Infiniti Q60 a sosit: rivalul lui BMW Seria 4 şi Audi A5 are 400 CP

Publicat marţi, 12.01.2016 17:14 de Daniel Popescu

Noul Infiniti Q60 este un coupe sportiv care oferă până la 400 de CP în lupta cu BMW Seria 4 şi Audi A5. Este însă suficient pentru a-i detrona pe rivalii germani?

Cu ocazia Salonului Auto de la Detroit, Infiniti a prezentat publicului noul model sportiv coupe Q60, cu care producătorul japonez intenţionează să lupte împotriva mult mai consacraţilor BMW Seria 4 şi Audi A5.

Bazat pe conceptul prezentat cu numai un an în urmă, noul Q60 este urmaşul lui G37. Designul sportiv este acompaniat şi de performanţe pe măsură, întrucât modelul vine cu două motoare în trei versiuni de putere. Cel mai puternic dintre ele este VR30, o unitate V6 biturbo de 3 litri care îşi trage numele de la nouă familie de motoare VR.

Aceasta este disponibilă într-o versiune care furnizează 400 CP la 6.400 rpm, dar şi într-una ceva mai "cuminte, ce oferă 300 CP. În cazul ambelor versiuni, grila frontală rămâne închisă în timpul rulării obişnuite şi se deschide doar în cazul unui condus sportiv care necesită mai multă performanţa. În plus, există şi un motor în linie în patru cilindri cu capacitatea de 2 litri care ajunge la 208 CP.

Indiferent de motorul pe care îl alegi vei primi o cutie de viteze automată în şapte trepte cu control adaptiv, capabilă să se muleze pe topografia drumului. În standard, Q60 vine cu tracţiune spate, însă opţional te poţi orienta şi spre varianta cu tracţiune integrală.

Infiniti a implementat o serie de funcţii şi tehnologii, în special în privinţa direcţiei: sistemul Direct Adaptive Steering a fost modificat radical, iar acum există şase opţiuni pentru răspunsul optim al direcţiei: Standard, Snow, Eco, Customize, Sport şi Sport+, însă ultimul este disponibil doar pe anumite versiuni. De asemenea, Q60 vine cu două setări disponibile pentru suspensii.

Noul Infiniti Q60 va fi disponibil pe pieţele din Europa în vara acestui an.

Via Infiniti

  • ioi, marţi, 12.01.2016 17:27

    Imi place, mai ales consola centrala; 400cp awd 3.0t e chiar bine; 0-100km/h trebuie sa fie sub 5 sec; depinde si pretul

  • Cezar, marţi, 12.01.2016 18:29

    E superb ! Arata mult mai bine decat A5. Interiorul e high-tech in ton cu tendinta pietei. Cred ca va fi o alternativa exotica destul de apetisanta

  • someone, marţi, 12.01.2016 20:08

    si mai e si rosu ca si lexus-ul prezentat anterior.....sa fie o coincidenta asta, sau e clar o dedicatie facuta rivalului nipon? e greu de ales intre cele 2, pentru ca ambele arata bine, fiecare vine cu ceva original in combinatia motor-cutie. sa vedem daca au curaj ambii producatori sa nu schimbe multe din design cand vor lansa versiunile de serie.

  • mowgli, marţi, 12.01.2016 20:57

    Alta copie. Next !

  • mda, marţi, 12.01.2016 22:31

    Urat si ieftin mai e interiorul ala. Incredibil!

  • qwerty, miercuri, 13.01.2016 01:51

    Ati uitat sa includeti in lista de rivali si Mercedes C-Class Coupe, care in acest moment arata absolut demential, iar fisa tehnica nu trebuie ignorata deloc...

  • Scorpionul.negru, miercuri, 13.01.2016 14:27

    Nu e rau...arata bine mai ales spatele si fisa tehnica pare interesanta. Dar exsita C class coupe...care nu va putea fi egalat prea curand de nimeni.