Alonso: "Calificarile vor fi esentiale"
Fernando Alonso spera sa obtina un rezultat cat mai bun in fata propriilor suporteri la Marele Premiu al Spaniei din acest weekend.
Pilotul echipei Renault, Fernando Alonso astepata cu nerabdare sa concureze in fata suporterilor spanioli in cursa de la Barcelona din acest weekend. Spaniolul crede ca aportul fanilor va fi foarte important pentru a obtine un rezultat pozitiv.
"Este un sentiment special. Am parte de un sprijin fantastic si este foarte motivant. Ma determina sa fac lucrurile si mai bine. Sper sa fiu in masura sa le ofer spaniolilor un spectacol" , spune Alonso. "Dupa primele trei curse a fost clar ca nu suntem la nivelul echipelor de top. Nu avem foarte multa viteza, iar masina este instabila in virajele de viteza mare si in momentele de franare. Echipa a facut mari eforturi in privinta imbunatatirilor aerodinamice si a nivelului de aderenta mecanica".
Dublul campion mondial spera ca Renault vor fi capabili sa lupte pentru cateva puncte in cursa de duminica si anticipeaza ca sesiunea de calificari va avea o mare importanta in economia acestui Grand Prix. "Cred ca va fi din nou o cursa competitiva. Toate echipele si toti pilotii cunoasc bine circuitul, asa ca este dificil pentru un pilot sa faca diferenta la acest nivel. Sper ca munca noastra va fi rasplatita si ca masina noastra va fi capabila sa lupte cu celelalte, chiar daca stim ca nu va fi usor. Calificarile vor fi din nou esentiale si va trebui sa obtinem locuri bune pentru a incerca sa luptam pentru puncte".
Coechipierul sau, Nelson Piquet jr, marturiseste ca circuitul de la Barcleona nu se numara printre favoritele sale, insa spera sa obtina un rezultat pozitiv. "Barcelona nu este unul dintre circuitele mele favorite, dar cu siguranta este unul pe care il cunosc foarte bine pentru ca am testat foarte mult aici pe parcursul anului. Nu este un circuit foarte dificil, dar ai nevoie de o aerodinamica foarte buna pentru ca sunt multe viraje de viteza mica si lente. De aceea depasirile nu sunt usoare si este important sa dam totul in calificari", explica tanarul pilot brazilian.
Piquet este increzator ca Renault vor face un pas inainte prin noile update-uri testate saptamana trecuta la Barcelona si spera sa termine in puncte cursa din weekend. "Cu imbunatatirile aduse ar trebui sa fim capabili sa facem un pas inainte. Am avut cateva zile pozitive aici saptamana trecuta, dar trebuie sa ne amintim ca update-urile trebuie bine intelese, dezvoltate si maximizate. Toate astea necesita timp si nu ne putem astepta imediat la rezultate. Dar, daca sunt optimist, cred ca putem ajunge cu ambele masini in ultima parte a calificarilor si apoi sa speram ca vom termina cursa in puncte".