Lungimea contează: primele imagini cu noul Tiguan Allspace, versiunea cu 7 locuri a SUV-ului compact german

Publicat luni, 19.12.2016 16:40 de Mircea Meşter

Tiguan Allspace va fi prima versiune alungită a SUV-ului german. Modelul urmează să ofere 7 locuri pentru pasageri sau, alternativ, un portbagaj imens, care depășește cei 615 litri ai versiunii actuale

Un Tiguan alungit. Aceasta este cea mai bună și la obiect descriere a celei mai noi versiuni a SUV-ului compact german. Deși Volkswagen se aștepta ca secretul asupra liniilor lui Tiguan Allspace să reziste până la prezentarea oficială de la Salonul Auto din Detroit, colegii de la Motor1.com au dezvăluit astăzi o serie de fotografii care ne facilitează o primă întâlnire digitală cu noul model.

Deși în imagini vedem versiunea dedicată pieței din China a primului Tiguan cu 7 locuri, acolo unde mașina se va numi oficial Tiguan L, detaliile estetice pe care le observăm în aceste fotografii vor fi identice cu cele ale versiunii dedicate Europei. Numele acestuia va fi Tiguan Allspace și va fi încadrat în gama Volkswagen între Tiguan și Touareg, urmând să se lupte de la egal la egal cu modele precum Nissan X-Trail, Skoda Kodiaq și Mitsubishi Outlander.

Așa cum ne așteptam, diferențele estetice față de Tiguan-ul "simplu" sunt minore și au la bază cei 11 centimetri în plus la nivelul lungimii care sunt transformați în spațiu pentru al treilea rând de scaune. Evident, soluția Tiguan Allspace se va adresa fie familiștilor care au nevoie de mai multe scaune în mașină, fie celor care nu sunt satisfăcuți de spațiul din portbagajul actualului Tiguan. În variantă cu al treilea rând de scaune demontat, Tiguan Allspace va oferi un portbagaj de circa 750 de litri. Dacă din ecuație dispare și rândul al doilea, capacitatea portbagajului crește până la circa 2000 de litri.

Volkswagen nu va modifica motorizările deja disponibile în gama Tiguan, astfel că este de așteptat ca noul model să se bazeze pe aceleași unități TSI și TDI care fac parte din arsenalul versiunii actuale a SUV-ului său compact.

  • mishazaitev, luni, 19.12.2016 16:49

    Mie imi place foarte mult ca si aspect. De fapt, chiar am spus cu prilejul unei alte postari ca imi place foarte mult chiar actualul model scurt. Insa nu cred ca se va lupta de la egal la egal cu X Trail si cu Outlander... Pur si si simplu pentru ca nu are diferential blocabil. Cred insca ca cine ca dori un SUV marisor si confortabil si nu are pretentii prea mari in ceea ce priveste deplasarile in afara asfaltului, se poate gandi la masina asta.

  • Octavian, luni, 19.12.2016 17:10

    Am mai spus-o si alte dati. Nu prea inteleg rostul masinilor cu 7 locuri. De fapt 5+2 in portbagaj. Cari dupa tine 2 scaune care (chiar si compacte) ocupa loc si poate ai nevoie odata la 2 ani sa mai pui pe cineva pe randul al 3-lea... Cine vrea 7 locuri ar trebui sa se uite la un Transporter (sau echivalent la alte marci).

  • doncarlo, marţi, 20.12.2016 08:00

    nu intelegi nu intelegi, altii inteleg. Nu e nevoie sa iti exprimi neintelegerea de fiecare data.

  • LR, marţi, 20.12.2016 09:23

    Îi dau dreptate Octavian. A mers cineva pe scaunele din portbagaj, vreodată? Știți cum e aerul într-un spațiu atât de înghesuit?

  • mishazaitev, marţi, 20.12.2016 10:45

    @Octavian & LR Nemtii au o cu totul alta filosofie atunci cand isi cumpara o masina. Stateam de vorba cu un german despre masina sa... un Golf combi. Omul era casatorit, dar nu avea copii asa ca l-am intrebat de ce a optat pentru un combi. Omul mi-a respuns senin ca, daca de doua-trei ori in toata durata de exploatare a masinii, are nevoie de spatiul in plus pe care i-l confera masina combi, inseamna ca diferenta de pret a meritat. Cam asa stau lucrurile si cu masinile cu 7 locuri. Nu inseamna ca locurile din portbagaj vor fi mereu ocupate. Dar cineva poate sa se gandeasca exact ca si interlocutorul meu. Am nevoie ca odata la doua luni sa ies la picnic cu purcel si catel? Am. Atunci imi sunt utile locurile alea. Daca la asta mai pui si faptul ca s-ar putea de cateva ori sa mai am nevoie si de spatiul din masina cu 7 locuri care este ceva mai mare decat cel din modelul scurt, puteti intelege de ce unii oameni opteaza pentru aceste variante. Zic si eu, nu dau cu parul -:::)))

  • LR, marţi, 20.12.2016 12:31

    Eu aș alege această mașină în varianta cu doar 5 locuri (dacă ar exista această opțiune) pentru portbagajul mare. Cățelul și purcelul să ia un taxi! :)

  • SQL, marţi, 20.12.2016 13:05

    ora exacta in materie de auto se da de aici de la romani, nu conteza ce zic restu de afara, Ca doar de aia suntem asa de "avansati" si din punct de vedere tehnologic, al infrastructurii, si nu in ultimul rand al eductiei, la cate capete luminate cu lanterna sunt, Da bravo ma' :))))))

  • Andy, marţi, 20.12.2016 17:59

    Cererea e foarte mare afara pentru SUV-uri cu 7 si producatorii vin in intamplinarea ei. 5008, Koleos, Sorento, Allspace, Atlas, Ford Edge (pe unele piete) etc. sunt doar cateva exemple. La americani majoritatea SUV-urilor mid-size si mai ales full-size au variante cu 7 locuri, chit ca producatorii sunt autohtoni sau japonezi si coreeni.

  • LR, miercuri, 21.12.2016 18:04

    Andy, un SUV mid size de la americani e cam cât un MB GL la europeni. Acolo chiar e spațiu suficient pentru 7 locuri aerisite.

  • lorinczi.thomas, miercuri, 21.12.2016 18:40

    De acord cu neamtul, dar ce rost sa ai masina mai mare daca folosesti plusul doar de 2-3 ori pe an?, cari spatiul ala in plus, consumi mai mult spatiu in trafic, incapi in mai putine locuri de parcare si consumi poate putin mai mult combustibil, apai un neamt nu are problemele astea, dar in romania chiar nu face sens in infrastuctura asta deficitara sa iei mai multa masina decat ai nevoie