Skoda VisionC Concept anunţă liniile viitoarei generaţii Skoda Octavia
Viitoarea generaţie Skoda Octavia se va prezenta în faţa publicului cu linii mult mai agresive pe care le va împrumuta de la un concept pe care cehii îl arată la Salonul de la Geneva, săptămâna viitoare. Numele său oficial: VisionC.
Skoda trece la nivelul următor al designului propriei game. Peste o săptămână, la Salonul Auto de la Geneva, marca din Cehia va prezenta conceptul VisionC, care anunţă liniile pe care Skoda le va impune ca regulă pe viitoarea generaţie a modelelor sale. Iar dacă până acum vorbeam de o marcă auto care s-a impus mai ales prin linii cuminţi şi printr-o anumită doză de conservatorism, noul prototip reuşeşte să pună sare şi piper pe tradiţie şi să iasă în evidenţă prin curaj şi agresivitate estetică.
"Prin conceptul VisionC subliniem noul nivel al evoluţiei limbajului de design Skoda. Această maşină demonstrează excepţionalul design şi expertiza inginerească ale companiei", spun cei de la Skoda în comunicatul oficial alăturat fotografiilor oficiale cu noul lor produs. VisionC este considerat de Skoda un "coupe cu cinci uşi", iar silueta acestui concept ne dă indicii clare legate de cum va arăta viitoarea generaţie Octavia.
Adio, stopuri în "C"
Odată cu noul prototip, Skoda îşi anunţă intenţia de a renunţa la blocurile optice dreptunghiulare clasice care au făcut istorie în ultimul deceniu pe generaţiile sedanurilor mărcii, locul acestora fiind luat de forme triunghiulare agresive care amintesc întrucâtva de designul adoptat de modelele Seat recente. Cel mai notabil element vizual care îşi face apariţia pe noul Skoda VisionC Concept sunt stopurile care renunţă pentru prima dată după foarte mulţi ani la forma stilizată a literei C pentru a adopta linii moderne şi dinamice.
Pe lângă partea estetică inedită a conceptului, Skoda foloseşte prilejul lansării acestuia pentru prezentarea unui motor care foloseşte benzină şi gaz natural pentru a funcţiona. Este vorba de o versiune adaptată a unităţii TSI de 1.4 litri din gama Grupului Volkswagen. Conform datelor oficiale, noul motor emite echivalentul a 91 de grame CO2/km.
via Skoda
E adevarat ca rufele murdare se spala in familie? O copie de prost gust a VW-ului Passat CC