Viitorul Opel Ampera va fi mai ieftin şi mai atractiv

Publicat joi, 04.08.2011 18:38 de Sebastian Toma

Oficialii Opel au făcut primele declaraţii despre următoarea generaţie a lui Ampera. Modelul va fi mai ieftin şi mai atragător din punct de vedere estetic, spune Nick Reilly.

Deşi noul Opel Ampera încă nu a debutat pe piaţa din Europa, oficialii Opel au făcut câteva declaraţii despre succesorul acestuia. Cea de-a doua generaţie a lui Ampera va fi mai ieftină, va avea un design îmbunătăţit şi caracteristici mai apropiate de preferinţele consumatorilor europeni. Doua generaţie a lui Ampera este aşteptată să debuteze în 2015, conform primelor informaţii, iar aceasta se va distanţa semnificativ de Volt prin aspectul exterior.

"Sperăm ca acest prim model să devină liderul pieţei, după care vom putea profita de acest lucru printr-o versiune mai ieftină, cu un design mai expresiv, care va fi reprezentată de cea de-a doua generaţie.", a declarat Nick Reilly, şeful General Motors Europe.

Nick Reilly consideră că preţul lui Opel Amera ar putea fi redus dramatic dacă producţia va fi mutată în Europa. În prezent, modelul Ampera este construit în Statele Unite ale Americii, alături de Chevrolet Volt. Costul acumulatorilor va fi cel de-al doilea factor care va reduce preţul lui Ampera, spune Nick Reilly. Acest lucru se va întâmpla în timp, odată cu avansarea tehnologiei.

"Maşinile electrice sunt una dintre cele mai bune soluţii pentru rezolvarea provocărilor de mediu şi energetice. faptul că Europcar va include Ampera între maşinile normale pe care le propune pentru închiriere este un exemplu clar al faptului că modelul nostru electric cu autonomie extinsă printr-un motor pe benzină poate fi utilizat foarte uşor în fiecare zi", a declarat Alain Visser, vicepreşedintele biroului de vânzări, marketing şi aftermarket al celor de la Opel.

Via | Autocar

  • aurel, vineri, 05.08.2011 12:10

    Pai si atunci de ce sa ne mai luam modelul actual si sa nu asteptam versiunea 2?

  • Marius, vineri, 05.08.2011 12:53
    Reclamatie pentru Automarket - cenzura comunista de prost gust.

    @ siteul si redactia automarket Sunteti niste nemernici. Ati inceput sa cenzurati masiv, mai ceva ca fostii comunisti. Si macar raspunsurile mele de la rubrica RASPUNSURI au fost foarte ok. Ati obosit si deja va culcati pe-o ureche. Jalnic. La o adica, nimeni nu este de neinlocuit, nici macar www.automarket.ro