Un plus de rafinament în clasa mică: Hyundai i10 facelift vine cu ecran touch de 7 inch şi noi sisteme de siguranţă
Modelul de clasă mică Hyundai i10 va primi un facelift care va include echiparea cu un ecran touch de 7 inch, integrare cu Apple CarPlay şi Android Auto, dar şi noi sisteme de siguranţă.
Hyundai a anunţat primele informaţii oficiale cu privire la facelift-ul pregătit pentru i10 cu ocazia Salonului Auto de la Paris de la sfârşitul lunii septembrie.
Modelul de clasă mică al producătorului sud-coreean va veni cu câteva schimbări importante pentru acest segment, iar cea mai importantă este introducerea unui ecran touch cu diagonală de 7 inch care va include suport pentru sistemele Apple CarPlay şi Android Auto.
Din punct de vedere al designului, noutăţile sunt mai degrabă minore. Astfel, există câteva schimbări vizuale în privinţa grilei frontale sau a blocurilor optice cu LED, în timp ce bara de protecţie din spate a primit de asemenea un nou design, la fel ca şi jantele de 14 inch din oţel sau aliaj.
În schimb, motorizările rămân cele disponibile şi în prezent, şi anume propulsoarele pe benzină de 1.0 litri (66 CP) şi 1.25 litri (87 CP), cu menţiunea că doar primul este disponibil în România. În standard, modelul este echipat cu cutie de viteze manuală cu 5 trepte, însă opţional există şi o cutie de viteze automată cu 4 trepte.
Alte noutăţi se remarcă la capitolul siguranţă, acolo unde apare avertismentul pentru coliziuni frontale sau sistemul de detecţie a părăsirii benzii de circulaţie.
Faceliftul reprezintă prima noutate pentru Hyundai i10 de la lansarea celei de-a doua generaţii în 2013, iar modelul urmează să intre în showroom-uri undeva la începutul anului viitor, la preţuri care vor fi comunicate ulterior.
Via Hyundai
pe cand motorul de 1.2 in Romania? Stie cineva?