Lexus ar putea oferi o versiune mai puternică a lui CT200h
Vicepreşedintele executiv al mărcii Lexus este de părere că vânzările sub aşteptări ale lui CT200h ar putea fi remediate de o motorizare mai puternică.
Lexus CT200h, cel mai mic model din gama mărcii premium din Japonia, ar putea primi o motorizare mai puternică. Vestea vine de la australienii de la Motoring.com.au, care au discutat cu vicepreşedintele executiv al mărcii nipone, Mark Templin. Oficialul Lexus consideră că vânzările slabe ale lui CT200h ar putea fi contracarate rapid cu introducerea unei motorizări mai puternice în această gamă.
Reprezentantul Lexus nu a prezentat niciun detaliu despre viitoarea motorizare din gama CT200h, dar aceasta ar putea să păstreze configuraţia hibridă a modelului din motive de costuri. Lansarea compactei de la Lexus în această formulă a fost un pas natural pentru Lexus, dar viitorul ar putea găsi şi o soluţie de propulsie convenţională în această gamă. Cei de la Lexus au oferit modelul CT200h pentru a demonstra că pot oferi un model hibrid premium şi în acest segment, încă nedisputat de producătorii premium din Germania.
Viteza maximă a lui Lexus CT200h este de 180 km/h, dar consumul mixt în ciclul NEDC este de doar 3.8 litri la sută. Emisiile de CO2 sunt la un nivel scăzut, de numai 87 grame per kilometru. Lexus CT200h poate să reulze în mod exclusiv electric pe o distanţă de doi kilometri cu o viteză de 45 km/h. Deşi standardul Euro 6 va fi implementat în septembrie 2014, cei de la Lexus se mândresc cu faptul că au reuşit de mult să obţină emisii mult sub plafonul specificat de respectiva normă de mediu.
Via Motoring.com.au
Aceast Auris premium are ceva vanzari ? Eu inca nu am vazut niciunul in realitate.