Alonso, multumit de comportamentul monopostului pe ploaie

Publicat joi, 11.02.2010 12:40 de Daniel Popescu

Fernando Alonso sustine ca monopostul Ferrari F10 a avut un comportament bun pe ploaie in timpul primei zile de teste de la Jerez.

Sesiunea de teste care a inceput miercuri in sudul Spaniei pe circuitul de la Jerez a fost afectata de ploaie, fapt ce a compromis programul obisnuit al echipelor.

Cu toate acestea, pilotii au profitat de ocazie pentru a evalua comportamentul monoposturilor pe suprafata umeda, iar Fernando Alonso sustine ca Ferrari F10 sta bine la acest capitol.

"Programul a fost influentat de vremea urata, dar cu toate acestea am parcurs aproape 90 de tururi. Suntem satisfacuti pentru ca am colectat multe date, iar asta este important pentru fiabilitate. Monopostul s-a comportat bine pe ploaie si, chiar daca nu este usor de pilotat, m-am simtit ca intr-o zi pe pista uscata", a declarat spaniolul la finalul zilei de teste.

Alonso a parcurs in total 88 de tururi si s-a concentrat pe fiabilitatea monopostului si comportamentul celor doua tipuri de pneuri de ploaie disponibile in aceste conditii.

"Am lucrat la fiabilitatea monopostului si putem confirma ca suntem multumiti din acest punct de vedere. La fel ca la Valencia am utilizat diferite cantitati de combustibil si rezultatele au fost pozitive in termeni de comportament al monopostului si manevrabilitate", a declarat Chris Dyer, seful departamentului de inginerie al Ferrari.

In plus, oficialul Scuderiei sustine ca Alonso le-a oferit un feedback foarte important pe parcursul sesiunilor de teste de la Valencia si Jerez si lauda abilitatile de pilot ale spaniolului. "Alonso este foarte experimentat, atat in curse cat si in ceea ce priveste dezvoltarea unui monopost. Feedback-ul sau ne ajuta foarte mult si este precis. Indicatiile sale de acum nu au efecte asupra proiectului pentru monopost, dar sunt extrem de importante pentru viitor. Nu este o surpriza, stiam ca este un pilot grozav, iar relatia sa cu tehnicienii creste zilnic", a mai precizat Dyer.

Intre timp, rivalii de la McLaren au testat setarile si franele monopostului MP4-25 cu ajutorul lui Jenson Button, iar Mercedes GP, BMW-Sauber, Toro Rosso, Force India, Red Bull, Virgin si Renault s-au concentrat pe setarile generale ale monoposturilor.

Via | Ferrari

  • fgwtuwu6, joi, 11.02.2010 18:33
    adyy

    numa gura e de el no sa iaiba montemono pilot ca kimi abia apuc sa revina kimi la red bull sa le arate cum se mere