Kia K9 - prima berlină de segment mare cu propulsie spate a coreenilor

Publicat marţi, 28.02.2012 10:59 de Bogdan Mirică

Kia lansează astăzi primul său model cu propulsie spate, botezat K9. Modelul va debuta mai întâi în Coreea şi abia apoi pe piaţa europeană şi americană, sub un alt nume.

Kia caută să îşi extindă gama de modele, dar şi să pluseze la capitolul imagine. Astfel se explică lansarea primului sedan de clasă mare al constructorului coreean, prezentat astăzi sub numele de K9. Primele imagini publicate astăzi anunţă versiunea de serie, programată să debuteze oficial la vară pe piaţa din Coreea.

Numele K9 va fi înlocuit de o denumire mai populară odată cu lansarea berlinei şi pe celelalte pieţe mondiale, SUA şi Europa, cel mai probabil spre sfârşitul anului.

În materie de design, noul K9 împrumută multe elemente de design specifice brandului, printre care grila frontală, însă plusează cu elemente noi: blocurile optice faţă, cu lumini LED, inserţiile cromate, care subliniază caracterul superior al modelului şi evacuările generoase, de formă trapezoidală.

Pe lângă debutul într-un segment complet nou, sedanul aduce şi o altă premieră pentru coreeni: propulsia posterioară. K9 va fi primul experiment cu resurse transmise axei spate din istoria asiaticilor. Sub capotă, propulsia va fi asigurată de aceleaşi motoare regăsite pe fratele de concern, Hyundai Genesis, de la care împrumută şi platforma. Este vorba despre unităţile pe benzină V6 de 3.8 litri şi V8 de 4.6 şi 5 litri. Pe piaţa din Europa vom regăsi, probabil, ceva mai multe versiuni diesel.

Soon-Nam Lee, directorul de marketing Kia, a declarat cu ocazia lansării: "K9 este primul nostru sedan cu propulsie posterioară, creat fără compromisuri în materie de design, performanţe şi tehnologie. K9 îşi propune să stabilească noi standarde în segmentul sedanurilor mari şi să facă din designul său o referinţă care să demonstreze puterea brandului la nivel mondial."

  • antonny, marţi, 28.02.2012 11:15
    *****

    In gand imi vine un singur cuvant " magnifica" .................. Sah Mat

  • jan, marţi, 28.02.2012 11:19

    Stiti de ce seamana cu BMW, undesigner BMW a plecat la Kia. Arata bine DAR seamana de la o posta a BMW.

  • @jan, marţi, 28.02.2012 11:31

    Nu face nimic designerul de capul lui... sunt instructiunile venite de sus... cine a spus ca astia sunt cei mai mari plagiatori dupa chinezi, a spus-o bine

  • Ionel Bontea, marţi, 28.02.2012 11:32
    Asemanari izbitoare

    Linia generala aduce cu BMW, iar farurile sunt pe aceeasi tema ca la Audi A6 si BMW 5 GT.

  • KK9, marţi, 28.02.2012 11:48

    Mai nou am vazut si Mercedes B Class copiat de chinezi. Calitate premium frate! :))

  • tzenu_bmw, marţi, 28.02.2012 12:21
    vai......

    nu are reputatie Kia in segmentu mare.........insa vor ajuta preturile mai mici la vanzarea modelului....... sunt curios cum arata interioru....... sincer nu putem spune ca prezinta un pericol pt. trioul german insa in 2-3 generati ne putem astepta la orice......

  • ____________________, marţi, 28.02.2012 12:39
    Judecam cu dubla masura

    1) bai de acord ca aduce bmw putin insa nu neaparat cu un model anume ci mai degraba o amestecatura de model si pote putin si de la audi dar deja in cazul asta nu mai vb de a copia un model ci de a te inspira cumva din liniile unor marci, in fine nu's fan dar presimt ca o sa se vanda bine 2) de ce kia e pusa la zid daca se inspira insa jaguar xf cu spatele a la Aston Martin nu? Sau mai ales noul 2013 ford fusion (viitor mondeo in europa) care a fost confundat cu ''a fi'' Aston de catre cei de la Top Gear Judecam cu dubla masura

  • C-G-C, marţi, 28.02.2012 12:40
    @jan

    Designerul a plecat de la Audi, nu de la BMW. Arata bine. Oricum coreenii nu se gandesc sa faca volum cu masina asta, ei nu vor decat sa-si imbunatateasca imaginea.

  • @tzenu_bmw, marţi, 28.02.2012 12:40

    Preturi mici au avut pana acum. Si a fost o vreme cand nici cu alea nu faceau mare branza. Vom vedea de acum incolo. Isi trag profit mai mare acum.

  • john_range, marţi, 28.02.2012 13:04
    SI MIE IMI VINE UN SINGUR GAND

    Cum am privito in prima secunda mi-a zburat gandul la alta masina.Toata e copiata sa fim seriosi...si cu cine seamana????....Cu BMW seria 5 modelul nou....Deci bravo koreenilor ati facut si voi o masina frumoasa intradevar...dar copiata de la altii,nu ati fost in stare sa faceti voi unic ceva al vostru!!!

  • john_range, marţi, 28.02.2012 13:18
    Apropo!!!

    Mai lipsea ca grila din fata sa fie unita la mojloc....Chiar ca radeam fara oprire!!!

  • kia, marţi, 28.02.2012 13:23

    arata superb . e masiva asa cum ii sta bine unei masini din clasa asta .

  • BrillCK.ro, marţi, 28.02.2012 14:15
    Imbolnaviti

    Asa sint unii (din pacate majoritatea) daca masina nu e nemteasca nu e buna... La cite premii au obtinut KIA si la cite laude... Evolueaza foarte repede si unora nu le vine sa creada. Ce se intipla cu KIA acuma s-a intimplat cu Galileo Galilei care a afirmat ca pamintul se invirte... Ce sa-i faci unora nu le vine sa creada si NU VOR sa creada ca epoca masinilor germane e pe adormitelea... Sint mindru ca am KIA :) Numai bine!!!

  • john_range, marţi, 28.02.2012 14:27
    @brillck.ro

    Nu e vorba ca e sau nu masina nemteasca ci de faptul ca e copiata masina ....ce concurenta mai e atunci cand ajung si se copiaza unul pe altul...cred ca ai observat si tu ca e copiata...Eu sunt fan de automobile si imi plac nu una ci mai multe marci auto nemtesti,japoneze,suedeze,americane,engleze,doar ca ma enerveaza la culme cand vad chestii din astea ca unul copiaza de la altul si vrea sa se creada mare si el dupa aia!!!

  • adi, marţi, 28.02.2012 14:34
    tare!

    N-am ce spune ...masina arata foarte bine, Kia intradevar a avansat foarte foarte repede fata de alti producatori asiatici, a reusit sa impresioneze de fiecare data si o va face in continuare. Bravo lor! masina asta s-ar putea sa ii lase pe multi cu gura cascata. asteptam un test competent! PS: app de designer, nu este doar un designer (Si nu e de la BMW) ci este vorba despre Peter Schreyer care a fost la Audi si acum a venit la Kia ca Designer Sef. spor la treaba Kia :D PS2: eu sunt fan si detinator Audi dar asta niciodata nu m-a facut sa vorbesc de rau o masina (in special bmw...cum alti posesori o fac cand se lanseaza vreun audi sau vreo alta masina)

  • dani, marţi, 28.02.2012 14:52

    Iar au inceput copilasii care n-au avut in viata lor nici macar un Trabant proprietate personala sa-si dea cu parerea despre cat de varza e Kia, ba ca e copiata, ba ca au auzit ei de la tanti Maricica de la parter ca un designer BMW s-a dus la Kia, numai aberatii, ca de obicei. Mai nou, am vazut ca dau cu abitir pe manuta rosie oricarui om care incearca sa faca apel la o judecata mai echilibrata.

  • john_range, marţi, 28.02.2012 15:03
    @Dani...ma bucur ca ai reusit tu sa ai un Trabant proprietate personala... si il ai inca ma gandesc

    .............................................

  • Calingura, marţi, 28.02.2012 15:17

    Furt intelectual dar mutare inteligenta. Toti radeau acum 40 de ani de japonezi sau mai recent de Lexus ca seamana a Mercedes de la o posta. Dar mai deunazi ni se spunea intr-un articol ca 11 ani au avut suprematie pe piata americana. Cu cat mergi mai spre vest constati ceva care pentru mine parca este impotriva firii (o spun cu autoironie): oamenii chiar se uita pe raportul pret - calitate. Familii care au case superbe in cartiere rezidentiale au in parcare cate un jeg de monovolum cu 7 locuri. Pentru meleagurile noastre ar fi o mojicie, un comportament de om zgarcit. Cu alte cuvinte probabil ca motoarele, calitate, designul interior nu vor dezamagi deloc. (parca si primaria din newyor a renuntat la Ford pentru taxiuri sau politie - nu mai tine minte) si au ales Nissan :)

  • dan_grc, marţi, 28.02.2012 15:21

    Nu mai ai voie sa spui ca seamana cu Bmw din fata si inseamna ca nu stii ce e aia o masina? Pt ca chiar asa este, chiar seamana, asta nu inseamna ca nu e o masina buna, aici era vorba de aspect @dani

  • t, marţi, 28.02.2012 16:00

    daca e concept e interesant. si duce spre imagine de bmw, overall, nu neaparat un model anume dar daca e model de serie, are faruri cu leduri GENIALE

  • @c-g-c, marţi, 28.02.2012 16:02

    Am gresit, la hyundai a plecat. Dar oricum un fost designer AUDI cred ca si lui ii placea designul BMW. ;)) Faruri de 5 GT, lateral gen BMW linie agresiva si multe altele.

  • @@@@, marţi, 28.02.2012 16:29
    @range

    baiete iar numai prostii vb si critici tot ce nu e de provenienta germana! daca eesti tu in germania ai impresia ca e dumnezeu?fii serios si da jos ochelarii de cal sau daca nu ramai la camioanele tale. masina e frumoasa chiar daca sa zicem ca are unele tendinte..sa vedem si fiabilitatea apoi sa vb.

  • unckle, marţi, 28.02.2012 16:44

    am vazut poza aia mica inainte sa citesc titlul .. am crezut ca-i o chinezarie care imita o corcitura de bmv cu aston ...

  • john_range, marţi, 28.02.2012 16:54
    @...@@@@

    Daca ai citit mai bine comentariile mele eu sunt in general fan de automobile nu numai de cele germane...ci de toti producatori auto care stiu sa faca masini.Am zis si eu ca masina e frumoasa nu am ce sa zic,doar ca e copiata asta e realitatea oricine poate vedea asta!Si nu inteleg ce treaba are unde sunt eu si ce fac???deviezi de la subiect!E clar ca nu o sa mergem niciodata inainte cu asa oameni!!!

  • @@@, marţi, 28.02.2012 17:48

    ma lasa-ma cu tampaniile tale! ce au copiat i-a explica tu atotstiutorule. e mai frumoasa ca multe din gama sa si exprima ceva desi nu sun fan kia in ultimii ani au prograsat mult si ca design si ca fiabilitate. da cu oameni ca tine cu 12 clase care pleaca in germania sclavi normal ca nu dam inainte!

  • nicu, marţi, 28.02.2012 18:00

    are dreptate esti cam fixist!incearca sa vezi mai departe de bmw si alta marci ca nu sunt dumnezeu pe pamant,uitate si la tehnologiile sec 21 etc...

  • nicu, marţi, 28.02.2012 18:01

    'uita-te'

  • john_range, marţi, 28.02.2012 18:04
    Kia

    @...@@@ Deci comentariul tau m-a facut sa cred ca tu esti un om fara scoala si unul care nu gandeste deloc!Poate am mai multa scoala ca tine,eu cred ca imi este suficiet liceu si 4 ani de facultate imi ajunge ca sa fiu mai destept ca tine!!!A m plecat din tara asta a noastra draga pt ca stii bine ca nu iti ofera nici un viitor,am stat cu diploma in buzunar si ma uitam la ea cat de frumoasa e fara sa ma pot folosi de ea!!!Si nu imi pare rau de loc ca am plecat,pt am reusit sa scap de persoane ca tine care numai in romania le vezi!!!Deci in final iti doresc numai bine si sper sa te mai civilizezi putin si sa gandesti inainte ceea ce vrei sa spui la adresa altuia!!!

  • john_range, marţi, 28.02.2012 18:15
    Apropo ...@@@@

    Doctori,Ingineri care au plecat din tara pt tine toti sunt sclavi....frumoasa gandire ai ce sa zic(tu vrei sa zici ca ai facultate atunci..nu te crede nimeni)...Mie nu mi-e rusine sa zic ca lucrez la o firma de transport chiar daca am 4 ani de facultate,principalul e ca nu cer ajutor de la nimeni cum sigurat faci tu ba de la mama sau de la tata!!!

  • @@, marţi, 28.02.2012 18:43
    ai pe naiba!

    Esti un amarat de sofer! numai cei prosti nu reusesc e adevarat ca doar cei cu adevarat buni reusesc in tara restul pleaca cu gandul sa se imbogateasca...si defapt ajung niste sclavi! exceptand doctorii, inginerii..

  • john_range, marţi, 28.02.2012 19:02
    @...@@@@

    lucrez la o firma de transport dar habar nu ai tu cum lucrez si de cati ani sunt aici,dar nu tre sa iti dau eu tie explicatii si ai inceput sa ma jignesti fara ca eu sa am treaba cu tine.Am mai multa scoala ca tine cu cei 4 ani de faculta, tu nu ii ai nici pe aia asa ca ciocu mic!!!Daca ii aveai sunt sigur nu vorbeai atatea prostii!!!Acuma iti dai seama si zici exceptand doctorii si inginerii dupa ce ti-am zis eu......Nu gandesti nici macar cat o gaina.....Daca tu erai un om destept nu imi adresai cuvinte jignitoare de prima data...

  • razvanis, marţi, 28.02.2012 19:22
    pleonasm

    "propulsie posterioara" , aveti grija la limba romana.

  • @@@, marţi, 28.02.2012 19:54

    ioane esti slab rauu in argumente specific unui sofer de tir manelist care a plecat afara sa isi ia si el un bemveu sa fie mai ciumeg!

  • john_range, marţi, 28.02.2012 20:03

    Tu esti si mai slab...Ai macar liceul sincer? In primul rand tin sa-ti spun ca urasc manelele la fel cum urasc persoane ca tine.In al 2-lea rand tin sa-ti spun ca am un post foarte bun si bine platit cu contract...tu ai asa ceva macar sau numai esti bun de gura si iti place sa ma jignesti!Esti pe nicaieri si,mi-ar placea sa ne intalnim fata in fata sa vad cu adevarat cine esti,sigurat unu care nu are nimic de facut si pierde vremea prin baruri toata ziua sunt aproape sigur ca esti unul din ala!!!

  • ____________________, marţi, 28.02.2012 20:35
    >>>>>>> ..I.,

    va certati ca prostii(utorii) Nimeni nu are dreptate, eu am dreptate Ba nici eu nu am dreptate Becali presedinte! (sau nu! ..la puscarie ) kia mori in sange ' ca ai incercat sa faci ceva care starneste atatea pasiuni contradictorii Vreau deslike-uri!

  • dd, marţi, 28.02.2012 21:45
    k 9 s-au c-a noua

    masina asta este un amestec dintre bmw si volvo si arata o emblema de kia

  • C-G-C, miercuri, 29.02.2012 06:30
    Ca Noua...

    Citeam si eu ca omul stirile AM de dimineata si a rusit @Johnny English sa ma enerveze. Pt ca sunt diferit si in acelasi timp special :D, spre deosebire de marea majoritate, prima oara cand am vazut imaginea din preview eu m-am dus cu gandul la Jaguar. Ulterior partea din spate mi-a confirmat prima impresie. Acum ca 90% dintre comentatori, dintre care 89.99% "biemdabaliu feans" o tin una si buna...copie BMW, am zis sa mai ma uit odata, si inca o data, si inca o o data. Ba si dupa ce m-am uitat de 15 ori parca sa zic CA CApota ar semna cu alea de la BMW, lateralul are ceva din Maserati Quattroporte dar altoit cu inca ceva (este prea de dimineata ca sa ma pot concentra atat de mult ca sa-mi dau seama exact cu ce - dar am forma aia de la rama in minte, pt ca sigur am mai vazut-o undeva), partea frontala este un "mixt" intre Jaguar-urile mai vechi, din nou Masserati si hai ca sa nu-mi iau 57543 de manute rosii, 0.01 BMW. Spatele este clar un JEGuar. Deci per total masina asta CA NOUA tinteste sus... tot mai sus. Nu stiu daca este frumoasa... , dar per total designul se leaga si cu siguranta va fi impunatoare (asta dupa ce dai si siglele Kia jos evident). Una peste alta poti sa agati cateva "gagigi" cu masina asta, fie ele si de orgine asiatica :))). P.S.: Si ca sa fiu suficient de "prost" si "fara scoala" pt @Jonny Dop zic sa-l citez "Cu BMW seria 5 modelul nou....Deci bravo koreenilor ati facut si voi o masina frumoasa intradevar...dar copiata de la altii". Si il citez ca sa-i spun CA MIE NOUL SERIA 5 NU MI SE PARE O MASINA FRUMOASA, DIN CONTRA!!! Dar na, noi astia "fara scoala" si carnet de sofer "pe Nemtia" suntem mai neciopliti si nu ne plac "fineturili". Erata: Am 2 clase pregatitoare si 3 primare in caz ca va intrebati. Scrie "Maricica de la parter" pentru mine, dupa ce i-am dat niste pomelo de la Lidl.

  • sa fim seriosi, miercuri, 29.02.2012 09:17

    Kia starneste greata, nu "deslike-uri" ... kitsch-ul e platit scump de fraieri

  • exact, miercuri, 29.02.2012 09:46

    Exact....mi-ar fi rusine cu o masina ca asta. Total lipsita de personalitate. Bleah E de 2 lei. Cielo, are mai multa personalitate ca asta. Am vazut in ea Jaguar, Masserati, BMW mai stiu eu ce linii au bagat. Kia la fel ca Hyundai nu se adreseaza pasionatilor sau celor ce le place condusul, sunt pt omeni care vor doar o masina ieftina.

  • @C-G-C, miercuri, 29.02.2012 09:46

    Daca nici seria 5 nu este frumoasa , bine ca este A6 sau A4 sau A8 nu prea le deosebesc, cred ca A6 rivalizeaza cu seria 5.

  • t, miercuri, 29.02.2012 10:13

    fata bmw, spate infiniti/lexus...ca forme si impresie generala, nu in detalii, caci acelea sunt individuale. asa cum noul ceed adce in fata cu fiat bravo si din spate cu astra, daca le vezi din departare, masina are design separat. este o evolutie in materie fata de generatia precedenta si este de apreciat. si la interior, actualele modele sunt bune, si daca pastreaza minim acelasi nivel, vor avea succes

  • ________, miercuri, 29.02.2012 10:29

    Multi latrai mai sunt pe aici ca seamna cu aia ca seamna cu ailalta dar are fiabilitatea Kia dovedita si recunoscuta in ultimii ani! preturi de bun simt masina de buna simt!

  • @________, miercuri, 29.02.2012 11:07

    Fiabilitatea kia comparativ cu ce? kia NU s-a remarcat niciodata printr-o fiabilitate exceptionala. De ex. ceed inca are probleme la electronica, ac, etc. Preturi de bun simt? In prezent preturile sunt nesimtite de-a dreptul !

  • lol, miercuri, 29.02.2012 11:16
    looooooooollllllllll

    in comparativ cu multe marci care se cred premium!!! ce prob are la eclectonica intreaba posesorii de ceed sa vezi ce zic sau cine are sau a avut sa itnre sa spuna! preturi nesimtite au aia care te intreaba daca vrei geamuri electrice spate sau mai rau se deschide in lateral:)))) fii serios! au preturi f bune pt romania si pt vremurile astea iar masinile sunt mult mai fiabile decat wcurile...

  • dan_grc, miercuri, 29.02.2012 11:25

    @C-G-C Indiferent dc spui, farurile sunt in proportie de 90% de la seria 5 gt, iar grila aia "gatuita" seamana cu o alta grila, iar daca o dai in bascalie uite ca nu are nici o influenta de la "haudi", chiar o insulta as putea spune, pai daca tintesti sus...tot mai sus sa nu ai influente de la audi...

  • mda, miercuri, 29.02.2012 12:14

    Ce importanta are ca seamna cu nush cine?ce conceptie aveti...asa se int mereu cand apare cate o asiatica noua ca seamna cu aia cu ailalta atunci ce vrei matriosca audi sau banalitatea anilor de la vw? ei macar sunt originali si scot ceva deferit de la un segment la altul si alceva decat banalele germane! te inteeg ca esti fan bmw si te doare dar mai bine teci si tu kia ca arata mai bine sincer:))

  • gtrazvan, miercuri, 29.02.2012 12:33
    Romanul are o problema!

    Orice masina apare, romanul are grija sa caute nod in paura, ca aia au copiat, ca aia au furat. Eu cred ca este o problema de frustrare a multor romani. Cam orice masina de masa ai scoate este normal sa aibe asemanari cu una sau cu alta, ca nu sa se reinventeze roata la o masina de consum. Seamana asta cu BMW mai putin decat seamana la spate noua serie 1 BMW cu Polo. Sunt simple coincidente, doar nu o sa credem acum ca BMW cand a facut seria 1 s-a uitat la VW polo :)))) Poate vrem sa ne uitam la Venge, Soul, IX35, Veloster care bat multe masini echivalente la design si nu seamana cu nimeni, de ce ar fi furat acum la design!? Cat despre fiabilitate, atat Hyundai cat si Kia se situeaza in jumateatea de sus a clasamentului, cu o medie de brand chiar buna, mult peste constructori mai vechi si consacrati. Deasemenea Hyundai/Kia au avut cea mai mare si mai constanta crestere in vanzari, Kia/Hyundai au si cea mai mare garantie la nicel mondial. Cam toate masinile lor sunt imbatabile la pret oferit vs ce ofera (spatiu, fiabilitate, optiuni, garantie). DAr romanul in general le stie pe toate si defat este cam rupt de realitate, pe langa apartenenta subiectiva si inflexibilitatea absurda. Asa spuneau toti buretii si de Toyota si Honda acum vre-o 20 de ani, ca sunt niste fraieri. Au aratat cat sunt de fraieri, au reinventat calitatea si au revolutionat vanzarile. CEO Toyota a spus acum vre-o 2 ani: "Cel mai mare pericol pentru noi nu este VAG sau alt producator european, cel mai mare pericol pentru noi este concernul Hyundai-Kia, are cea mai rapida, inteligenta si sanatoasa crestere de pe piata, are acelasi stil de dezvoltare pe care l-a avut Toyota in trecut" Masina de mai sus este foarte interesanta, nu va fi la nivelul concurentei dar nici nu vrea. Va fi o maisna mare. premium cu niste performante bunicele, plina de optiuni la un pret foarte bun. Deci vei avea aproximativ acelasi lux, confort si optiuni la un pret mult mai mic. Este o alternativa pe piata mai putin acoperita sau inexistenta, nu o concurenta reala pentru masinile premium de lux (deocamdata).

  • john_range, miercuri, 29.02.2012 12:59
    @....C-G-C

    In primul rand stiam sigur ca cel cu care schimb replicile este unul care este membru pe automarket dar nu ai fost in stare sa iti lasi numele real de ce???Pt ca ai stiut ca ai inceput sa ma jignesti pe mine si pe altii care lucreaza peste granita,,si sunt multi aici care sunt pe automarket iti zic eu,ai zis ca toti sunt sclavi,nu ai zis prima data exceptand doctorii si inginerii numai dupa ce te-am corectat eu!!!Infine sa trecem la automobile si tin sa iti zic ca am vazut ca tu zici ca seria 5 asta nou nu e frumos....nu am nimic impotriva fiecare are dreptul sa aleaga,dar faptul ca tii sus si tare ca KIA nu e copiata,inseamna ca iti trebuie ochelari de marime mare ca sa poti observa,Toata lumea poate obeserva asta.....in fine sa le lasam balta ca nu mai are rost sa continuam!!!Numai bine iti doresc si ca tu ai inceput sa ma jignesti asa fara rost!!!

  • @@ionica, miercuri, 29.02.2012 13:38
    loooooool

    nu mai vb ma soferica ca te faci de ras nu vezi ca toti rad de tine ca esti varza? taci si nu mai zi la nimeni ramai cu bemveul tau si dormi in continuare cu brelocul sub perna! ON:masina arata f bine poate sa zica lumea ce vrea..defapt doar meltenii zic ca seaman cu idolul lor!!

  • john_range, miercuri, 29.02.2012 13:44
    @ looooooolll

    esti un icapabil mintal mai mult nu pot sa iti zic,,te las impace ca nu are rost sa mai imi pierd timpul cu persoane ca tine!pe bune mai civilizeaza-te putin manelist de 2 bani ce esti!!!

  • Attila, miercuri, 29.02.2012 13:52
    :))))))))))))))))))))))

    @C-G-C daca tu zici ca seria 5 nu e frumos inseamna ca esti orb sau nu vezi!!!iar masina asta KIA este in proportie de 60% copiata degeaba tot tii sus si tare si te contrazici cu alti....esti un copil habar nu ai de masini,ma gandesc ca nu ai nici o dacie care sa fie a ta!!!

  • mog, miercuri, 29.02.2012 14:21
    incredibil ce pasiuni naste articolul asta

    mai aveti un pic si va luati la bataie pe aici...si totul din cauza unei masini, unei kia.n am vazut atatea discutii pentru un banal concept pana acum. daca tin bine minte, cand a aparut articolul cu kia ceed facelift a fost cel mai comentat articol al saptamanii.. deci fie ca vreti, fie ca nu, coreeenii astia atrag -negativ sau pozitiv, fiecare cu parerea lui. acu 5 6 ani nimeni n ar fi comentat atat de virulent unele articole despre ei. asta spune cat au crescut si cat au ajuns sa conteze intr o piata auto din ce in ce mai scumpa, din punctul meu de vedere. copiatori sau nu, slabi sau nu..ei au adus si aduc concurenta, iti ofera o alternativa. si pentru mine a contat asta acum 5 ani cand am vrut sa mi iau masina, nu mi am permis un golf sau un ford si am ales un ceed de care sunt f multumit pana acum. comentati, ca lor le convine :)

  • john_range, miercuri, 29.02.2012 14:36
    @automarket

    VA MULTUMESC!!!

  • dani, miercuri, 29.02.2012 14:37

    @gtrazvan Ai pus punctul pe "i". Pur si simplu, stilul asta tembelistic de a comenta despre o masina dovedeste ce schema logica arhaica poate functiona in creierele oamenilor astia, asta daca au ceva mai mult de 3 neuroni care sa ajute la mancat, baut si mictionat. Functioneaza ca un raspuns instictiv animalic, de genul cainelui care latra la toate rotile dupa ce a fost calcat de o masina, el neintelegand ca roata face parte dintr-un ansamblu manevrat de un sofer si ca doar o singura masina l-a calcat. Asa si astia, vad 2-3 linii care aduc cu alta marca mai cunoscuta, hop comparatia. Alte discutii, despre trenul de rulare in premiera la Kia, o remarca inteligenta despre cum s-ar descurca in nisa lui premium fara un brand puternic in spate, nimic, pauza. Ba mai rasar si unii ca nu ar fi fiabila, ca au auzit ei ca la Kia pica electrice si Ac-uri, bai nene, de unde le scoateti, din povesti de Sadoveanu, din telenovelele de pe Acasa? Plus ca unii sunt chiar insistenti in prostie, se afunda si mai tare in penibil tot comentand aiurea si aruncand cu replici de clasa primara, fara nici macar sa-si dea seama cat de jenanti devin.

  • john_range, miercuri, 29.02.2012 14:51
    eu nu am treaba de aici cu nimeni numai cu tine,iar daca eu te incurc nu mai imi adresa mie comentarii vezi-ti de treaba ta

    ...................

  • john_range, miercuri, 29.02.2012 15:00
    da insfarsit

    acuma am inteles de ce ti-e ciuda ca tu nu ai asa ceva si nu iti poti permite si de aceea ma tot jignesti!!!ai grije ca aici pe site sunt multi posesori de bmw,mai controleaza-ti cuvintele,sau sunt mai mult ca sigur ca tu nu ai cei 7 ani de acasa,daca stii ce sunt aceea!Asa e romanul e invidios daca il vede pe altul ca are mai mult ca el....asa esti si tu!

  • @@@, miercuri, 29.02.2012 15:03
    llllllllllollllllllllllllllllll

    da frate sunt invidios ca ai un cazan de bmw de 10 ani care scoate fum la greu!:))))) fii serios amice! da sutn destui si majoritatea sutn niste prosti analfabeti!