Prețuri pentru noua generație Mercedes-Benz GLA: start de la aproape 37.400 de euro
Mercedes-Benz a publicat lista de prețuri a noii generații GLA pentru piața din România. Versiunea de bază GLA 200 echipată cu motorul pe benzină de 1.33 litri cu 163 CP pornește de la 37.390 de euro.
La finalul anului trecut, Mercedes-Benz a prezentat noua generație GLA. SUV-ul compact dezvoltat de constructorul german este mai scurt cu 14 mm comparartiv cu vechea generație, în timp ce amptamentul a crescut cu 30 de mm.
De asemenea, nemții au pregătit câteva modificări estetice și un interior cu elemente preluate de la hatchback-ul compact Mercedes-Benz Clasa A.
Acum, nemții au publicat lista de prețuri a noului GLA pentru piața din România. Cea mai accesibilă versiune poartă indicativul GLA 200 și este echipată cu motorul pe benzină de 1.33 litri cu 163 de cai putere. Prețul de pornire pentru această variantă este de 37.390 de euro.
Cei care preferă o motorizare pe benzină mai puternică vor putea alege propulsorul de 2.0 litri cu 224 de cai putere (GLA 250).
Fanii motoarelor diesel vor putea alege din două unități de 2.0 litri. Prima dintre acestea (GLA 200 d) oferă 150 de cai putere și 320 Nm, iar a doua (GLA 220 d) dezvoltă 190 de cai putere și 400 Nm.
LISTĂ DE PREȚURI MERCEDES-BENZ GLA | |||
MOTORIZĂRI | NIVEL DE ECHIPARE (Preț în Euro, TVA inclus) |
||
MOTOR | PUTERE (CP) |
TRANSMISIE | Standard |
1.33 Benzină GLA 200 4 cilindri |
163 | Aut 7 | 37.390 |
2.0 Benzină GLA 250 4 cilindri |
224 | Aut 8 Aut 4x4 |
44.590 46.690 |
2.0 Diesel GLA 200 d 4 cilindri |
150 | Aut 8 Aut 4x4 |
38.590 40.690 |
2.0 Diesel GLA 220 d 4 cilindri |
190 | Aut 8 Aut 4x4 |
43.690 45.790 |
Standard, noul GLA va fi echipat, printre altele, cu următoarele: jante din aliaj de 17 inch, tapițerie Artico/stofă neagră Tandel, ornamente din plastic care imită textura fibrei de carbon, senzor de ploaie, bare pentru amararea portbagajului, sistem de climatizare automată Thermatic, cotieră centrală, sistem multimedia MBUX, camera video pentru mersul cu spatele, asistent activ la frânare, cruise control, asistent activ pentru menținerea benzii de rulare, lumini de zi cu LED, sistem Dynamic Select, volan îmbrăcat în piele, suspensie Comfort și padele pentru schimbarea treptelor de viteză.
Așa cum deja ne-am obișnuit, nemții propun o serie de linii de echipare pentru modelele din gamă. În cazul lui GLA, clienții vor putea alege următoarele: Style, Progressive, AMG și Edition 1.
MERCEDES-BENZ GLA VERSUS PRINCIPALII CONCURENȚI* | ||||
PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (litri/100 km) |
ACCELERAȚIE 0-100 (secunde) |
PREȚ DE LISTĂ (cu TVA) |
|
Audi Q2 2.0 litri, Aut, 4x4 |
190 | 6.4 | 6.5 | 36.196 |
Audi Q3 2.0 litri, Aut, 4x4 |
230 | 7.4 | 6.3 | 45.200 |
BMW X1 2.0 litri, Aut, 4x4 |
231 | 6.8 | 6.5 | 45.161 |
BMW X2 2.0 litri, Aut, 4x4 |
192 | 6.6 | 7.4 | 41.984 |
Jaguar E-Pace 2.0 litri, Aut, 4x4 |
200 | 8.2 | 7.1 | 40.460 |
Mercedes-Benz GLA 2.0 litri, Aut, 4x4 |
224 | 7.5 | 6.7 | 46.690 |
Mercedes-Benz GLB 2.0 litri, Aut, 4x4 |
224 | 7.9 | 6.9 | 48.890 |
Range Rover Evoque 2.0 litri, Aut, 4x4 |
200 | 7.7 | 8.5 | 43.435 |
Volvo XC40 2.0 litri, Aut, 4x4 |
247 | 8.3 | 6.5 | 44.585 |
*modele cu motorizări echivalente sau apropiate |
Cred ca ar fi si mai atractiv un model MERCEDES BENZ EQA AWD, cu o baterie de acumulatoare ceva mai puternica decat anuntata capacitate de 60 kWh (pentru care s-a anuntat o autonomie estimata de cca. 400 km WLTP) si un pret de circa 40.000 Euro.... In sensul ca, daca s-ar monta o baterie de acumulatoare de 75 kWh, ar putea obtine o autonomie electrica care ar depasi 500 km WLTP iar la un pret de circa 40.000-45.000 Euro s-ar vinde excelent, indiferent de nivelul de echipare! Lumea isi doreste in continuare masini decent echipate, la preturi competitive - inca nu avem o paleta rezonabila de masini pur electrice (BEV), cu autonomii peste 400 km WLTP (din pacate circa 50% din piata auto modelelor BEV are autonomii sub aceasta valoare).....si descurajeaza destui potentialii cumparatori.....