Porsche a prezentat versiunea de serie pentru 911 Speedster: motor pe benzină de 4.0 litri și peste 500 CP

Publicat joi, 18.04.2019 10:46 de Daniel Popescu

Porsche a dezvăluit primele informații despre 911 Speedster, o versiune de serie în ediție limitată la 1948 de unități care marchează 70 de ani de la lansarea primului model. Acesta utilizează un motor de 4.0 litri care generează 502 cai putere.

În vara anului trecut, Porsche a prezentat 911 Speedster, un concept pentru un model cabrio cu design retro pentru a marca 70 de ani de la lansarea primului model în 1948.

Câteva luni mai târziu, constructorul german a anunțat că Porsche 911 Speedster va primi o versiune de serie care va fi limitată la numai 1.948 de unități, iar aceasta a fost în cele din urmă prezentată în această săptămână la Salonul Auto de la New York.

Cu această ocazie, Porsche a oferit și o serie de detalii suplimentare despre noul model. Șasiul este bazat pe cel al versiunii GT3, de la care împrumută inclusiv direcția și jantele din aliaj de 20 inch, iar plafonul din material textil se operează manual pentru a ajuta Porsche să reducă masa totală la numai 1.465 de kilograme.

Porsche 911 Speedster este dezvoltat de divizia de motorsport a germanilor și mizează pe același motor de 4.0 litri disponibil în prezent pe 911 GT3 și GT3 RS. Acesta dezvoltă 502 cai putere și un cuplu maxim de 470 Nm, în timp ce accelerația de la 0 la 96 km/h se realizează în 3.8 secunde, iar viteza maximă este de 309 km/h.

Modelul este disponibil exclusiv cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Clienții vor putea opta și pentru pachetul Heritage Edition, care include elemente inspirate din modelele 356 ale anilor '60, vopsea albă pentru jante, etriere negre și un interior din piele maro cu aspect retro.

911 Speedster va fi disponibil începând din luna mai, iar prețul anunțat pentru piața americană este de circa 275.000 de euro.

Via Porsche