Australia, antrenamente 2: Schumacher, cel mai bun timp

Publicat vineri, 16.03.2012 09:15 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente din Australia, în care Red Bull, McLaren şi Lotus s-au poziţionat în ultima parte a clasamentului.

A doua sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu al Australiei s-a desfăşurat în mare măsură după acelaşi scanariu ca şi prima.

O ploaie puternică a afectat circuitul Albert Park cu aproximativ 40 de minute înainte de start, motiv pentru care în prima jumătate a sesiunii piloţii au utilizat pneuri de ploaie şi intermediare înainte de a se aventura cu cauciucurile slick pe final.

De data aceasta, Michael Schumacher a reuşit să stabilească cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:29.183, reuşind astfel să se poziţioneze în faţa altor doi piloţi surpriză: Nico Hulkenberg (Force India) şi Sergio Perez (Sauber).

Fernando Alonso a repetat prestaţia din prima sesiune şi a terminat pe locul patru, în faţa unui Kamui Kobayashi care a ieşit în evidenţă în ultimele secunde ale sesiunii, după ce a pierdut controlul volanului în ultimul viraj şi a generat un nor gros de fum de la pneuri înainte de a evita în ultimul moment un impact cu zidurile.

Paul di Resta (Force India) şi Felipe Massa (Ferrari) au completat clasamentul, în timp ce marea surpriză a sesiunii a fost Hekki Kovalainen, clasat pe locul 8 la volanul monopostului Caterham în faţa lui Nico Rosberg.

Echipele de top s-au concentrat pe un program semnificativ diferit de restul plutonului, în condiţiile în care Red Bull a ocupat doar locurile 10 şi 11 prin Sebastian Vettel şi, respectiv, Mark Webber, în timp ce McLaren s-a mulţumit doar cu locurile 15 şi 16 prin Jenson Button şi, respectiv, Lewis Hamilton.

HRT a reuşit în cele din urmă să trimită monoposturile pe circuit, însă Narain Kartikeyan a fost singurul care a fost cronometrat, în timp ce Pedro de la Rosa a parcurs doar un tur de pregătire înainte de a reveni în garaj.

Australia - Rezultate antrenamente 2:

 1.  Michael Schumacher    Mercedes                1m29.183s             16
 2.  Nico Hulkenberg       Force India-Mercedes    1m29.292s  +  0.109   19
 3.  Sergio Perez          Sauber-Ferrari          1m30.199s  +  1.016   23
 4.  Fernando Alonso       Ferrari                 1m30.341s  +  1.158   13
 5.  Kamui Kobayashi       Sauber-Ferrari          1m30.709s  +  1.526   14
 6.  Paul di Resta         Force India-Mercedes    1m31.466s  +  2.283   13
 7.  Felipe Massa          Ferrari                 1m31.505s  +  2.322   14
 8.  Heikki Kovalainen     Caterham-Renault        1m31.932s  +  2.749   16
 9.  Nico Rosberg          Mercedes                1m32.184s  +  3.001   17
10.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault        1m32.194s  +  3.011   19
11.  Mark Webber           Red Bull-Renault        1m32.296s  +  3.113   20
12.  Timo Glock            Marussia-Cosworth       1m32.632s  +  3.449   17
13.  Vitaly Petrov         Caterham-Renault        1m32.767s  +  3.584   15
14.  Romain Grosjean       Lotus-Renault           1m32.822s  +  3.639   11
15.  Jenson Button         McLaren-Mercedes        1m33.039s  +  3.856   18
16.  Lewis Hamilton        McLaren-Mercedes        1m33.252s  +  4.069   11
17.  Pastor Maldonado      Williams-Renault        1m34.108s  +  4.925   21
18.  Kimi Raikkonen        Lotus-Renault           1m34.275s  +  5.092    7
19.  Bruno Senna           Williams-Renault        1m34.312s  +  5.129   17
20.  Jean-Eric Vergne      Toro Rosso-Ferrari      1m34.485s  +  5.302   29
21.  Daniel Ricciardo      Toro Rosso-Ferrari      1m34.604s  +  5.421   31
22.  Charles Pic           Marussia-Cosworth       1m34.770s  +  5.587   13
23.  Narain Karthikeyan    HRT-Cosworth            1m42.627s  +  13.444  16
24.  Pedro de la Rosa      HRT-Cosworth                                   1

Ultima sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu al Australiei va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 05:00, ora României.

  • AndreiF1, vineri, 16.03.2012 09:23
    @FP2

    Cei de la Ferrari sunt pe 4 si 7, a doua jumatate a clasamentului incepe dupa locul 11. Vettel a fost pe 10, articoul pare scris asa la misto. Niste cafea cred ca ar ajuta. P.S. Oricum FP 2-ul nu inseamna nimic, cativa piloti au iesit pe final, nici sesiunea asta nu ne ajuta sa vedem cum sta treaba in teren. Cred ca calificarile si cursa vor ajuta in aceasta directie.

  • hellboy, vineri, 16.03.2012 09:26
    Felicitari Ross Brawn

    Pare ca masina Mercedes chiar merge:) Ma bucur sa vad ca neamtul e pe prima pozitie, dar sa fim totusi realisti... maine sunt calificarile, unde practic toate echipele o sa arate unde sunt cu dezvoltarea masinii, iar examenul final o sa fie cursa de duminica. Totusi, cam mare diferenta intre Schumi si Rosberg. Fani Vettel, sunt curios: daca rivalii au masini apropiate de masina RBR, o sa mai mearga Vettel ceas sau o sa clacheze?

  • RED_BARON, vineri, 16.03.2012 09:36
    Nu se face primavara doar cu aceasta floare...insa totusi...

    Vom vedea ce va fi maine...ziua de azi insa sigur o incep mai bucuros!

  • Tracto, vineri, 16.03.2012 09:37
    Michael Schumacher Über Alles !!!!

    Michael Schumacher Über Alles !!!!

  • Cris, vineri, 16.03.2012 09:50
    Clarvazator

    Prevad o cursa in urmatoarea ordine...1.McLaren 2.Red Bull 3.Ferrari 4.Mercedes

  • hellboy, vineri, 16.03.2012 10:09
    @ Cris

    Esti Aliodor Manolea? E greu de dat asemenea pronosticuri doar din antrenamente.

  • Bogdan, vineri, 16.03.2012 10:30
    Unde vedem anul asta F1 live pe net

    ?

  • Cris, vineri, 16.03.2012 10:42
    Bogdan

    pe net :)

  • ENEA, vineri, 16.03.2012 10:52
    Msc

    Bravo schumi ce frumos ar fi sa il vedem si in pole position cred ca inca mai poate hai schumi

  • 21bos, vineri, 16.03.2012 11:14
    F1

    GO SCHUMI !!!

  • theo55, vineri, 16.03.2012 11:33

    Nu sunt fan McLaren-Mercedes insa am impresia ca sunt cei mai buni in acest moment

  • unckle, vineri, 16.03.2012 12:15

    nu stiu cum si de ce .. dat a observat cineva ca toate masinile cu motoare renault sunt in partea a doua a clasamentelor ? intelege ca RB sa isi "protejeze" performantele ... dar si ceilalti? ... din atatea echipe cu motoare renault sa nu ii dea nici unu' maxim pe setari de calificari? ce credeti? @Cel care nu vedea lotus pe nicaieri ... mie mi se pare ca au o performanta "buna" daca ne uitam numai la plutonul motorizat de renault.

  • Robert83pit, vineri, 16.03.2012 13:01
    Despre Schumi

    ''THE CAR PROVIDES GOOD HANDLING - I JUST FEEL IT''- asa a posta Schumi acum o ora pe pagina oficiala!Sa speram ca este de bine si il vom vedea terminind in primi 3 duminica!

  • Stefan, vineri, 16.03.2012 17:54
    F1

    Speram la o cursa interesanta care sa ne dezvaluie adevaratele progrese facute de echipe. Go Schumi!!!