Următoarea generaţie a lui Toyota Prius păstrează design-ul şi primeşte un interior nou

Publicat luni, 10.06.2013 18:29 de Sebastian Toma

A patra generaţie a lui Toyota Prius va păstra forma care a consacrat modelul, dar ar putea primi un interior modificat semnificativ, inspirat din cel al lui Lexus CT200h.

Toyota Prius urmează să primească o nouă generaţie, iar vocile din industria auto au început deja să anunţe informaţii despre aceasta. Potrivit celor de la Autocar, modelul îşi va păstra forma caracteristică din motive de aerodinamică, în timp ce interiorul va primi un upgrade serios, cu numeroase componente de la Lexus CT200h, fratele său premium.

Englezii anunţă aceste informaţii bazându-se pe fotografiile-spion realizate în California, unde un prototip al viitorului Prius a fost surprins în timpul testelor.

Modificarile la interior implică repoziţionarea comenzilor de pe consola centrală, schimbarea părţii superiaore a bordului şi alte mici modificări în ceea ce priveşte amplasarea unor elemente. Bordul premium care echipează prototipul remarcat de fotografii din California pentru Autocar ar putea fi utilizat doar pentru testarea anumitor elemente menite să echipeze Prius-ul viitorului, nefiind obligatoriu elemente de producţie. Acumulatorii noului Prius vor fi mai peformanţi, ceea ce va mări şi spaţiu disponibil pentru bagaje, explică englezii de la Autocar.

Motorizarea Atkinson de 1.8 litri va fi păstrată şi pentru a patra generaţie a lui Prius, spun cei de la Autocar. Aceasta va primi o serie de îmbunătăţiri pentru a-i mări atât performanţele, cât şi eficienţa. Dezvoltarea unui nou motor, capabil să ofere performanţe similare şi un nivel comparabil al economiei de carburant, este considerată prea costisitoare pentru necesităţile şi situaţia actuală.

Via Autocar | Fotospion - Autocar

  • gelu, luni, 10.06.2013 18:48

    sefeu bordu' ala

  • mda, luni, 10.06.2013 19:51

    Pt toyota da, e SF.

  • AndreiRN, luni, 10.06.2013 20:52

    Si se vand ca painea calda in California cel putin. Consuma mai putin decat o motocicleta asa ca ...... Pacat ca nu au si pt mine un camion hibrid pe motorina.

  • ShelbyV8, luni, 10.06.2013 21:02

    Volanul pare la fel. Au inlocuit indicatoarele digitale cu unele similare cu cele de pe noul RAV4 (care arata a fi din 2000-2004). Surubelnita infipta in bord e selectorul de viteze? Cei din California sunt spalati pe creier. Nu conteaza cat consuma, se vinde oricum, pentru ca ara ca respecti mediul sau alte prostii din astea.

  • razvanis, luni, 10.06.2013 22:01

    La Toyota inca nu s-a inventat clima cu doua zone ...

  • E ok, luni, 10.06.2013 22:31

    Bordul in partea superioara se aseamana cu Espace / Scenic.

  • ShelbyV8, luni, 10.06.2013 22:52

    @ razvanis In poza 2 (poza cu camuflaj) se vede ca este cu 2 zone (sunt sageti rosii si albastre si in stanga si in dreapta). In celalalte poze sunt interioarele actualului Prius. In orice caz, si cu doua zone tot oribila este.

  • poni_2013, marţi, 11.06.2013 10:39

    @ShelbyV8, chiar ca e oribila rau. Mai oribila decat Golf 7 care se inscrie in acele linii '' cat mai demodat '' . Dar nu pot sa comentez nimic, va las pe voi cunoscatorii.

  • ShelbyV8, marţi, 11.06.2013 11:27

    Am spus eu ceva de Golf? Se pare ca fiecare intelege ce vrea....

  • ambrozie, marţi, 11.06.2013 21:21

    Interiorul este de la lexus CT exteriorul seamana destul de mult cu actualul priusu. Probabil nu are nici o legatura cu noul model