Lexus UX ar putea fi lansat în martie: noul SUV va rivaliza cu BMW X1 și Audi Q2
Lexus ar putea lansa în luna martie la Geneva noul SUV UX inspirat din conceptul cu același nume pentru a ataca un segment de piață în care concurează inclusiv BMW X1 și Audi Q2.
A trecut aproape un an și jumătate de la lansarea conceptului Lexus UX (foto) la Salonul Auto de la Paris, iar acesta a impresionat prin designul spectaculos caracterizat de amestecul de unghiuri drepte și ascuțite care într-un mod curios reușesc să formeze liniile acestui Show Car inedit.
Ulterior, în
Potrivit unor informații anterioare, noul model va fi un SUV subcompact entry-level care va înlocui în gamă hatchback-ul CT, urmând să fie poziționat sub RX și NX. De asemenea, se anticipează că noul Lexus UX va prelua doar câteva elemente de design ale conceptului, cum ar fi grila și liniile angulare, restul designului urmând să fie ceva mai convențional.
Printre numele înregistrate pentru model se numără UX 200, UX 250 și UX250h, ceea ce înseamnă că SUV-ul va beneficia și de o versiune hibridă.
Printre rivalii de pe piață ai noului UX se vor număra BMW X1, Audi Q2 și Audi Q3.
Via Motor1
Cred, știind viziunea Lexus, că va fi un crossover modern, supertehnologizat, cu design îndrăzneț și chiar dacă va avea un preț ridicat va fi o mașină de luat în calcul în segmentul său.