Abu Dhabi, antrenamente 3: Hamilton revine în frunte
McLaren a dominat autoritar ultima sesiune de antrenamente libere din Abu Dhabi, în care Sebastian Vettel a terminat pe trei deşi a parcursul doar şapte tururi din cauza unei defecţiuni tehncie.
McLaren a oferit sâmbătă în ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu din Abu Dhabi cea mai proaspătă indicaţie că se va putea infiltra în lupta pentru pole position.
Într-o manieră asemănătoare cu cea din prima sesiune de antrenamente de vineri, Lewis Hamilton şi Jenson Button au ocupat primele două poziţii despărţiţi de aproape trei zecimi de secundă.
Poziţia a treia i-a revenit lui Sebastian Vettel, însă campionul mondial a avut parte de o dimineaţă dificilă: după efectuarea unui tur de încălzire, germanul a petrecut aproape o oră în garaj în timp ce mecanicii Red Bull au lucrat intens la frâne. Aceştia au reuşit să termine munca cu numai câteva minute înainte de finalul sesiunii, însă chiar şi în scurtul interval de timp avut la dispoziţie Vettel a stabilit al treilea timp în faţa coechipierului său Mark Webber.
Deşi a parcurs 15 tururi, Fernando Alonso a ocupat doar poziţia a opta în clasamentul general, la exact o secundă de Hamilton şi la peste o jumătate de secundă de Vettel, semn că noile update-uri introduse de Ferrari la care inginerii au muncit pe parcursul ultimelor două nopţi nu au adus tocmai sporul de viteză sperat.
Nico Hulkenberg (Force India), Romain Grosjean (Lotus) şi Pastor Maldonado (Williams) au ocupat locurile 5-7, în timp ce topul primilor 10 piloţi a fost completat de Kimi Raikkonen (Lotus) şi Paul di Resta (Force India).
Calificările pentru Marele Premiu din Abu Dhabi vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 15:00.
Abu Dhabi - Rezultate Antrenamente 3:
1. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m42.130s 18 2. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m42.420s + 0.290s 17 3. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m42.614s + 0.484s 7 4. Mark Webber Red Bull-Renault 1m42.743s + 0.613s 18 5. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m42.750s + 0.620s 19 6. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m43.015s + 0.885s 18 7. Pastor Maldonado Williams-Renault 1m43.064s + 0.934s 19 8. Fernando Alonso Ferrari 1m43.133s + 1.003s 15 9. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m43.184s + 1.054s 22 10. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m43.338s + 1.208s 19 11. Felipe Massa Ferrari 1m43.480s + 1.350s 17 12. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m43.571s + 1.441s 20 13. Nico Rosberg Mercedes 1m43.593s + 1.463s 20 14. Michael Schumacher Mercedes 1m43.635s + 1.505s 19 15. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m44.010s + 1.880s 22 16. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m44.025s + 1.895s 18 17. Bruno Senna Williams-Renault 1m44.071s + 1.941s 19 18. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m44.149s + 2.019s 19 19. Heikki Kovalainen Caterham-Renault 1m45.301s + 3.171s 22 20. Timo Glock Marussia-Cosworth 1m45.879s + 3.749s 19 21. Charles Pic Marussia-Cosworth 1m46.036s + 3.906s 19 22. Vitaly Petrov Caterham-Renault 1m46.261s + 4.131s 22 23. Pedro de la Rosa HRT-Cosworth 1m46.554s + 4.424s 20 24. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m47.032s + 4.902s 22