Noua generație Mercedes-Benz GLE, poze și detalii oficiale: design nou, motorizare mild-hybrid și o suspensie capabilă să recupereze energia în momentul amortizării

Publicat miercuri, 12.09.2018 11:21 de Cornel Șocariciu

Mercedes-Benz a publicat primele imagini și detalii oficiale referitoare la noua generație GLE. SUV-ul constructorului german are acum un design nou, un interior modern, tehnologii de ultimă generație și o suspensie inteligentă. Prezentarea oficială va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Paris.

În 1997, Mercedes-Benz lansa prima generație a SUV-ului Clasa M, cunoscut și sub numele de ML. Schimbarea denumirilor în cadrul Mercedes-Benz a făcut ca în toamna anului 2015, nemții să aducă în fața publicului SUV-ul GLE: un facelift gândit pentru a treia generație a lui ML.

Acum, constructorul din Stuttgart a prezentat primele imagini și detalii referitoare la noua generație GLE. SUV-ul nemților are un design revizuit, un ampatament mai mare și motorizări noi. De asemenea, Mercedes-Benz a pregătit pentru noul GLE o mulțime de sisteme și tehnologii moderne gândite pentru a ușura viața celui aflat la volan. Publicul va putea admira noul GLE în cadrul Salonului Auto de la Paris din luna octombrie. 

Mercedes-Benz GLE: date esențiale

● Oficialii Mercedes-Benz spun că designul noului SUV are la bază "interacțiunea dintre emoție și inteligență". În partea frontală, nemții vin cu o grilă revizuită care integrează elemente cromate poziționate orizontal. Capota a primit și mai multe nervuri, iar faurile cu design restilizat oferă acum o semnătură luminoasă nouă. 

● Clienții vor putea alege jante cu dimensiuni cuprinse între 18 și 22 de inch. Coeficientul aerodinamic este de 0.29 (cel mai bun din segment), iar acest lucru îmbunătățește consumul de carburant și reduce zgomotul la rulare. 

● În parte din spate, nemții au modificat aspectul stopurilor și pe cel al spoilerului. Elementele de protecție și accesoriile cromate completează designul general. 

● Mercedes-Benz încă nu oferă detalii despre dimensiunile noului GLE, însă oficialii producătorului german ne spun că ampatamentul a crescut cu 80 de milimetri, iar consolele sunt acum ceva mai mici. Astfel, noua generație GLE va oferi și mai mult spațiu pentru pasageri. Spațiul pentru picioare în cazul pasagerilor de pe bancheta din spate a crescut cu 69 de mm și măsoară acum 1.045 de mm, iar spațiul pentru cap este mai generos cu 33 de mm.

● Scaunele din spate pot fi comandate într-o versiune care oferă reglaje electrice pe șase direcții. În plus, acestea pot culisa pe o lungime de 100 de mm (cu excepția scaunului din centru).

● Clienții vor putea opta și pentru o variantă cu șapte locuri. Accesul pe cel de-al treilea rând de scaune poate fi făcut extrem de ușor mulțumită funcției Easy Entry.  

● În același timp, Mercedes-Benz oferă pentru scaunele din față sistemul numit Energizing. Acesta modifică setările scaunelor (prin mișcări fine) astfel încât să prevină oboseala care se poate acumula în urma unui drum lung. Sistemul va fi capabil să modifice și lumina ambientală, muzica sau masajul pentru a oferi o atmosferă cât mai plăcută. Funcția Energizing Coach este disponibilă împreună cu o brățară Garmin. În urma unor analize asupra calității somnului și a nivelului de stres din organism, sistemul poate face o serie de recomandări. 

● Volumul portbagajului a crescut la 825 de litri (+135 de litri față de actuala versiune), iar prin rabatarea scaunelor din spate, valoarea crește până la 2.055 de litri. Nemții spun că au îmbunătățit și lățimea gurii de încărcare (+72 de mm). 

● Tot la interior, clienții vor beneficia de sistemul de infotainment MBUX (Mercedes-Benz User Experience) care este oferit la pachet cu un ecran tactil de 12.3 inch. Așa cum era de așteptat, panoul clasic de intrumente a fost înlocui cu un ecran cu o diagonală de 12.3 inch. Patru teme sunt disponibile: Modern Classic, Sport, Progressive și Discreet.

● Opțional, Mercedes-Benz introduce MBUX Interior Assist, un sistem capabil să recunoască gesturile și chiar să facă diferența între pasagerul din dreapta și șofer. Odată cu noul GLE, Mercedes-Benz introduce 40 de funcții noi în cadrul sistemului MBUX. Tot opțional, clienții vor putea alege un Head-Up Display color cu o rezoluție de 720x240 pixeli. 

● Pentru început, Mercedes-Benz oferă detalii cu privire la o singură motorizare: GLE 450 4Matic. Versiunea va integra un motor pe benzină de 3.0 litri cu șase cilindri care produce 367 de cai putere și 500 Nm. Mulțumită EQ Boost, sistemul primește, pentru perioade scurte, încă 22 CP și 250 Nm. Tot EQ Boost este responsabil și pentru "hrănirea" sistemului electric de 48V. În aceste condiții, Mercedes-Benz anunță că versiunea GLE 450 4Matic are un consum mediu mixt cuprins între 8.3 și 9.6 litri/100 de kilometri, în timp ce emisiile de CO2 variază între 190 și 220 g/km. 

● Deși nu au venit cu informații despre alte motorizări, oficialii constructorului german spun că toate versiunile disponibile în viitor vor fi oferite exclusiv cu transmisia automată 9G-Tronic. Pentru versiunile care sunt echipate cu motoare cu patru cilindri, sistemul de tracțiune integrală 4Matic va fi capabil să distribuie în mod egal cuplul între punți. 

● În cazul celorlalte motorizări, nemții oferă o cutie de transfer care integrează un ambreiaj multi-disc capabil să ditribuie cuplul de la 0 până la 100% între cele două punți. În plus, această versiune va fi disponibilă opțional într-o configurație cu reductor. 

● Mercedes-Benz este unul dintre constructorii care a acordat o atenție deosebită sistemelor de siguranță. Iar noul GLE promite un arsenal de astfel de tehnologii. Pentru început, GLE va fi disponibil cu Active Distance Assist Distronic cu o serie de funcții conexe gândite pentru o rulare în coloană sau în trafic lent. Spre exemplu, funcția Active Brake Assist oprește complet mașina atunci când este detectată o coloană. Din acest moment intervine funcția Active Stop-and-Go Assist care menține banda de circulație și păstrează o distanță sigură până la viteze de 60 km/h. Plecarea de pe loc se face doar dacă staționarea nu a depășit 60 de secunde. 

● De asemenea, clienții vor avea la dispoziție următoarele sisteme: Active Lane Keeping Assist, Active Emergency Stop, Active Blind Sport Assist, Trailer Manoeuvring Assist și Evasive Steering Assist.

● Am păstrat pentru final una dintre cele mai interesante tehnologii propuse de noul GLE: suspensia E-Active Body Control. Disponibilă împreună cu versiunea revizuită a suspensiei pneumatice AirMatic, E-Active Body Control controlează forța arcurilor și a amortizoarelor individual pe fiecare roată. 

● E-Active Body Control integrează un sistem de operare la 48V, iar conform oficialilor germani, pe anumite suprafețe dificile, sistemul este capabil să recupereze energie. Pentru un plus de confort și un comportament neutru, nemții propun și funcțiile Road Surface Scan și Curve. Prima dintre acestea analizează starea suprafeței de rulare în timp real și acționează înainte ca mașina să ajungă în zonele delicate, în timp ce a doua funcție înclină mașina spre interiorul virajului. 

  • Cyrus, miercuri, 12.09.2018 11:40

    Bordul e urat

  • Cristi, miercuri, 12.09.2018 12:39

    In general imi place masina, desi prima data cand am vazut-o am zis ca ce ii asta! Imi place noul sistem de infotainment ( eu zic ca se potriveste pentru ca e o masina de famile "premium"). Stopurile sunt frumoase, adica tehnologizate, si se potrivesc cu noul design, insa parca farurile sunt inguste! Suspensia inteligenta de asemenea este un upgrade notabil!

  • @ Cyrus, miercuri, 12.09.2018 12:47

    ...ca la orice Mercedes de ultima generatie, cu televizorul in prim plan

  • Ionut, miercuri, 12.09.2018 13:18

    Urata din toate punctele de vedere. Exterior mai fad decat acum 2 generatii chiar. Interior cu aspect de Kia, maxim. Ma intreb cat o sa prinda treaba asta cu tabletele alea trantite aiurea in bord. Imi vine greu sa cred, ca am inceput sa apreciez mai mult BMW la interioare. Macar ei se chinuie sa integreze toate elementele. De Audi nu mai vorbesc, la interioare sunt in alta clasa.

  • PMC, miercuri, 12.09.2018 14:38

    Mie bordul ala cu 2 tablete in loc de instrumentarul obisnuit nu-mi place. La fel cum nu-mi place nici noua tendinta de la VW. Sper ca n-o sa se permanentizeze asa ceva. Nu e chestie de old school neaparat, dar imi place sa pot sa-mi iau indicatoare analogice pentru viteza si turatii. O sa-mi placa intotdeauna asa.

  • dan_grc, miercuri, 12.09.2018 14:51

    Exterior fără surprize, stilul început la CLS, apoi clasa A, continuă și la GLE. Interiorul putea fi mai legat, mai unitar, din acest punct de vedere, cel puțin din imagini, noul X5 pare mai reușit la interior. În mod normal cele două modele rivale vor domina vânzările în următorii ani, lupta va fi strânsă.

  • Cristi, miercuri, 12.09.2018 15:10

    Nici mie nu imi place o masina sa fie indesata cu tehnologii si ecrane! De exemplu noul A7 nu imi place deloc, generatia anterioara era brici, pe o astfel de masina sport (rs7 sau o versiune cu gene de sport a7) nu sta bine cu atatea ecrane, insa pe un SUV de familie, o limuzina (seria7 s class) cred ca iti doresti asa ceva! Acum clar ca fiecare cu gustul lui!

  • someone, miercuri, 12.09.2018 15:40

    CUM ADICA SUSPENSIA " INCLINA MASINA IN DIRECTA OPUSA VIRAJULUI" ???? deci daca virajul e la stanga, suspensia inclina masina spre dreapta?!?!? masina oricum sa inclina in directia opusa virajului, dar daca si suspensia face asta, atunci se cam imburda sandramaua.

  • Corocsenie Adrian, miercuri, 12.09.2018 15:45

    Am o singura intrebare ! Ce e in mintea designe-rilor de scot asemenea oribilitati ? Nu are pic din personalitatea si gena Benz-urilor trecute. Ori ca iei o Kia ori asta tot una e din pct. de vedere stilistic.

  • VJ, miercuri, 12.09.2018 16:12

    @Cristi La Audi cu exceptia modelelor A8, Q8, si R8, toate celelalte modele vin in dotarea standard cu indicatoare analogice pt viteza si turatii. Deci, la A7 ai posibilitatea sa-ti alegi instrumentele analogice de bord, si astfel vei scapa de un ecran, vei avea cu un display mai putin... La Audi poti sa alegi in functie de gustul si optiunea ta... pt ca, display-ul cu instrumentele de bord digital este optional. Deci vorba asta cum ca, la Audi interiorul este plin cu ecrane, este o vorba falsa, spusa in necunostiinta de cauza.

  • cornel.socariciu, miercuri, 12.09.2018 16:17

    @someone Mulțumim :) Am corectat.

  • adi_10, miercuri, 12.09.2018 17:49

    se pare ca sunt singurul de pe aici caruia chiar ii place masina. un mare upgrade fata de generatia anterioara. Mercedes ramane Mercedes

  • vianu, miercuri, 12.09.2018 19:37

    arata ca un mic tanculet

  • Arogantul, miercuri, 12.09.2018 23:19

    faruri urate, si mici