Copilul teribil

Publicat joi, 24.05.2018 11:47 de Dragoș Băltățeanu

Ford dovedește încă odată că se pricepe al naibii de bine la versiuni performante ale modelelor de volum. Cea mai nouă generație a modelului Fiesta ST nu face excepție, deși are acum sub capotă un motor cu doar trei cilindri.

  • I.M., joi, 24.05.2018 12:39

    Ca si comparatie, Toyota Yaris GRMN, are 209 cp, acceleratie 6,4 sec., v. max 231 km/h, motor 1,8 l. In alta ordine de idei, punctajul pentru consum pe care l-ati dat este foarte mare avand in vedere ca a consumat dublu fata de cifrele oficiale.

  • mircea, joi, 24.05.2018 12:43

    @I.M. 1. Nu putem compara cu modele care nu există încă la noi. Când le avem și avem prețuri și date oficiale petru România, le introducem în comparații. 2. Nota la consum se acordă prin compararea rezultatelor singurei metode în care toate mașinile se află în aceleași condiții: consumul NEDC. Deocamdată. Când se vor schimba regulile și noile standarde WLTP vor intra în vigoare, vom vedea mai clar cum se comportă mașinile astea în regim mai aproape de "real". Între timp, noi specificăm consumul din testul nostru, însă acesta nu poate fi luat ca reper nici de alți șoferi (stilul de condus diferă în funcție de om), nici în stabilirea notei. Pentru că absolut orice mașină poate consuma dublu dacă traseul permite "extreme" dinamice. Mulțumim pentru comentariu și prezență.

  • Kirotractor, joi, 24.05.2018 15:42

    @I.M.: Comparația cu GRMN nu-i relevantă din simplul motiv că japoneza nu (mai) e disponibilă, cele 400 exemplare fiind toate vîndute . Rostul seriei f. limitate încă-i un mister pentru fanii hot-hatch, care se mai contrează și-acum pe tema asta, așa că nu mai intru-n detalii/presupuneri oricum speculative, plus că inutile. De fapt sînt la fel de inutile și comparațiile din articol (altfel f. informativ pt un prim contact) cu 208 GTI sau Corsa OPC - fiindcă niciuna nu mai e prezentă-n configuratoarele mărcilor, fiind sortite din păcate unei morți anunțate :-) (mai precis vara asta - cauze: WLTP, Euro-6-Temp etc.) În rest, rămîn la părerea că prețu-i f. competitiv raportat la prestații/ echipare standard (mai ales diferențialul autoblocant Quaife *adevărat*, nu ca alte gimmick-uri eleftronice acționînd doar frînele diferențiat.)

  • ST, joi, 24.05.2018 18:14

    Personal, prefer Toyota GRMN. Old school, motor fara moarte vs. ascutitorile astea moderne care pe hartie arata bine si in realitate....mai bine tac din gura.

  • vianu, vineri, 25.05.2018 08:45

    @ST "ascutitoare" la 1,5L?....ok apropos...ai auzit de "volumul perfect", nu?

  • Kirotractor, vineri, 25.05.2018 10:03

    Tot @ST, dar și @I.M.: Motorul 2ZR-FE de pe Yaris GRMN de 212 CP sau 207 bhp = brake horse power (fabricat de Toyota Manufacturing UK) e într-adevăr unul fiabil - că altfel nu l-ar folosi și Lotus - dar unele mici probleme tot a avut, fiind mai complex decît 1.8-ul aspirat din care derivă (are compresor mecanic Magnusson-Eaton + intercooler, radiator ulei suplimentar etc.) De notat că 1.8-ul VVTL-i de 193 CP cu bloc+ chiulasă aluminiu (cod intern 2ZZ-GE) de pe Celica GT-S (2000-2005) a fost proiectat de... Yamaha. Motoarele Ford - fie ele supraalimentate turbo = Ecoboost - nu-s însă mai puțin fiabile decît cele nipone, așa că preferințele fiecăruia decid, unii favorizînd stilul *old school* (cuplu max. 250 Nm abia la 5.000 rpm-GRMN) iar alții - zvâcul din ture joase (290 Nm de la 1.600 rpm - Fiesta TS.) În fine, cei 10.000 euro-n plus ceruți pt Yaris GRMN cred că simplifică alegerea :-) - adică ar simplifica-o, dacă turbulenta japoneză ar mai fi disponibilă (toate cele 400 exemplare rezervate pieței europene au fost vîndute în 72 ore.)

  • Coco, vineri, 25.05.2018 21:18

    Nu mai faceți paralele între Yaris GRMN și acest Fiesta că nu au decât un singur element în comun, în rest sunt lumi diferite. Motorul de Toyota are accelerație superioară, viteză maximă asemănătoare și un consum mult mai mic, fiind un motor consacrat și fiabil regasindu-se pe mașinile aparținând unui specialist în mașini sportive ( LOTUS ) iar diferența de bani se justifică prin superioritatea de natură tehnică și tehnologică care este clară în favoarea modelului japonez la care se adaugă și un aspect de exclusivitate raportat la nr. de unități și la modelul de selecție ( prioritare ) al doritorilor. Singurul lucru cu adevărat demn de respect la Ford este diferențialul LSD oferit în serie, în rest nimic wow pe strase.

  • someone, sâmbătă, 26.05.2018 11:06

    o intrebare pt contestatarii acestui 3 cilindri : bmw are un 1.5 3 cilindri de 231 cai, deci mult mai puternic, de cativa ani pe piata. si mai e pus si pe o supersportiva, nu pe un hatchback. la acel motor de ce nu comenteaza chiar nimeni ca ar fi ascutitoare, drujba, etc ? tehnologia de pe acest motor cu injectie directa plus indirecta secventiala, cu dezactivarea unui cilindru, cu o putere de 66 cai / cilindru mi se pare deosebita. dar fiecare poate alege sa vada avantajele sau dezavantajele, e o chestie de opinie.

  • someone, sâmbătă, 26.05.2018 20:33

    @ coco : permiti sa fac cateva precizari? 1- dif lsd la fiesta nu e serie, face parte din pachetul performance 2- de unde ai scos tu ca motorul toyota e mult mai economic? in primul rand nu s-a facut nici un test cu grmn, e motor mai mare si fara dezactivare cilindri, dar mai ales e motor cu kompresor nu cu turbo ca si fiesta. si e cunoscut ca motoarele supraalimentate sant mult mai gurmande decat cele turbo. 3- mi-ar placea sa cred ca e vechiul motor de 1.8 cu kompresor, dar nu cred. in primul rand motorul respectiv era cel aspirat de 1.8 vvti caruia i-au adaugat un kompresor. puterea era dezvoltata la cca 8000 rpm, turatii de care yaris nu are nevoie. in al 2-lea rand acel motor era de generatie veche si nu are cum sa indeplineasca normele de poluare din 2018. un mare avantaj al toyotei fata de fiesta e difereenta de greutate , fiesta avand 100 kg in plus. dar fiind un motor supraalimentat, yaris grmn are cuplul maxim de 250nm la 5000 rpm !!!!!!!in era turbo turatia asta e turatie de putere ( vezi golf vii gti perfomance ) asa ca eu zic ca esti subiectiv,si pana la un comparativ direct, nu putem decide care din cele 2 e cea mai buna

  • Coco, duminică, 27.05.2018 15:54

    @ someone Tot câteva precizări 1.Diferentialul LSD este oferit în seria la acest nivel, nu la Fiesta în general că mă refeream la analizarea versiunilor sportive ale celor două modele. 2. Că și comparație Yaris GRMN are 212 cp, accelerație 6,4 secunde, viteză maximă 232 km/,h, motor de 1.8 foarte fiabil iar în legătură cu consumul se poate vedea ce consum are în mod indirect motorul fiind utilizat de Lotus de ceva timp. Oricum Yaris nu poate consuma dublu față de cifrele oficiale de consum, acest aspect fiind o realitate în cazul modelului Fiesta 3. Nu este vechiul motor dar este derivat din acesta având unele îmbunătățiri dar tehnologic are la baza principiile aceluia, sigur cu compresor mecanic și intercooperatiste, radiator suplimentar și alte reglări precum și un sistem complex de evacuare. 4. Yaris este o mașină mult mai ușoară și aerodinamică lucru care o avantajează în mod clar. 5. Fiabilitatea este clar în favoarea modelului japonez, motoarele moderne bază de pe downsizing fiind mai bune pe hârtie... decât în viața reală, iar pentru modele de performanță rămâne un motor mic chiar dacă este de 1.5

  • Kirotractor, marţi, 29.05.2018 12:13

    Just for the record: testate în aceleași condiții de Autocar, GRMN a consumat în medie 10,4 l/100 km, iar Mini JCW - 9,3 l/100 km. Sînt curios de rezultatul ST-ului - care, btw, sub talpa f. grea a redactorilor Caradisiac, a băut mai mult - 12 l/100 km (cam cît aici așadar.) În orice caz, cine așteaptă consumuri de TDI la un hot-hatch și-a ales greșit mașina.

  • Mihai, miercuri, 30.05.2018 11:44

    Cine intelege ca un hot hatch este despre demaraj sau consum se pricepe la masini cum ma pricep eu la cresterea viermilor de matase. Un hot hatch este despre placerea de a conduce. Despre manevrabilitate si senzatii. Vechea Fiesta ST a castigat cam toate testele comparative cu Polo, 208, Clio, Cosa, etc. Si avea puterea cea mai mica. Era si cea mai placuta la condus si cea mai rapida pe circuit. Noul Focus RS a castigat iar in clasa lui cam toate testele comparative. Deci Ford se cam pricepe la genul asta de masini.

  • Catalin, vineri, 01.06.2018 00:11

    @Kirotractor, m-am interesat si cel putin in cazul lui Corsa OPC, posibil ca nu o sa mai fie. Nu am primit raspuns clar de la cineva din reprezentanta Opel, mai curand ceva de genul ca se lucreaza sa se obtina alte valori pentru noxele emise de Corsa OPC. De altfel, cam o luna nu o sa fie fabricata nici Corsa de 150 CP (148 CP din anumite surse), din acelasi motiv. Scuze de off topic, stiu ca in urma cu doi ani intentionai sa cumperi masina, aveai la un moment dat pe lista si Corsa de 150 CP, apoi ai ales Swift Sport. Ai scris despre Corsa ca este sportiva doar prin motorizare. Pentru mine este ok ca masina nu are suspensii prea ferme, nu m-ar bucura o masina rigida, caut sa aiba si ceva confort la rulare. Prefer motorizarea de 1.4 in 4 cilindri de la Opel fata de 1.0 in 3 cilindri de la Ford. Motorul de 1364 cmc benzina de la Opel se fabrica de multa vreme, nu cred ca-l pastrau atatia ani daca avea probleme. Cuplul este mai bun la Corsa 150 CP fata de Ford 1.0 de 125 CP sau 140 CP, iar franarea de la 100 km/h la 0 la Corsa cu motorizarea de 150 CP se realizeaza in 35,2 m, dupa cum am gasit intr-un test, o valoare foarte buna. Am obtinut pret interesant pentru Corsa, pot opta si pentru parbriz incalzit electric si nu ma deranjeaza ca directia nu este un exemplu de precizie, ca este prea asistata, dupa cum am aflat dintr-un test. Rulez cam 10000 km pe an, din care cam 60% in afara Bucurestiului. Nu sunt vitezoman, merg in limitele legale de viteza. Imi doresc de la Corsa sa fie placuta la condus, sa fie confortabila in conditiile drumurilor de la noi si desigur, fiabila. Chiar imi convine ca masina este o aparitie discreta si este considerata un warm hatch, nu un hot hatch. Nu sunt adeptul versiunilor de performanta de genul Fiesta ST, 208 GTI, Corsa OPC. Din pacate, la noi Corsa de 150 CP nu este disponibila pentru testare. Am rugamintea sa-mi transmiti parerea ta, pe marginea documentarii si a informatiilor pe care le-ai obtinut despre acest model. Apreciez timpul acordat si multumesc anticipat :)

  • Kirotractor, luni, 04.06.2018 09:17

    @ Cătălin: Ai memorie bună - pe scurt, înainte să-mi iau SSS-ul am probat și Corsa cu motorul 1.4 T (150 CP, dar cu injecție indirectă, spre deosebire de 1.4-ul turbo-ul tot de 150 CP mai nou al Astrei, ceva mai economic dar predispus la cocsarea scaunelor de supape și alte mici probleme - în timp.) Motorul în sine m-a convins mai ales prin cuplu și rafinament, în ciuda celor cca. 1.200 kg ai mașinii (Swift-ul Sport 5 uși are 1.065), zgomotul interior e chiar mai redus ca-n Suzuki, frînele - bune (discuri și pe spate), direcția - mai precisă ca a fostei generații Corsa și suspensiile - mai pretabile conducerii... semi-sportive să zic. Să nu uit: motorașul 1.0 Turbo de 115 CP mi-a plăcut și el, dar prețul versiunii respective, mai puțin...:-) Concluzie: îmi pare recomandabilă nevoilor tale, mai ales că prețul e f. convenabil - vb de listă, un 10-12% discount fiind în plus garantat la Opel. Și fiabilitatea pare OK (v. opiniile proprietarilor nemți de pe forumul MotorTalk - probabil cel mai amplu și obiectiv din Europa.) De ce n-am ales-o e poveste mai lungă, influențat fiind de factori obiectivi (=un discount Suzuki apropiind prețul de cel al Corsei), dar și subiectivi / psihologici - în perioada aia frate-miu fiind nevoit să-și înlocuiască turbina dusă la nici 80K km, dar și cutia de viteze (la un Fiat Bravo ce-i drept, însă cutia... catastrofică era folosită și pe unele Opel-uri.) ...De unde și alegerea unui motor *aspirat*, plus că japonez. ;-) O fi deci un *dinozaur*, de care-s însă f. mulțumit. Spor la teste deci - toate cel bune!

  • Catalin, luni, 04.06.2018 22:45

    @Kirotractor, multumesc mult ! Interesant si util de citit ce se discuta pe MotorTalk, nu stiam de existenta lor. Spunea un proprietar din Franta ca injectia indirecta protejeaza impotriva ancrasarii supapelor. Pe forum de la noi am citit ca motorizarea 1.4 turbo de la Opel se comporta bine cu benzina de calitate. De multi ani folosesc benzina super si nu am avut probleme. Despre sistemul de franare de pe Corsa cu motorizarea de 150 CP spunea cineva din strainatate ca ar fi preluat de la versiunea OPC, ceea ce ar explica eficienta sporita. Diferenta dintre 1.4 turbo 150 CP si 1.4 turbo 100 CP este de aproximativ 200 euro, cam usureaza alegerea, precum si cuplul mai bun pentru motorizarea mai puternica :) Am avut numai masini cu motoare aspirate si asa as fi vrut si in continuare, insa Corsa 150 CP imi pare tentant ca si oferta. In caz ca o sa cedeze turbina in perioada de garantie, se va schimba, asa mi s-a spus de la reprezentanta. Ar fi a doua masina cumparata de noua si indiferent ce voi alege, voi avea grija sa nu depasesc 3000 rpm in primii 1500 kilometri, voi efectua reviziile la timp, voi continua sa fac vanzare pentru combustibil de calitate si sper sa nu fie probleme majore, pentru exploatare corespunzatoare :) Spor in toate cele bune, sanatate si bucurii !

  • Kirotractor, marţi, 05.06.2018 11:24

    @Cătălin: Pentru puțin! Un ultim pont: motorul 1,4 T de 100 CP e absolut identic cu cel de 150 CP, diferența fiind doar în motormanagement (cipuire *din fabrică*.) ...De unde și prețul tot identic de fapt, :-) cei 200 euro în plus fiind contravaloarea oarecum mascată a jantelor din aliaj (16 țoli) oferite de serie pt versiunea mai puternică. Scopul producerii 100 CP-ului e încadrarea într-o clasă de asigurări mai convenabilă (pt vestici, legislatorii noștri cam oligofreni luînd în calcul numai cilindreea.) P.S. ontopic: Un amic (mult mai tînăr, dar cu tătuc bănos) a comandat deja ST-ul, fără să-l fi testat - semn bun pt Ford, care se vede c-a făcut treabă bună. N-a vrut să-mi spună totuși *cît costă halatu*, :-) dar un (mic) discount tot a obținut.

  • Catalin, marţi, 05.06.2018 23:21

    @Kirotractor, am banuit ca diferenta dintre 100 CP si 150 CP este data de o setare din fabrica si multumesc pentru noile precizari, pe unele nu le cunosteam (cele legate de pretul ce se regaseste in jante si de asigurarile din alte tari). Am avut Ford Focus fabricat in 2000 timp de 8 ani de zile si in acelasi timp am condus si un Ford Ka, tot al familiei. Ambele au fost foarte fiabile. Ceva nu imi place la noul Fiesta, desi este mai placut de condus decat Corsa. Poate motorizarea in 3 cilindri, zgomotoasa la rece, sau oglinzile laterale prea mici, ori spatiul redus pentru ocupantii locurilor din spate (chiar daca este ceva mai bun decat la generatia anterioara, insa nu semnificativ) sau lipsa manerelor din plafon pentru acestia, directia care pare uneori prea directa si poate lua prin surprindere cel putin pana se mai obisnuieste omul cu masina, sau poate ce am citit despre problemele modelelor Ford din ultimii ani de zile... ori poate toate acestea la un loc ;) Corsa 1.4 turbo 150 CP cu distributie pe lant costa cam cat Fiesta 1.0 si 100 CP la momentul actual, cand nu mai sunt tichete remat (oricum Corsa nu se incadreaza in remat din cauza emisiilor CO2), adica undeva pe la 12000 euro. Ambele modele configurate cu parbriz incalzit electric, insa modelul Opel vine cu cateva dotari in plus, cum sunt de exemplu jantele de aliaj pe 16 toli, discuri de frana si pe spate si in primul rand, o motorizare ce ma va ajuta mai bine in depasiri sau in urcare pe serpentine. La ambele masini conteaza si ca au cutii de viteze cu 6 trepte, ies in fiecare luna la drumuri mai lungi si ma deplasez in concedii in afara tarii. Corsa pare sa imi ofere un pachet care sa cuprinda cat mai mult din preferinte si sper sa fie alegerea corecta si matura pentru urmatorii ani. Pe mine nu ma ''sponsorizeaza'' nimeni ca pe amicul mai tanar de care ai scris. Este liber fiecare sa aleaga in viata pe ce drum va merge si putini constientizeaza ca asta inseamna o mare responsabilitate. Nu judec pe nimeni, sper insa sa si stie sa conduca Fiesta ST. Nu intentionez sa ma laud, insa muncesc cinstit fiecare ban pe care-l voi da pe masina. Conteaza sa fie fiabila, intrucat peste ani nu as vrea sa vand o masina cu probleme, ci vreau ca viitorul proprietar sa aiba parte de un autoturism fiabil, asa cum sper ca vor sta lucrurile si in cazul meu. Ti-am scris si am adresat rugamintea la acest articol pentru ca ai adus aminte de versiunile de performanta din clasa B, plus multe date interesante despre motorizari si pentru ca mi-am spus ca la rubrica de raspunsuri poate deschizi mai rar sau poate deloc. Multumesc pentru tot, numai bine !

  • SIMPLE MINDS, joi, 05.07.2018 16:45

    long life ford !

  • Razvan, miercuri, 23.10.2024 13:39

    Salut , am citit comentariile voastre si am o singura intrebare : e cineva sau a fost cineva posesor de Ford Fiesta ST ? vad ca toti va dati cu parerea , sunteti inversunati ..care mai de care ...doar cine a condus o astfel de masina stie despre ce este vorba . Stiu ..acum o sa sariti iar cu comentarii ...am fost posesor de Fiesta ST150 aproximativ 15 ani .. e mare diferenta intre anumite marci auto ..inainte de Fiesta am avut 12 un Peugeot 205 GTI ...vorbim de hot-hatch clasic ..fara turbo ..si fel si fel de sisteme " destepte " ..