Alonso: "Am pierdut victoria din cauza steagului roşu"

Publicat luni, 30.05.2011 13:29 de Daniel Popescu

Fernando Alonso susţine că ar fi câştigat cursa de la Monaco dacă aceasta nu ar fi fost suspendată cu numai câteva tururi înainte de final.

Fernando Alonso concura pe locul doi în Marele Premiu al statului Monaco în momentul în care comisarii de cursă au decis suspendarea cursei din cauza accidentului suferit de Vitaly Petrov, iar spaniolul se afla la numai 1.1 secunde de liderul Sebastian Vettel.

Pilotul Scuderiei Ferrari avea pneuri mai proaspete şi se anticipa că ar fi urmat să iniţieze un atac, însă strategia a fost bulversată de întreruperea cursei. Vettel a avut oportunitatea de a schimba pneurile înainte de restart, motiv pentru care Alonso nu a mai avut posibilitatea de a-l ataca pe campionul mondial.

"Cred că am pierdut o poziţie după primul Safety Car şi poate am pierdut victoria cu ultimul steag roşu. Cred că în ultimele opt sau nouă tururi cei de la Red Bull se chinuiau cu pneurile, cu siguranţă în ultima parte a circuitului. Nu aveam nimic de pierdut. Nu conduc campionatul. Voi încerca să câştig cursa şi dacă abandonez, abandonez", a declarat dublul campion mondial.

Chiar dacă nu a câştigat, Alonso a obţinut la Monaco cel mai bun rezultat din acest sezon competiţional.

  • maryo37, luni, 30.05.2011 13:37

    Vettel era clar o victima! Era imposibil sa reziste in fata lui Alonso si mai ales Button, englez avea penurile mult mai "proaspete" Cum am mai spus, in Formula 1 nimic nu e intamplator! Cea mai buna masina e si cea favorizata! Dar in fata lui Ferrari si McLaren nu poti fi prea mult timp favorizat. Formula 1 a ajuns un dezastrus... Putin ordine n-ar strica... Nu stiu ce se intampla pe acolo, dar cu siguranta nu e ceea ce isi doreste vreun fan al FORMULEI 1. Orice fan de F1 isi doreste corectitudine. Cel mai bun sa castige, nu cel mai favorizat! Momentan Vettel n-a convins pe nimeni ca e cel mai bun. In 2011 tot Alonso va iesi cel mai bun pilot de F1.

  • diesel08, luni, 30.05.2011 13:41
    admin

    Ca de obicei autorul articolului isi permite sa nuanteze. "poate ca am pierdut victoria" nu inseamna "am pierdut victoria". Hotarati-va, stimate domn, unde e traducerea buna.

  • ctlnmihai, luni, 30.05.2011 13:53
    steagul roșu..

    Prinde-te de mână cu Jenson Button...Am observat ieri multă frustrare la Alonso.. Button parcă era mai zâmbăreț....la final.. Imparțialitatea unor fani Ferrari se observă.. La modul cum au criticat declarația lui Hamilton de sâmbătă când invoca drept scuză strategia greșită și la modul cum comentează declarația lui Alonso..Îmi pare rău Alonso data viitoare poate găsești un alt Piquet și Un Briatore care să regizeze un accident când ai tu nevoie cel mai mult...

  • Andrei Alexandru, luni, 30.05.2011 14:00
    @Hamilton

    Hamilton abera sambata in timpul calificarilor. In loc sa dea vina pe incapacitatea lui de a face un tur bun, dadea vina pe ingineri. Pai cine l-a obligat sa iasa ultimul in Q3? Putea sa iasa primul bine mersi si poate poate, lucrurile se schimbau si era prima pozitie. Cine l-a obligat sa il buseasca pe Massa? Cine l-a obligat sa il buseasca la Maldonado? Eu sunt curios cine l-a obligat sa taie sicana aia, din cauza careia cica a fost penalizat... Probabil posibila intalnire cu iubita l-a bucurat prea mult si nu a mai stiut cum arata circuitul. Sa dea vina pe fusta iubitei, dupa ce termina cu acuzatiile rasiste cu care ne bucura zilele astea.

  • Fan Ferrari, luni, 30.05.2011 14:00
    ctlnmihai

    Fanii Ferrari sunt atat de impartiali pe cat esti tu. Ham a spus prostii sambata, cand n-a avut ce sa faca altceva mai bun decat sa dea vina pe echipa. Alonso a pierdut un campionat si n-a dat vina pe strategia echipei. Dar Ham este campionul tupeului gratuit. Vom vedea ce va spune echipa despre asta. A mai fost urecheat anul asta. De echipa ta cu care tii.Mclaren. Despre regie si accidente vorbeste cu Ham. Cred ca asta incerca ieri sa faca. Se gandea cu un SC i-ar prinde bine..

  • xxx, luni, 30.05.2011 14:10
    @ Daniel: "Am pierdut victoria din cauza steagului roşu"

    Azi e 30 Mai nu 1 Aprilie...

  • ctlnmihai, luni, 30.05.2011 14:11
    Fan Ferrari

    Multă mânie simt în tine.. Dar te înțeleg... e greu să vezi că Ferrari se chinuie și anul ăsta după ce la început de an erați campioni încă din perioada testelor.....Dar ai și tu dreptate..de când a ajuns la Ferrari ,Alonso nu prea și-a mai criticat echipa..e o bilă albă pentru .. Cât despre regizarea curselor , Domenicali e ,,maestru,, și-n ambele cazuri a cam dat-o bară vezi cursele de la hockenheim și Abu Dhabi..destul pentru azi :)

  • Jaros, luni, 30.05.2011 14:20
    Rastamacirea cuvintelor

    Nu imi dau seama daca voi intelegeti exact sensul cuvintelor sau ati imprumutata obiceiuri de Cancan, deoarece nu e primul articol pe care il denaturati. Alonso sa nu mai planga ca a castigat o cursa cu combinatia cu "safety car" cu un accident deliberat al lui Pique..sau are memoria scurta.

  • Fan Ferrari, luni, 30.05.2011 14:28
    ctlnmihai

    Sunt manios, foarte manios..mai ales pentru ca ti-au sters contul..Dar mai bine, se nasc altele in loc, si tu tot aici, cu noi..

  • Andrei Alexandru, luni, 30.05.2011 15:44

    trebuie sa ma intelegeti si pe mine. Nu am nimic cu pilotul Hamilton, am cu barbatul Hamilton, de ce el Nicole si eu nici macar pe aproape .... ce rea e viata. Nu sunt rasist cand vine vorba de Nicole. Doar cand e vorba de maimutoiul Ham Ham.

  • KalEl, luni, 30.05.2011 17:47
    @maryo37

    cat de inapoiat sa fii sa crezi k alonso mai ia titlu anu asta ? =))) pe bune ... las-o moarta si multumeste-i lu dumnezeu pentru acest nesperat loc 2, mai sus de atat nu cred ca mai urca anu asta

  • maryo37, luni, 30.05.2011 19:37
    @KalEl

    Tu chiar nu iti dai seama ce inseamna "cel mai bun pilot de F1"? Nu stiu care dintre noi e inapoiat... Daca din punctul tau de vedere cel mai bun pilot de formula 1 e cel care castiga cele mai multe curse, inseamna ca undeva prin capul tau s-au evaporat neuronii. Si Cristiano Ronaldo a dat cele mai multe goluri, dar Messi e cel mai bun jucator. Apropo, pentru inteligenta ta artificiala, si anul trecut Alonso a fost cel mai bun pilot din F1, dar tot Vettel a castigat titlul. Si ghici de ce, bai inteligentule... Sa mi te adresezi cand inveti sa scrii corect! Pana atunci, TACI si invata!

  • marius_kji, luni, 30.05.2011 20:09
    valorosu'

    La valoarea lui alonso ne va demonstra el in cursele viitoare ca e mai bun decat restul si va castiga si el o cursa,ca campionat nu o sa mai pupe el pana se va retrage.Deci fiti atenti la valorosu' zis si m.......Ciao

  • marius_kji, luni, 30.05.2011 20:33
    ps

    cursa in mintea lui a pierduto pt.ca nu a condus niciodata si a avut timp cred ca 10 tururi sa-l depaseasca pe Vettel. sa zica mersi ca nu la depasit button.

  • mario, luni, 30.05.2011 21:17
    @mario

    Schumacher era cel mai bun in 2006 dar a castigat Alonso. Ghici de ce bai inteligentule. Si nu il mai pupai tu pe Alonso acum daca nu castiga in 2006.

  • iulianimi, marţi, 31.05.2011 10:09
    uite cine vorbea

    se pare ca alonso a uita cum a castigat prima cursa din istoria Formulei 1 pe timp de noapte in 2008 la Singapore...

  • mobius, marţi, 31.05.2011 11:47
    dupa rezboi multi viteji se arata

    cam asa si cu Alonso asta. Asa face mereu. Daca ii schimbau si pneurile lui Petrov anul trecut ar fi zis ca tocmai cand se pregatea si el sa atace .... Pneurile au rezistat mult mai mult decat prezicea Pirelli. De unde stia Alonso ca fix in ultimele trei ture ramanea Vettel fara gume?? Na beleaua ... nu incearca nimic toata cursa dar are pretentia ca facea mare branza pe final. Si daca iesea un accident si nu lua nici locul 2? Trancanim ca sa mai ducem fanii cu zaharelul Alonso ....

  • adyfloyd, marţi, 31.05.2011 18:03
    Alonso

    Domnilor uneori ne amagim cu apa rece, dar e clar ca daca in acest sezon Alonso nu ar exista, nici Formula 1 nu am avea.Ar fi o plictiseala adormitoare in fiecare etapa.E clar ca sarea si piperul in acest an e ALONSO.Si nimeni altcineva.Nu vedeti ca nici macar Weber nu ii face fata lui Vetel si monopostului lui.Buton e zambaret tot timpul dar la depasiri e zero,Hamilton e cu capul intre picioarele iubitei si pe pista vede numai craci de muiere si ingineri care-l saboteaza,Masa e cu capra la raza iar Shumi e intr-o o lume paralela cu anii 2000. Imi pare rau, dar Vetel va fi campion in 2012 dar nu neaparat cel mai bun pilot.

  • Vettel, marţi, 31.05.2011 20:14
    Alonso cel mai bun la fotbal de masa si tintar in 2011

    Vettel a fost cel mai bun in 2010. Alonso in 2005 si 2006. Schumacher a avut parte de abandonuri tehnice in 2006, dar multi s-au grabit sa inchida ochii si sa spuna ca Alonso e mai bun. Ok. Alonso cel mai bun in 2006. Vettel in 2010. Probabil ca si in 2011. Ciocu mic papagalilor.

  • mobius, marţi, 31.05.2011 20:18

    Alonso poate sa-si tina fanii amortiti. Dar Ferrari vrea performanta. Nu-i ajunge ca se da Alonso cel mai bun. Titlu sau valea. Kimi si Schumacher cand nu au mai castigat valea. E randul lui Alonso sa valea.

  • mobius, miercuri, 01.06.2011 23:11
    rusine

    Pe cineva incomodeaza atat de mult faptul ca pilotul meu preferat este Alonso, incat tine cu tot dinadinsul sa ma denigreze. Postarile de mai sus nu sunt ale mele. Cel ce posteaza insusindu-si pseudonimul meu si spunand ceeace eu nu gandesc este o rusine pentru demnitatea umana. Nu am gandit ca cineva care are pretentia sa se numeasca om, s-ar putea comporta in acest fel de josnic.

  • hellboy, joi, 02.06.2011 09:38
    mobius

    ''Kimi si Schumacher cand nu au mai castigat valea.'' Schumi nu a fost valea ma, ci s-a retras. Cum puteti zice ma ca pacaliciu are dreptate!!? Nenorocitu de Massa ca nu s-a dat din fata lui si ticalosu` de Maldonado ca nu i-a facut loc. Sincer, am impresia ca lumea e defecta. Vettel e bun, dar la masina care o are, nu ar trebui sa se mire nimeni ca e acolo unde e. Un remind: anul 2004, asta e pt fanii McLaren si pt toti decervelatii care bat campii. Hai si cu 2002, dar sa nu uitam ca Schumi a castigat si cu masini mai putin competitive.