Mercedes-Benz A45 AMG devine cel mai puternic hot hatch din lume: 360 CP şi 4.6 secunde pentru 0-100 km/h

Publicat miercuri, 13.02.2013 10:52 de Mircea Meșter

Mercedes-Benz profită de schimbarea de optică în segmentul compact şi lansează pe piaţă la Salonul de la Geneva cel mai puternic hot hatch din lume. Noul A45 AMG reuşeşte să scoată 360 CP dintr-un motor de doar 2.0 litri.

Mercedes-Benz a publicat astăzi fotografiile şi informaţiile oficiale legate de cea mai nouă versiune a noii generaţii A-Klasse. Şi ce versiune! Noul Mercedes-Benz A45 AMG devine începând de astăzi cel mai puternic hot hatch din lume şi înaintează o serie de cifre absolut fantastice, pe care orice fan al maşinilor le va admira şi iubi instantaneu.

CIFRE DE SUPERCAR

360 de cai putere (la 6000 rpm) şi 450 Nm (între 2250 şi 5000 rpm) dezvoltaţi de un motor turbo cu patru cilindri. Şi o capacitate cilindrică de doar 2.0 litri (1991 cmc), ceea ce face ca raportul putere/litru să fie unul absolut fantastic şi aliniat în lista supercarurilor: 181 CP/litru. Acestea sunt elementele de bază ale noului A45 AMG, cel mai puternic A-Klasse din istorie reuşind să bată astfel atât versiunea M a lui Seria 1 (cu 340 de cai), cât şi noul Audi S3 Sportback (300 CP), prezentat de Audi tot astăzi printr-o galerie foto oficială. Astfel, cel puţin până la lansarea noii generaţii 1M sau până la prezentarea lui RS3, noul A45 AMG se instalează pe fotoliul de reper al segmentului compact.

Pentru a putea să ţină în frâu cavaleria de sub capotă, Mercedes şi AMG au dotat noua versiune a lui A-Klasse cu tracţiune integrală 4MATIC, cu un pachet de răcire identic cu cel instalat pe SLS, un sistem de evacuare dezvoltat special de AMG pentru acest model, pistoane şi cilindri modificaţi, suspensii AMG sport, un sistem de frânare performant şi nu în ultimul rând un pachet ESP complex care beneficiază de ultimele adăugiri tehnologice, implicit de un sistem denumit Curve Dynamic Assist, care are rolul de a aşeza maşina pe şosea atunci când forţele laterale atentează la ţinuta de drum.

Întregul sistem de propulsie, transmisia AMG Speedshift DCT cu 7 trepte  şi pachetele ajutătoare reuşesc să îl împingă pe A45 AMG de la 0 la 100 km/h în 4.6 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 250 de km/h. Cu toate acestea, Mercedes promite un consum mic, de 6.9 litri/100 km în regim mediu mixt, şi o cifră a emisiilor de invidiat. Motorul este compatibil cu normele Euro 6, care vor intra în vigoare abia în 2015.

ESTETICĂ AMG

La nivel estetic, noul A45 AMG vine cu îmbunătăţiri îndeajuns de subtile încât să nu frapeze, dar destul de accentuate încât să evidenţieze versiunea specială a compactei Mercedes-Benz. Jantele de 18 inch standard pot fi înlocuite de unele de 19 inch disponibile opţional, etrierele roşii ascund discuri de frână perforate şi aerisite, iar spoilerul frontal şi cel posterior completează alături de pragurile noi imaginea agresivă a noului model german.

Normal, posibilităţile de personalizare a modelului continuă atât în exterior, cât şi în interior, habitaclul primindu-i pe ocupanţi cu scaune din piele Artico cusute într-o nuanţă contrastantă, cu un bord acoperit cu fibră de carbon şi cu o serie de schimbări tehnice faţă de versiunile clasice ale lui A-Klasse, cea mai interesantă fiind apariţia unui sistem de cronometrare denumit Racetimer care este accesat direct pe display-ul ceasurilor de bord.

Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013

Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.

via Mercedes-Benz

  • jake, miercuri, 13.02.2013 11:07

    "de serie,din lume"...Exista altele si mai puternice...

  • tzenu_bmw, miercuri, 13.02.2013 11:11

    pur si simplu fantastic...... inainte sa intru pe stire am vrut sa comentez la articolu despre noul S3...insa am avut o presimtire ca postez prea repede:)) daca S3 scoate 150hp/L si acest A45 AMG scoate 180hp/L..........bmw ar trebui sa vina repede cu un nou motor in joc...... au putea renaste legendarele motoare M50Bxx 6 in linie de 2L

  • @Tzenu anti BMW, miercuri, 13.02.2013 11:25

    Nu compara S3 cu A45 AMG. O sa apara si RS3, cat despre BMW cu M135i atinge suta in 4,7 secunde deci tot ca acest AMG doar ca BMW are 3 litri iar asta 2 litri. BMW are cu 40 CP mai putin.

  • vali, miercuri, 13.02.2013 11:49

    Asadar M135i cu 320 de cai accelereaza in 4.7 secunde iar AMG 45 in 4.6 cu 360 de cai, wow, si "bmw trebuie sa vina repede cu-n motor de 2 litri"...pai actualul motor de 3 litri ar putea fi dus lejer la aceeasi putere si sa obtina performante la fel de bune, adica cu 0.1 secunde mai rapid:).

  • clarkson, miercuri, 13.02.2013 12:02

    360 de cai din 2 litri, impresionant. Focus RS500 are 350 de cai dar vad ca nu-l pomeniti...

  • someone, miercuri, 13.02.2013 12:15

    candva mercedes spunea ca " there is no replacement for displacement" ....cativa ani mai tarziu scoteau 360 cai din 2.0L , adica aceeasi putere cu E55 AMG aspirat , motorul de 5.5 L . se pare ca se aliniaza si ei acestei mode de cilindree redusa si supralimentata . in ceea ce priveste masina, comentariile sant de prisos. isi va arata punctele tari si slabe dupa prima comparatie cu RS3 si 13M . dar la prima vedere e impresionanta

  • Dan, miercuri, 13.02.2013 12:41

    Super motor ! Nu intamplator inginerul care a supervizat dezvoltarea acestui motor, a plecat pentru un salariu dublu la VW urmand a se ocupa de dezvoltarea noilor motoare turbo pe benzina ce vor echipa viitoarele modele VW Group .

  • Adrian, miercuri, 13.02.2013 13:20

    Mercedes A45 AMG este momentan cel mai bun Sportback existent pe piata. O masina premium (de calitate superioara) cu un design foarte frumos. De motor nu mai avem ce sa comentam....e prea bun. Din 2 litri sa scoti asa ceva e de admirat. Sper ca BMW nu se va lasa mai prejos si va scoate si el un motor de 2 litri cu o putere egala macar daca nu mai mult. Dar ceva ma face sa cred ca nu se va intampla asta. Oricum A class arata mai bine ca seria 1 si la fel de bine ca Audi. Avand o cilindree de 1.991 e numai bun pt. cei care nu vor sa plateasca taxe mari la stat dar ar fi vrut si o masina foarte puternica si economica in acelas timp. Uite ca visul li se indeplineste cu noul A45 AMG. ps.

  • @ clarkson, miercuri, 13.02.2013 13:32

    Focus RS500 are un motor in 5 cilindri de 2.5 litri .

  • Vasilica, miercuri, 13.02.2013 13:52

    Cum pana mea 360CP din 2L? Unde sunt specialistii ca in maxim 30k KM il dai pe ulei? Ce imi plac opiniile unora care sunt 0. P.S Ca sa nu mai vorbim de celebra fiabilitate.

  • clarkson, miercuri, 13.02.2013 14:08

    @ @clarkson: Si unde era vorba de cilindri sau de cilindree? Automarket compara puterea. BMW-ul are 6 cilindri si 3L, Audi are 2 L si 4 cilindri. La CP si CP/L Focusul bate seria 1 si totusi nu e pomenit.

  • ..., miercuri, 13.02.2013 14:32

    @clarkson In primul rand, acel Focus de care pomenesti tu a fost o editie speciala de doar 500 de exemplare, care nu se mai fabrica de ceva timp. De aici si denumirea RS500. In al doilea rand, au fost prezentati concurentii directi din zona premium. Focus nu poate concura la categoria premium nici macar cu acea editie speciala.

  • ztele, miercuri, 13.02.2013 15:25

    Imi place masina, e senzationala, dar parerea mea e ca e absurda. Distruge esenta hothatch: masini ACCESIBILE, cu performante relativ apropiate celor sport, dar mult mai practice. No, masina asta numai accesibila nu e.

  • ..., miercuri, 13.02.2013 15:31

    @ztele Si care ar fi hothatch-ul ala accesibil?

  • Alex Radoi, miercuri, 13.02.2013 17:47

    Pai tu poate prin accesibil intelegi sa se vanda la pret de Sandero. Pentru occidentali "accesibil" inseamna in jurul valorii de 20.000eu, cand vine vorba de un hot hatch si sunt multe masini in categoria aceasta. A-ul asta cu toate optionalele poate va sari chiar de 50.000eu. Nici eu nu cred ca va fi un best-seller, desi ca masina mi se pare absolut adorabila.

  • bibi, miercuri, 13.02.2013 17:59

    @Vasilica: stii tu cu precizie cit de fiabil este acest motor? Eu nu prea as paria, mai ales ca nici Merc, nici BMW si nici VW-Audi nu sint scutiti de probleme la motoare, in ultima vreme. Si, zau, eu cred ca va papa ulei de noua.

  • puimarin, miercuri, 13.02.2013 21:00

    Mai mult ca sigur va minca ulei de nou . Ori ce motor de cilindree mică , cu mulți cai măncă ulei .

  • @bibi, miercuri, 13.02.2013 21:19

    Pacat ca n-ai habar cum functioneaza un motor, sa intelegi macar cand mananca ulei.

  • HyperMario, miercuri, 13.02.2013 21:30

    tare tare foarte tare....dar mie ca design renault koleos si la optiuni il intrece....ddd. adicka ii mai tare..depasaeste renaul koleos pe merzedes dar pretul e mai scump merzedes decat renault koleos...dupa cum zic eu...dar nu stiu ce optiuni prea are

  • ionut, miercuri, 13.02.2013 22:21

    f tare masinuta bravo lor dar trebuie sa asteptam daca audi s3 are 300cp sigur rs3 care econcurentul dikrect cu acest mercedes va fi pe aproape

  • LUCCI, miercuri, 13.02.2013 22:22

    Automarket ne ataca in forta cu trei ,,bombardiere,, pozitionate in articole consecutive! Multumim,ne-ati facut seara mai...altfel!

  • ztele, miercuri, 13.02.2013 22:58

    @....: nu-mi vine sa cred ca spun asta, dar consider ca ultimul hot hatch autentic este Kia Pro'Ceed (judecand dupa caracterizarea mea a unui hot hatch).

  • Radu, joi, 14.02.2013 09:49

    Mie mi se pare cel mai frumos hatch dintre cele premium, audi a3, bmw1 si as pune si pe volvo aici ( evident nu cu aceasta motorizare). Stiu ca masina a iesit anul trecut spre sfarsit; anul nu se terminase si deja vandusera aproape 100.000 de masini. Oare s-ar merita un second hand peste vreun an doi?

  • unckle, joi, 14.02.2013 09:57

    @Radu - sa-ti iei una cu motor de doi litri pentru ca ala de la renault este cam mic pentru masa masinii si nu face fata distractiei cand vine vorba de mers la drum lung (este insa exceptional la consum in oras .. probabil consuma in realitate 1% mai putin). Sa nu uitam ca atunci cand iti cumperi un AMG (sau M sau RS) il cumperi pentru ca este ieftin, are taxe mici si consuma putin --- si sa-l comparam cu masinute cu motoare

  • unckle, joi, 14.02.2013 09:58

    @Automarket .. la voi pe site inca nu se poate scrie "

  • unckle, joi, 14.02.2013 09:59

    hehe, semnul "mai mic" nu poate aparea in comentarii :) (stergeti si voi ultimele doua..)

  • ala, joi, 14.02.2013 13:12

    @unckle o intrebare legata de cazanu de A Klasse pe care il deti.Merita ? Ma bate gandu si pe mine sa imi iau unu .De care ai automat sau manual?

  • Moje, joi, 14.02.2013 13:18

    @ala cazan... :)))))))))))))))

  • chandlerbing, joi, 14.02.2013 13:50

    360 CP dintr-un motor de 2.0 litri este, intr-adevar, o valoare impresionanta, chiar nebuneasca. Dar, in aceasta privinta, tot japonezii se uita de sus cand vine vorba de putere maxima stoarsa din motoare de 2 litri... Mitsubishi Lancer Evo X FQ-400 - versiune oficiala Mitsubishi. 408 CP(300 kW); 550 Nm; 3,8 sec 0-100 km/h; 250 km/h (viteza autolimitata) Fuckin' Quick

  • unckle, joi, 14.02.2013 23:23

    @ala - in primul rand a mea nu-i cazan ;). Are cutie manuala, foarte confortabila daca ma intrebi pe mine, treptele sunt destul de lungi si nu mesteci mamaliga in trafic prea mult (cu a 2-a si a3-a cam faci 90% din drumurile urbane) ... dar avand in vedere cata aversiune exista la adresa posesorilor de Audi/BMW/MB nu prea vad sa aiba vreo valoare afirmatia mea. ... damn, am uitat sa modific nuamrul de maini al masinii din profil - sunt deja 16ani de cand MB a "revolutionat" un pic piata premium ;)

  • MadaI, vineri, 15.02.2013 01:51

    Motorul de "șasă" litri nu mai e bun ? O dau pe amarate de 2 litri ?! Pesemne ca nu se mai vand "aemge`urile" ca altadat`... Oricat de performant ar fi, nu e sanatos nici macar pentru "ego" sa ai un hot hatch de ...2 litri care sa fie in jur 50 000. Si da, oricat de ignoranti ar fi unii, MB nu stie ce sunt alea motoare mici si puternice, experienta lor in asa ceva o spune,sau mai bine spus,neexperienta. De aici restul problemelor. La prime vedere e wow , timpul o sa decida insa daca va avea succes sau nu.

  • @Madal, vineri, 15.02.2013 09:23

    Asa e, AMG habar n-are de motoare mici, de asta in 1992 exista Mercedes 190e 2.5-16 AMG cu 224 cai dintr-un motor cu 4 cilindri de 2.5 litri, aspirat.

  • MadaI, vineri, 15.02.2013 14:41

    Pt @Madal Ma gandeam ca apare vreunul cu un argument precum al tau. Cand nu intelegi ceva,mai bine intrebi, decat sa te dai destept ,dar sa nu intelegi ce a vrut sa spuna cel pe care il contrazici . O sa-ti explic chiar daca nu m-ai intrebat. Eu nu vorbesc de motoare din '70 toamna, care probabil chiar au fost geniale la vremea lor. Multi producatori au cate un motor cu care se pot lauda "toata viata". Eu ma refeream strict la cum ne-a obisnuit MB in ultimii ani. Cand spui Mercedes spui motoare mari, divizia de performanta AMG ne-a aratat numai balauri de 5,5-6,2 litri. Este ,daca vrei metaforic vorbind, o bijectie intre AMG si motoarele mari. In plus, atunci cand platesti o suma considerabila pe un hot hatch, parca nu-ti vine sa spui ca motorul de 2 litri e o capacitate nemaivazuta....indiferent daca e sau nu. Consider ca la asemenea pret ai pretentii ,iar un "motoras" de 2 litri nu se incadreaza, ca altfel te-ai reorienta pe focus st , asta opc si altele din categoria asta de pret. Sper sa intelegi acum, si sa te gandesti de mai multe ori inainte sa dai cu piatra.

  • 6 cil. vs 4 cil, vineri, 15.02.2013 23:59

    Chiar daca MB a vrut sa demonstreze cat de mult poti scoate din 2,0 L, nu ai rafinamentul unui 6 in linie, 3L: alt sunet, alta prestanta; pana la urma si golf R e bun, si de diferenta de bani pe care i dai pe un A 45, ii dublezi golfului puterea...

  • unckle, sâmbătă, 16.02.2013 01:29

    @Madal -- Mercedes a avut "Kompressor" scris pe masini inainte majoritatii producatorilor ce se bat acum cu pumnul in pieptul "fiabilitatii" ... sincer cred ca stiu cu ce se mananca un motor cu turbina/compresor mecanic.

  • zarnesteanu, duminică, 17.02.2013 04:13

    N-am sa adaug prea multe la ce s-a spus pana acum despre masinuta asta. E superba si va prinde foarte bine la o plaja larga de clienti. Ca orice AMG probabil isi va tine pretul foarte sus si dupa ani de zile, deci nu va fi foarte accesibila nici second hand. Ma bucur enorm ca au pus 4Matic-ul pe ea pentru ca la puterea asta tractuinea pe fata devine periculoasa. Despre experienta Mercedes pe motoare mici, sa fim seriosi. Un 4 cilindri cu kompressor ma face si acum sa zambesc la vremurile de demult. Zambesc de doua ori. Odata pentru amintirea pe care o ai pentru totdeauna in suflet cand ai calcat acceleratia pana la fund si senzatia de wow pe care ti-a dat-o, iar a doua oara zambesti cand te vezi cum erai atunci extaziat ca un copil care si-a primit jucaria perfecta de Craciun.

  • @Madal, miercuri, 06.03.2013 14:25

    Ia si inghite in sec in continuare, vorbim de o masina compacta. Ce motoare mari visezi tu pe compacte? Tu crezi ca VW a renuntat degeaba la R32? Ti se pare tie ca BMW vinde seria 1 hatch cu motoare mari? Mai ia si inghite o data