Opel Astra OPC Extreme - cel mai rapid Astra din istorie, prezentat oficial

Publicat miercuri, 26.02.2014 12:25 de Bogdan Mirică

Opel a dezvăluit astăzi noul Astra OPC Extreme, o versiune extrem de limitată a modelului de performanţă, echipată cu 300 de cai putere şi mai uşoară cu 100 de kilograme decât modelul standard.

La sfârşitul lunii ianuarie, Opel publica prima imagine a modelului Astra OPC Extreme, aşteptat să debuteze oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Opel Astra OPC Extreme anunţă cea mai performantă versiune a lui Astra din istorie

Anunţul venea la 12 ani de la debutul unui concept similat, botezat Astra OPC X-treme şi echipat cu un kit de caroserie impresionant. Astăzi însă, oficial, Opel a reînviat ideea unui Astra extrem, dezvăluind complet cel mai rapid model compact din istoria sa.

Opel Astra OPC Extreme este apogeul tehnologic al diviziei de performanţă din Russelsheim, folosind din plin fibră de carbon pentru a reduce masa totală. Folosirea acestuia la nivelul capotei, al acoperişului şi al jantelor, care sunt cu 20 de kilograme mai uşoare decât cele de serie. De asemenea, inginerii Opel au înlocuit aripile faţă, confecţionate din tablă şi cântărind câte 2.2 kilograme fiecare, cu unele din aluminiu, care ajung la numei 800 de grame. Toate aceste eforturi au dus la la obţinerea unei mase totale mai mică cu 100 de kilograme decât cea a unui Astra OPC standard.

Modificări importante au fost operate şi sub capotă, acolo unde motorul supraalimentat de 2.0 litri, construit complet din aluminiu, reuşeşte să livreze 300 de cai putere, transmişi doar punţii faţă prin intermediul unei cutii manuale şi al unui diferenţial cu alunecare limitată.

Pentru a opri cei 300 de cai, Opel a apelat la un sistem de frânare Brembo cu discuri de 370 mm, ascunse în spatele jantelor de 19 inch, încălţate cu pneuri de 245/35.

Pe lângă elementele aerodinamice noi, instalate la exterior, Opel Astra OPC Extreme vine şi cu un roll-bar instalat la interior, renunţând astfel la bancheta spate, cu scaune faţă de tip scoică, semnate de Recaro, şi centuri de siguranţă în şase puncte de tip Schroth. Nu în ultimul rând, volanul este unul din fibră de carbon, îmbrăcat în piele şi cusut cu aţă galbenă.

Noul Opel Astra OPC Extreme va fi prezentat în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, urmând ca mai apoi constructorul german să anunţe şi numărul limitat al exemplarelor care vor fi produse.

  • someone, miercuri, 26.02.2014 12:51

    asta e greutatea la care trebuie sa ajunga opel astra in versiune full-option motorizare diesel, daca vrea sa se puna cu golf si focus

  • ADRIAN FLORARU, miercuri, 26.02.2014 18:08

    DA E FORTA MASINUTA ASTA,SA VEDEM CE FACE IN REALITATE CAT DE STABILA ESTE E.T.C

  • bravo opc, joi, 27.02.2014 22:05

    cel mai frumos si acum si cel mai sportiv model din clasa lui. bv opel ati ajuns departe !

  • ionut HIR, duminică, 09.03.2014 21:47

    Foarte frumos,sper sa fie de neegalat sa scrie istorie opc ca merita