Renault Megane CC a primit un facelift şi sistemul R-Link

Publicat joi, 12.12.2013 14:42 de Sebastian Toma

Renault a aplicat noua identitate estetică a mărcii şi pe versiunea decapotabilă a lui Megane. Pe lângă asta, cabrioletul compact a primit şi sistemul R-Link în standard.

Renault Megane a primit un facelift la Salonul Auto de la Frankfurt, derulat în toamna anului curent, dar restilizarea respectivă a fost aplicată doar pe trei versiuni de caroserie ale compactei franţuzeşti. Între timp, Megane CC, decapotabila constructorului din Paris, a primit şi ea noua identitate stilistică a mărcii Renault.

Odată cu noua faţă a lui Megane CC, lista de dotări s-a îmbogăţit, principala adăugire fiind sistemul multimedia R-Link. Debutul public al lui Megane CC facelift va avea loc în ianuarie 2014, la Salonul Auto de la Bruxelles.

Aplicarea restilizării în gama Megane CC nu a eliminat una dintre principalele caracteristici speciale ale acestui model: cel mai mare plafon panoramic din sticlă din segment. Practic, pe lângă faptul că este o decapotabilă, Megane CC poate fi comandată şi cu un plafon panoramic din sticlă. Megane CC se mândreşte cu un deflector de vânt unic în segment, realizat din sticlă, care promite să le ofere celor patru pasageri o călătorie fără turbulenţe la viteze de până la 90 km/h.

La fel ca în cazul fraţilor săi de gamă, facelift-ul lui Megane CC înseamnă o siglă de dimensiuni mai mari, o grilă faţă nouă, un set de blocuri optice restilizate complet, o bară de protecţie modificată şi o nouă capotă. În timp ce motorizările şi transmisiile alături de care va fi oferit Megane CC facelift nu au fost dezvăluite, francezii au prezentat o transmisie manuală şi o transmisie EDC în portofoliul foto oficial al acestui model.

Via Renault

  • adrian floraru, joi, 12.12.2013 15:56

    E BESTIALA MASINA DIN POZE ...DAR RENAULT ARE PRETURI PAR5EREA MEA DESTUL DE RIDICATE.....

  • Onio, joi, 12.12.2013 16:54

    Cine a vazut si a condus masina stie ca merita toti banii. Vw a creat Eos tocmai pentru a le combate succesul, sincer insa nu le-a reusit. La banii ei, pentru o compacta cabrio de volum, Megane CC are un rafinament aparte.

  • P$T, joi, 12.12.2013 17:30

    Da impresia ca nu este terminata , a fost lansata ca sa fie!

  • vianu, sâmbătă, 14.12.2013 09:30

    @alehandro69 Inteleg ca esti mecanic? Pai in acest caz tre' sa fii fericit. Daaaa, intreb io, de cate ori se schimba tamponul motor? sau se reconditioneaza injectoru'. Cat despre consumuri, vad ca te obsedeaza consumurile, nu e prima data cand exagerezi. Asta sa nu le numesc minciuni gogonate. Nu se cade, la 44 de ani, sa umbli cu povesti. Se mai pricep unii de pe aici, altii mai au si cate o trotineta in dotare....stii tu, nimicuri de astea. Apari ca un bufon caruia i se inroseste nasul numai cand aude de renault, motoare cu turbina, etc.....

  • Lucian, miercuri, 18.12.2013 11:20

    fratilor am vorbit cu multi care au VW si au multe probleme de fiabilitate (mai ales cu turbosuflante si motorul de 2.0). Renault a progresat pe ultimele modele. Fiecare marca are valorile ei.