Alonso: "Aş fi pierdut locul 3 în favoarea lui Hamilton"

Publicat luni, 12.09.2011 12:02 de Daniel Popescu

Fernando Alonso consideră că ar fi pierdut ultima poziţie pe podium în favoarea lui Lewis Hamilton dacă cursa de la Monza ar mai fi durat câteva tururi.

Fernando Alonso a terminat Marele Premiu al Italiei pe locul trei, însă în ultimele tururi a fost ajuns din urmă de Lewis Hamilton, diferenţa dintre cei doi fiind de numai o jumătate de secundă.

Pilotul Scuderiei Ferrari a admis la conferinţa de presă că ar fi fost depăşit de rivalul său dacă cursa s-ar fi încheiat după alte câteva tururi.

"A fost foarte aproape, cred că dacă mai erau unul sau două tururi am fi pierdut podiumul. Am avut puţin noroc cu Michael Schumacher şi luptele lui, pentru că Hamilton a pierdut 20-30 de secunde în primele tururi şi am reuşit să construim un avans", a declarat spaniolul.

Alonso a avut parte de un start excelent, devenind lider în primul viraj deşi a plecat doar de pe locul patru. Pentru el, acest lucru nu a reprezentat însă o surpriză, întrucât întotdeauna a avut parte de starturi bune în acest sezon.

"În ultimele două curse am avut starturi bune, dar când pleci de pe cinci sau şase nu ai suficient spaţiu pentru a depăşi. Aici, la Monza, ştiam că dacă monopostul este la fel de bun la start, atunci avem suficient spaţiu până în primul viraj pentru a depăşi piloţi", a adăugat el.

Ulterior, el a trebuit să se recunoască învins în faţa lui sebastian Vettel, însă nu a cedat poziţia foarte uşor întrucât nu avea nimic de pierdut din punct de vedere al luptei pentru titlul mondial. "Nu avem nimic de pierdut în luptele cu Vettel. Conduce în clasament cu 100 de puncte (n.r - germanul are un avans de 112 puncte), aşa că atunci când trebuie să ne apărăm vom fi ceva mai duri cu el", a încheiat el.

Via | FIA

  • temp, luni, 12.09.2011 12:20

    daca zici tu talentosule, asa este. Ma bucur ca te inclini fara rezerve in fata lui Hamilton.... puteai si tu sa zici, nu se stie sigur, as fi luptat etc. etc.

  • barichelu, luni, 12.09.2011 12:42

    poate se referea la pneuri ...... sunt mai multe considerente

  • F1-Racing, luni, 12.09.2011 12:46
    daca si cu parca..

    Mclaren sunt mai rapizi pe harduri.E buna si consolarea asta de 2 lei pt fanii frustrati ai lui Ham care deocamdata incaseaza la greu din partea lui Button. Cu toate ca au un monopost mai performant ca Ferrari Alonso e in fata celor doi piloti mclaren.A cata oara il face Alo pe Ham la start?

  • barichelu, luni, 12.09.2011 13:10

    pfuu, ce de stiutori pe site. Care mai de care stie care masina in fata cui este .... jalnic. Ferrari n-a mai vazut titlu din 2007 iar McLaren din 2008. Doar pretentii si fabulatii.

  • F1-Racing, luni, 12.09.2011 13:14
    baricheluu

    Jalnic e ca te uiti tu degeaba la sportul asta.Incearca liga lui Mitica poate pricepi ceva.Auzi la el, "pneuri, considerente.."...aici e stiinta!

  • RedFurryTurbo, luni, 12.09.2011 13:57
    Ferrari

    Declaratii si cam asta este tot. Atata timp cand Domenicali este la Ferrari singurul lucru pe care fanii o sa-l vad o sa fie numai declaratii. Domenicali nu stie sa conduca echipa, nu stie nici o strategie nici nu cred ca stie ce inseamna cuvantul in sine oricum. Putem sa ne luam La revedere de la Ferrari ca echipa de Formula 1. In 2012, 2013 igur nu se vor bate la titlul, iar din 2014 nu va ma conta oricum pentru ca vin si altii din urma. Niste tampiti care nu s-au prins inca dupa 4 ani de esecuri constante ca Domenicali le distruge echipa, incet, incet.

  • barichelu, luni, 12.09.2011 14:52

    adevarat graiesti ca un tampit a scris "pneuri" "considerente"

  • sâcsâc, luni, 12.09.2011 14:57

    moahahaha Da dom'le e de vina Domenicalli ... da voi nu va mai saturati sa tot aruncati vina pe o singura persoana, care nici macar nu s-a urcat in monopost .... In definitiv rezultatul conteaza. Si de rezultate se bucura Vettel. Nimeni nu poate baga mana in foc, ca nu-i bate la fund pe Alonso si pe Hamilton pe masinile lor. Webber unde este? Vettel e acelasi de acum un an, dar nu mai greseste, masina nu se mai strica si Alonso nu mai apuca pomana. Moahahaha!

  • barichelu, luni, 12.09.2011 15:17

    de fapt am vrut sa spun ca sunt mai multe pneuri si se referea la considerente

  • F1-Racing, luni, 12.09.2011 16:00
    @barichelu logat

    Ai vazut ce se intampla daca postezi nelogat?Vin frustratii care nici macar nu au atat sange in instalatie sa posteze logati, desi au cont.Pe Vettel l-om vedea cand n-o sa mai aiba super-masina sub fund.Cat de bun e.

  • cheloo, luni, 12.09.2011 16:23

    "Hamilton a pierdut 20-30 de secunde în primele tururi şi am reuşit să construim un avans" UIte ca recunoaste. Fanii ba... I-a luat frica lui Hamilton.

  • cheloo, luni, 12.09.2011 16:49

    Hamitlon sa apropiat mult si depasea daca il lasa mosu Schumaher.Sa tot plimbat cu masina si nu la lasat pe Lewis.De ce nu la lasat?

  • Mclaren F1, luni, 12.09.2011 16:59
    boboru mclada

    Vad ca populatia romaneasca de mclada e prin boscheti cautand bucati de ciocolata..atata stiu si ei cand pierd asa au facut si in 2010 la final, cand altii sint mai buni ca ei se apuca sa faca ce-au invatat.Ba Frustratilor, obositilor, nu v-ati saturat de scuipat?

  • Mms, luni, 12.09.2011 18:49

    Cred si eu ca despre pneuri era vorba,caci stim ce efect au pneurile med. asupra monopostlui lui Alonso.Si da,stim ca Domenicali este problema,poate va veni Briatore..sa speram. Chiar daca masina va fi altfel in 2012,cred ca au o sansa cu schimbarea de regulament de atunci,caci am vazut la Silverstone..acel avans de 18 secunde..dovada ca acele schimbari temporare au ajutat putin echipa.

  • mishto, luni, 12.09.2011 20:02

    pneuri si masina si ... pilot desigur. Vettel scotea untu din rabla aia de Ferrari, si tot castiga. Alonso .... de unde atata talent. Minardi, Renault, .. a inceput greu .... n-are stofa de adevarat campion. Vettel o sa mai ia cascavalu, asa ca astia ai lui Alonso luati popcorn si priviti de pe margine cum se castiga.

  • bogdanbg, luni, 12.09.2011 21:30
    hm..

    o sa mai vina si un alt sezon ,, si o sa se schimbe roata ,, o sa l vezi pe alonso in fata ,,, atunci sa te gandesti cata sare o sa pui in popcornu '' ala de zici ..

  • diesel08, marţi, 13.09.2011 00:20
    @bogdanbg

    Te invit sa ni te alaturi pe https://www.facebook.com/groups/Formula1.Romania/.Te asteptam.

  • mishto, marţi, 13.09.2011 09:30
    trezireeeea!

    NU se va schimba roata. Nu cu Alonso la Ferrari. Speranta moare ultima ... problema este ca moare si ea. Alonso de era bun il mai lua doua trei curse lui Vettel, masina nu e asa proasta pe cat o arata Alonso si Alonso nu este asa bun pe cat arata Massa.