Limbajul frumosului

Publicat joi, 24.07.2008 00:00 de Robert Gherghe

Celebra casa de design Momo a adus un plus de rafinament, gratie si putere modelului Lancia Ypsilon. Lancia Ypsilon Momo Design este o editie speciala creata pentru iubitorii de frumos!

Frumoasa poveste care poarta numele Lancia incepea in 1906, cand Vicenzo Lancia fonda compania auto care avea sa scrie istorie si dupa un secol de existenta. Punctul de cotitura in istoria brandului auto din Torino avea sa fie trecerea de la Formula 1 la Raliu, de pe pista pe macadam. Lancia avea sa se afirme ca unul dintre cei mai mari constructori din istoria Campionatului Mondial de Raliuri.

Astazi, marca italiana nu se mai poate lauda cu modele care sa rupa gura targului in materie de sportivitate, stilul si gratia fiind elemente mai apropiate de filosofia Lancia. Unul dintre exemple este modelul Lancia Ypsilon, care a fost testat de Automarket sub invelisul editiei speciale Ypsilon Sport Momo Design. Modelul s-a nascut din colobararea dintre Lancia si cunoscuta casa de design Momo. De la inceput trebuie sa subliniem un fapt notabil. Spre deosebire de alte editii speciale create pe baza unui model, in cazul Ypsilon Momo Design noutatile sunt mai mult decat evidente. Momo Design a implementat propriile valori de design printr-o serie de elemente stilistice care au schimbat caracterul estetic al modelului Ypsilon.

Design

Din punct de vedere estetic, Lancia Ypsilon Momo Design te cucereste de la prima vedere. Imbinarea dintre galbenul caroseriei si negrul mat al oglinzilor retrovizoare si a acoperisului dau hatchback-ului italian un efect vizual extrem de placut. Trebuie sa mentionam ca vorbim despre varianta de culoare prezenta pe exemplarul pe care l-am testat. Am recurs la acesta particularizare, pentru ca in opinia noastra, efectul cromatic reprezinta una dintre caracteristicile esentiale ale editiei speciale realizate de Lancia si Momo. Inchizand scurta paranteza, atragem atentia asupra liniei unice a acoperisului, care se rasfrange intr-un eleron in partea de sus si care continua in partea din jos intr-o imbinare lina cu hayonul. Lancia Ypsilon se distinge prin grila – fata pozitionata foarte sus in arhitectura partii frontale, prin bara frontala impozanta si blocurile optice de dimensiuni foarte mari, pentru un hatchback mini. Linia posterioara este inspirata de Ardea, prima masina de clasa mica din istoria automobilului cu o caroserie in linii fluide. Gratia si rafinamentul specifice culturii nobile italiene se rasfrang si asupra habitaclului modelului Ypsilon. Fiind un model de oras, Lancia Ypsilon este un hatchback mini care reuseste, in acelasi timp, sa ofere destul spatiu si confort la interior. Combinatiile dintre dintre materialele rafinate si nuantele folosite duc la obtinerea unui mediu ambiant luminos si placut. Momo nu si-a pus amprenta doar pe linia stilistica a exteriorului, aducand un plus mare si detaliilor de la interior. Scaunele imbracte in piele, special confectionate de Momo, consola de bord si insertiile de aluminiu dau o nota aparte exclusivistului hatchback.

Pozitia la volan este excelenta, la acest aspect contribuind volanul reglabil pe inaltime si pronfuzime si scaunul dotat cu reglaj pe inaltime. Prezenta spatiilor de depozitare deschise in plansa bord si in panourile usilor sporesc confortul in momentul in care te afli la bordul modelului italian. Mai mult, prezenta schimbatorului de viteze pe plansa de bord, pare la prima vedere o incercare abuziva, dar creeaza un plus de spatiu pentru pasagerii din fata. Fiind vorba de un hatchback cu trei usi, putem spune ca am ramas masca la spatiul destinat celor doi pasageri din spate. Desi accesul este greoi, odata instalati pe scaunele din spate nu se poate imputa lipsa suficienta a spatiului. Siguranta Atunci cand te afli la volanul unui model mic, simti nevoia sa ai un feedback de siguranta din partea vehiculului pe care-l conduci. Lancia Ypsilon nu este un model zgarcit la acest capitol, prezenta sistemelor ABS, EBD, a airbag-ului frontal si cortina si centurilor de siguranta anterioare cu prindere in 3 puncte cu pretensionare si limitator de sarcina, sunt elemente care doar si cand esti constient de existenta lor, iti dau un sentiment de liniste.

Motor

Editia Ypsilon Momo Design prezinta o motorizare mai speciala in gama modelului italian. Vorbim despre un motor Multijet de 1.3 litri, care dezvolta o putere de 105 CP si un cuplu maxim de 200 Nm. Desigur ca aceste cifre nu impresioneaza pe nimeni, dar daca vorbim despre un hatchback cu trei usi, lucrurile pot fi usor reconsiderate. Existenta celor 105 cai pe un vehicul de 1.2 tone dau un caracter sportiv modelului Lancia. Este notabil faptul ca doar editia ingrijita de Momo Design ofera puterea de 105 cai. Iata un nou motiv pentru care Ypsilon Momo Design este cea mai deosebita versiune in gama modelului Lancia. Rezultatele performantelor vorbesc de la sine: viteza maxima de constructie de 177 km/h si timp de acceleratie de la 0 la 100 km/h de 10.5 secunde.

Feeling

Am testat Lancia Ypsilon Momo Design pe o distanta de circa 700 de kilometri, ruland circa 200 de kilometri in traficul urban, circa 300 de kilometri in regim de autostrada si 200 de km in regim de drum national. Pentru oras, cochetul model italian se remarca atat pentru consumul mic, lucru normal pentru un model diesel, dar si prin faptul ca atrage privirile curioase si interesate ale celor din jur. Din punct de vedere estetic este evident ca Ypsilon Momo Design face toti banii.

O supriza a venit din partea comportamentului vehiculului in traficul aglomerat al orasului. Consumul mic, aportul de putere adus de cei 105 cai si avantajul unui automobil mic sunt puncte serioase care merita trecute in contul celor de Lancia. Desigur se pot face speculatii pe baza fiabilitatii modelului italian, dar aceasta chestiune este extrem de greu de dezbatut in conditiile unui test-drive. In ceea ce priveste rulajul in regim de autostrada merita mentionate cateva aspecte.

Fiind un model mic, Lancia Ypsilon nu poate impresiona la drum lung. Pana in viteza de 120 km/h nu exista mai nimic de comentat, comportamentul fiind ireprosabil. Vehiculul accelereaza promt, ajunge fara greutate la o viteza inaintata, dar sufera la capitolul stabilitate. In regim de rulare cu 140 km/h, modelul devine usor instabil, desi inca poate fi controlat fara a risca in vreun fel sau altul gradul de siguranta. La viteza mari, in momentul unei franari mai violente vehiculul are tendinta de a derapa usor in lateral, in schimb, Lancia Ypsilon compenseaza prin stabilitatea in virajele largi.

Rafinamentul si mai ales prezenta emblemei Momo Design sunt elemente care dau po nota aparte lui Ypsilon. Designul caracterizat printr-un stil desavarsit, aparte, poate unic in felul lui, ridica standardele in clasa hatchback-urilor cu trei usi. Toate acestea, fac din Ypsilon Momo Design o oferta unica si mai mult decat speciala. Pretul nu poate vorbi decat limbajul gratiei Momo: 16.600 de euro.