marţi, 11.09.2012 11:30
@ScorpyonVAG si altii... Da... sunteti interesanti este adevarat din pacate traiti pe aceeasi planeta cu ecologistii astia care mai incearca sa ( de exemplu... sa opreasca sa se mai taie paduri, sau sa incerce sa se mai poulueze atat de mult...) Stati voi in pouluare, sa va imbolaviti de cancer, sa fie seceta etc... Vad ca va place autodistrugerea, ei bine mie nu imi place iar pentru ca eu traiesc cu voi asta ma indispune. Mutati-va le Marte o sa va placa acolo mult CO2, desert, nici un pic de viata... eu si multi altii vor sa stea pe o Terra nepouluata.
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 25 noiembrieVolkswagen Polo va primi un facelift și motoare Euro 7 în 2025Volkswagen Polo urmează să primească o actualizare majoră în 2025. Noua versiune va primi un design revizuit, dar și motorizări noi care să respecte viitoarele norme de poluare Euro 7. Citeste tot
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
Pe bune ca asta a spus Greenpeace? Si i-a mai si somat? Extraordinar...acesti ipocriti care au protestat ani intregi in Germania pt a inchide toate reactoarele nucleare pana in 2020, au castigat, iar guvernul a anuntat ca o parte din energia astfel pierduta se va realiza cu...carbuni, ca e mai ieftin, si surpriza, ecologistii nu mai protesteaza, adica am luptat sa inchidem centralele nucleare, f bine, vor aparea multe termocentarle pe carbuni? nu-i problema, carbunele nu polueaza. Pana nu-i vad in haine facute din frunze si-n barci cu vasle cand calatoresc pe tot globul sa protesteze, vor fi niste penibili in folosul altor interese. As fi spus acelasi lucru daca era vorba de oricare marca.