Alonso, cel mai bine plătit sportiv din motorsport în topul Forbes

Publicat marţi, 19.06.2012 17:03 de Daniel Popescu

Fernando Alonso este cel mai bine plătit sportiv din lumea sportiurilor cu motor, potrivit publicaţiei americane Forbes.

Celebra publicaţie financiară Forbes a publicat marţi lista celor mai bine plătiţi 100 de atleţi din lume, iar Formula 1 este reprezentată de câţiva dintre cei mai buni piloţi de pe grila de start.

Potrivit topului realizat de Forbes, Fernando Alonso ocupă locul 19 şi este cel mai bine plătit sportiv din lumea sporturilor cu motor, întrucât are venituri anuale de 32 de milioane de dolari, dintre care 29 de milioane de dolari sunt asigurate din salariu.

Detaliile despre salariul său sunt neoficiale, însă vin la numai câteva săptămâni după ce Ferrari lansase un atac la adresa unei publicaţii care anunţase că dublul campion mondial câştigă 30 de milioane de euro pe an, echivalentul a aproape 38 de milioane de dolari.

Pe poziţia imediat următoare a clasamentului se regăseşte Michael Schumacher, despre care Forbes susţine că obţine 30 de milioane de dolari anual, dintre care 20 de milioane de dolari numai din salariu.

Un alt pilot de Formula 1 prezent în top este Lewis Hamilton, care ocupă poziţia a 24-a cu venituri anuale estimate la 28 de milioane de dolari, dintre care 25 de milioane de dolari provin ca salariu de la McLaren.

Celelalte trei milioane de dolari provin de la Reebok, britanicul fiind ambasadorul global al producătorului de echipament sportiv. Acesta este însă singurul contract de sponsorizare al pilotului, întrucât McLaren controlează toate celelalte înţelegeri de acest gen.

Via | F1Pulse

  • login, marţi, 19.06.2012 17:42

    E normal sa fie asa, e cel mai bun pilot de pe grila de start!

  • adi, marţi, 19.06.2012 18:45

    ferrari isi platester foarte bine pilotul principal ia aducetiva aminte scumacher cat castiga cand era la ferrari

  • Davidenko, marţi, 19.06.2012 21:44

    Probabil cel mai muncitor pilot...nici-o surpriza salariu'.

  • mobius, marţi, 19.06.2012 21:50

    Este foarte adevarat ca pilotul principal face foarte mult pentru echipa, a se vedea cate puncte are Massa in comparatie cu Alonso. Pe vremea lui Schumacher Massa era mult mai aproape in privinta punctajului, cu Barichello era aceeasi situatie si amintesc doar ca Barichello a fost in situatia de a castiga o cursa cedand primul loc chiar inaite de linia de sosire, franand violent.

  • Victor T, marţi, 19.06.2012 22:58

    @mobius: iti aduci aminte gresit, Barichello a castigat cursa de care discutam la 0.011 secunde diferenta. Nu-mi dau seama de cat de mica a fost diferenta dar cred ca maxim 1-2 cm :) Uite aici cursa: http://www.formula1.com/results/season/2002/19/

  • 91Schumi06, marţi, 19.06.2012 23:46

    @mobius Nurburgring 2002,Hungaroring 2002, Monza 2002,Indianapolis 2002,sa-ti amintesc ca jumatate dintre victoriile lui Barrichello din F1 i-au fost facute cadou de Schumacher? Asa ca mai potoliti-va cu incidentul ala din Austria.

  • ccmax, miercuri, 20.06.2012 10:12

    Cu toate ca sumele sunt mari (salariul fiind pana la urma un obiect subiectiv) cred ca merita sa fie bine recompensat pentru munca pe care o depune.

  • Sorin, miercuri, 20.06.2012 12:26

    Prestatie profesionista impecabila la Alonso oriunde a activat. Si-a facut treaba cu tenacitate si multa perseverenta.

  • alonso, miercuri, 20.06.2012 23:00

    o adus sponsor pe santander de aia are 30 de milioane

  • rossi, joi, 21.06.2012 00:38

    V. Rossi cu siguranta are mai multe de 32 de milioane de dolari pe an. Numai 15 milioane de Euro are salariul. iar Rossi castiga mult mai mult din imagine, mult mai mult.