Analiză: Hamilton ar fi fost lider conform vechiului sistem de punctare

Publicat joi, 23.09.2010 18:44 de Daniel Popescu

Lewis Hamilton ar fi fost lider în clasamentul general cu un singur punct avans faţă de Mark Webber dacă sistemul de punctare ar fi rămas identic cu cel din 2009.

Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, a declarat joi în Singapore ca modificarea sistemului de punctare în acest sezon nu a avut niciun impact asupra clasamentului general, propunând în schimb un sistem bazat pe medalii.

Pornind de la aceste afirmaţii, Automarket a realizat o analiză privind impactul real al modificării sistemului de punctare din 10-8-6-5-4-3-2-1 în 25-18-15-12-10-8-6-4-2-1, care demonstrează cel puţin două lucruri esenţiale. În primul rând, schimbarea sistemului de punctare a schimbat şi liderul clasamentului general după primele 14 etape, iar în al doilea rând evidenţiază importanţa mai mare acordată victoriilor.

Astfel, dacă în sezonul 2010 s-ar fi menţinut sistemul de punctare de anul trecut, Lewis Hamilton ar fi condus clasamentul general cu 75 de puncte, cu un singur punct în faţa lui Mark Webber. În acelaşi timp, următorii trei piloţi clasaţi ar fi fost departajaţi de un singur punct: Fernando Alonso (67), Jenson Button (67) şi Sebastian Vettel (66).

Pe de altă parte, luând în calcul numărul de victorii obţinute de piloţi în acest sezon, actualul sistem de punctare evidenţiază piloţii care obţin mai multe victorii. Webber a trecut primul linia de sosire de patru ori în acest sezon şi ocupă în prezent prima poziţie în clasament, în timp ce Lewis Hamilton şi Fernando Alonso ocupa locurile 2 şi 3, în condiţiile în care au obţinut câte trei victorii. Totodată, Jenson Button şi Sebastian Vettel se poziţionează pe locurile 4 şi 5 şi datorită celor două victorii obţinute în 2010.

În concluzie, actualul sistem de punctare este mai corect decât vechiul sistem de punctare, pentru că valoarea unei victorii comparativ cu punctele acordate locul doi a crescut de la 25% (10 puncte vs. 8 puncte) la 39% (25 puncte vs. 18 puncte) şi a scos în evidenţă numărul mai mare de victorii obţinute de Webber.

Iată cum ar fi arătat clasamentul complet al sezonului 2010 cu vechiul sistem de punctare:

Pilot / Etapa 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Sistem 2009 Sistem 2010
Mark Webber 1 0 8 1 10 10 6 4 0 10 3 10 8 3 74 187
Lewis Hamilton 6 3 3 8 0 4 10 10 8 8 5 0 10 0 75 182
Fernando Alonso 10 5 0 5 8 3 1 6 1 0 10 8 0 10 67 166
Jenson Button 2 10 1 10 4 0 8 8 6 5 4 1 0 8 67 165
Sebastian Vettel 5 0 10 3 6 8 0 5 10 2 6 6 0 5 66 163
Felipe Massa 8 6 2 0 3 5 2 0 0 0 8 5 5 6 50 124
Nico Rosberg 4 4 6 6 0 2 4 3 0 6 1 0 3 4 43 112
Robert Kubica 0 8 5 4 1 6 3 2 4 0 2 0 6 1 42 108
Michael Schumacher 3 0 0 0 5 0 5 0 0 0 0 0 2 0 15 46
Adrian Sutil 0 0 4 0 2 1 0 0 3 1 0 0 4 0 15 45
Rubens Barrichello 0 1 0 0 0 0 0 0 5 4 0 0 0 0 10 31
Kamui Kobayashi 0 0 0 0 0 0 0 0 2 3 0 0 1 0 6 21
Vitaly Petrov 0 0 0 2 0 0 0 0 0 0 0 4 0 0 6 19
Nico Hulkenberg 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 3 0 2 5 16
Vitantonio Liuzzi 0 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 13
Sebastian Buemi 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 1 7
Pedro de la Rosa 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 0 0 2 6
Jaime Alguersuari 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 3

 

  • Bruno_Senna, joi, 23.09.2010 19:35
    Clasament ..

    In sistemul actual..au sansematematice primi 5,,dec ie un sfarit e campionat deschis.. Cred ca Redbull e intrun declin de moment sau cre va tine si Ferrari in urcare..McLaren sant cei mai constantii ori iau puncte ori abandoneaza:))....

  • Iulian, joi, 23.09.2010 21:43

    condoleante hami

  • mad79, vineri, 24.09.2010 00:35
    salutare

    indiferent de clasament,lupta este foarte stransa si asta cred ca face ca noul sistem de punctaj sa fie mai bun decat cel vechi!!!!

  • mad79, vineri, 24.09.2010 01:23
    salutare

    asa cum anticipam cei de la Digi,vor lansa anul viitor cel utin inca un canal de sport,asa a Formula1,nu se va intersecta nici cu MotoGP,nici cu fotbalul sau alte sporturi!!!!!!!

  • marian06, vineri, 24.09.2010 08:48
    sistem punctaj

    Vechiul sistem era mult mai interesant. actualul sistem nu mi se pare relevant .. tinde sa prinda din urma sistemele de puinctaje din INDY sau NASCAR

  • hell, vineri, 24.09.2010 08:51
    Bernie si medaliile vietii

    Faza cu medaliile ii o tampenie memorabila si probabil provine din impartirea drepturilor de televiziune. Daca ar implementa sistemul cu atarnarile de gat atunci in loc sa imparta banii din publicitate si drepturi de televiziune cu 8 - 10 echipe (cam cate iau puncte acuma) cu 2-3 echipe care sunt capabile sa lupte la medalie..... Legat de Digi, maine poimaine parca vad ca fiecare competitie o sa aiba cate un canal de sport...... Am impresia ca vor sa monopolizeze tot sportul din lumea asta......