Australia, antrenamente 3: Red Bull domină autoritar sesiunea

Publicat sâmbătă, 26.03.2011 07:40 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel şi Mark Webber şi-au surclasat rivalii cu peste o secundă în ultima sesiune de antrenamente din Australia, demonstrând că Red Bull este principala favorita la pole position.

La fel ca şi în sezonul precedent, Red Bull şi-a demonstrat adevăratul potenţial abia în ultima sesiune de antrenamente libere, iar cei doi piloţi ai echipei nu au avut nicio emoţie să se impună pe circuitul de la Melbourne. Sebastian Vettel a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 1:24.507 şi a fost urmat de coechipierul său Mark Webber la o diferenţă de peste opt zecimi de secundă.

Chiar dacă nu a putut ameninţa supremaţia austriecilor, McLaren se poate considera mulţumită cu locurile trei şi patru obţinute prin Lewis Hamilton şi Jenson Button, care confirmă revenirea de forma după testele dezamăgitoare de iarnă. Fernando Alonso s-a consolat doar cu locul şase, după ce a fost depăşit de Vitaly Petrov, pilotul Renault fiind de altfel revelaţia sesiunii.

Topul primilor 10 piloţi a fost completat de Kamui Kobayashi (Sauber), Nico Rosberg (Mercedes GP), Nick Heidfeld (Renault) şi Michael Schumacher (Mercedes GP).

Elementele esenţiale ale sesiunii:

  • Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp cu pneuri soft, însă ar fi rămas pe primul loc al clasamentului chiar dacă nu ar fi concurat cu această specificaţie. Faptul că ar fi fost lider inclusiv cu timpul realizat cu pneuri hard demonstrează încă o dată potenţialul noului monopost RB7;
  • Paul di Resta l-a surclasat pentru a doua oară consecutiv pe Adrian Sutil în duelul de la distanţă al piloţilor Force India;
  • Williams a avut o sesiune dezamăgitoare: Pastor Maldonado a ieşit în decor, iar Rubens Barrichello nu a încheiat sesiunea din cauza unei scurgeri de ulei la cutia de viteze.

Australia: Antrenamente libere 3:

Pos  Driver         Team                   Time              Laps
 1.  Vettel         Red Bull-Renault      1m24.507s            15
 2.  Webber         Red Bull-Renault      1m25.364s  +  0.857  14
 3.  Hamilton       McLaren-Mercedes      1m25.553s  +  1.046  15
 4.  Button         McLaren-Mercedes      1m25.567s  +  1.060  16
 5.  Petrov         Renault               1m25.906s  +  1.399  18
 6.  Alonso         Ferrari               1m26.121s  +  1.614  16
 7.  Kobayashi      Sauber-Ferrari        1m26.417s  +  1.910  17
 8.  Rosberg        Mercedes              1m26.520s  +  2.013  17
 9.  Heidfeld       Renault               1m26.746s  +  2.239  17
10.  Schumacher     Mercedes              1m26.856s  +  2.349  15
11.  Buemi          Toro Rosso-Ferrari    1m27.008s  +  2.501  17
12.  Massa          Ferrari               1m27.011s  +  2.504  15
13.  Alguersuari    Toro Rosso-Ferrari    1m27.066s  +  2.559  14
14.  di Resta       Force India-Mercedes  1m27.087s  +  2.580  15
15.  Sutil          Force India-Mercedes  1m27.180s  +  2.673  15
16.  Barrichello    Williams-Cosworth     1m28.068s  +  3.561   7
17.  Perez          Sauber-Ferrari        1m28.077s  +  3.570   9
18.  Kovalainen     Lotus-Renault         1m29.772s  +  5.265  17
19.  Trulli         Lotus-Renault         1m30.003s  +  5.496  18
20.  Glock          Virgin-Cosworth       1m30.261s  +  5.754  15
21.  Maldonado      Williams-Cosworth     1m30.496s  +  5.989   5
22.  D'Ambrosio     Virgin-Cosworth       1m30.704s  +  6.197  18
23.  Karthikeyan    HRT-Cosworth          1m41.554s  + 17.047   5
24.  Liuzzi         HRT-Cosworth          No time               1

 

 

Calificările pentru Marele Premiu al Australiei vor începe la ora 08:00, ora României.

  • maryo37, sâmbătă, 26.03.2011 08:26
    Varza Digi!!!

    Astia de la Digi sunt la fel(momentan) si pe viitor vor fi mai prosti decat aia de la TVR. Nu credeam ca exista moderatori mai prosti decat aia de la TVR, dar m-am inselat:)) Ce naibi... Astia ar trebui sa se ocupe de oi, capre... nu de motorsport. Varza! Cred ca televiziunea din Romania nu are moderatori care sa prezinte asa cum trebuie o emisiune motorsport, numai gainari... http://linktvonline.com/home/36-tvonline/178-Digi%20Sport

  • maryo37, sâmbătă, 26.03.2011 08:32
    =))

    Deja ma uit de 30 de min si nu ii mai suport:)) Cine naibi i-a pus pe astia sa prezinte cand habar nu au sa citeasca un clasament? Explicatiile pe care le dau sunt... DE RAHAT si total aberante. Mai bine se abtin de la comentat greselile pilotilor. E bine... incep si ei ca celebrul Miky sa ne zica stiri mondene=)) Rau cu rau, dar mai rau fara rau.

  • schumy1969, sâmbătă, 26.03.2011 08:33
    ....

    daca te uiti pe net mai bine schimba pe BBC daca digi nu iti place

  • maryo37, sâmbătă, 26.03.2011 08:37

    asa am si facut:P

  • Live, sâmbătă, 26.03.2011 08:50

    Pare inca un an ratat pentru ferrari :(

  • bishuc, sâmbătă, 26.03.2011 09:10
    Consumerismul informational si pasiunea

    Nu ma place nimeni dar de unde ati creyut ca veti vedea niste capodopere de transmisii? Stro[eri sunt peste tot

  • McLaren, sâmbătă, 26.03.2011 09:12
    ca sa nu mai zic...

    ...ca singurul post care imi zice ca nu are semnal e digisport. Am trecut pe analogic ca sa vad calificarile. Mega dezamagit de serviciile rds, semi-dezamagit de comentariu.

  • bishuc, sâmbătă, 26.03.2011 09:12
    Competenta

    Numai cei care se pricep la Formula ! pot vedcea orice transmisie cu orice comentariu.... Pentru ca ei stiu ce stiu.... Restu este rapidisti, stelisti, dinamovisti

  • Bisuc, sâmbătă, 26.03.2011 09:15
    Ferrari for ever

    Totu' este la inceput... Pe Dambovita mai curge apa... Curaj, baieti!

  • Haa, sâmbătă, 26.03.2011 09:19
    hahahaha

    bai ferarishtilor, l-ati luat pe Alonso ...... Adrian Newey e singura solutie. McLaren: cred ca i-a pacalit pe toti. Si-au facut treaba si au testat, nu altceva.

  • Bisuce, sâmbătă, 26.03.2011 09:21

    tare bine ai mai zis-o. Pe mine nu ma deranja Miki. Ma amuzam ca el vede altceva decat mine, dar informatiile unui comentator nu-mi folosesc.

  • Mol, sâmbătă, 26.03.2011 09:32

    Maldonado la 2 secunde de Barichello ..... Schumacher s-a fixat pe locul 10 si nu ii mai da drumul Ce mai ziceti acum .... e o masina dezvoltata de Schumacher si totusi Rosberg pastreaza avantajul. Asta este, un Rosberg de 25 (aprox) de ani e mai bun decat un Schumacher de 40. E normal. Deci gata cu "nu e masina pe stilul lui, ca daca era ...." .Astia care spun prostia asta nu isi dau seama ca este impotriva lui Schumacher de fapt ..... adica cum daca Schum nu avea in tinerete nicio masina pe stilul sau nu castiga nimic .... Ba sa stiti ca a avut, dar era tanar, era rapid, depasea toate inconvenientele si castiga. Acum e mai lent cu 1 sec as spune decat ce putea face in trecut, suficient sa se strecoare un Rosberg in fata sa.

  • RBRfans, sâmbătă, 26.03.2011 09:40

    Red Bull va castiga cursa

  • daniel.popescu, sâmbătă, 26.03.2011 09:44
    @McLaren

    Exact aceeasi problema o am si eu, pe digital nu prind DigiSport, trebuie sa stau pe analogic...

  • Crisztian, sâmbătă, 26.03.2011 09:47

    Transmisia BBC pe net este una mai buna decat cea oferit de DigiSport?