Avancronică F1 2014: Force India - ambiţia de a ajunge pe locul cinci
Force India mizează pe o linie puternică de piloţi alcătuită din Nico Hulkenberg şi Sergio Perez cu speranţa că va reuşi să ajungă pe locul cinci în clasamentul constructorilor.
Force India reprezintă una dintre cele mai misterioase echipe din Formula 1. Fondată în 2008 pe fundamentul Spkyer după achiziţionarea echipei de către omul de afaceri indian Vijay Mallya, Force India s-a transformat într-un interval de numai cinci ani într-una dintre cele mai puternice echipe din plutonul de mijloc.
Performanţele au venit în ciuda bugetului limitat şi a unor numeroase probleme de natură financiară înregistrate de alte companii deţinute de Mallya, care l-au determinat să vândă jumătate dintre acţiuni companiei indiene Sahara.
Anul trecut, Force India a profitat în prima parte a sezonului de debutul dezastruos al celor de la McLaren, însă revenirea britanicilor din a doua jumătate a anului a forţat echipa indiana să se mulţumească cu locul şase în clasamentul constructorilor.
Obiectiv pentru 2014: locul cinci
Ambiţia lui Mallya de a pătrunde în top 5 rămâne la fel de puternică, iar sezonul 2014 îi oferă numeroase motive de încredere.
Chiar dacă este greu de crezut că va învinge echipe precum Red Bull, Ferrari, Mercedes şi McLaren, Force India mizează pe surprizele tradiţionale aduse de un regulament tehnic schimbat radical, dar şi pe posibilitatea reală ca Lotus să înregistreze un declin vizibil din cauza numeroase probleme de natura financiară, care au determinat deja numeroasi specialişti să plece la alte echipe.
În plus, echipa în sine are de partea sa doua avantaje majore: o linie puternică de piloţi şi un motor Mercedes care şi-a demonstrat deja fiabilitatea în teste. Nu întâmplător, Mallya este încrezător că 2014 poate reprezenta un sezon istoric pentru Force India. "Cu siguranţă există potenţialul pentru că 2014 să fie cel mai bun sezon al nostru", preciza el spre finalul lunii ianuarie, o dată cu publicarea primei imagini a noului monopost.
Hulkenberg şi Perez, echipa de vis
Unul dintre principalele atuuri ale celor de la Force India este reprezentată de linia de piloţi. Mallya a reuşit să-l readucă la echipa pe Nico Hulkenberg, care obţinut 63 de puncte pentru această echipă în sezonul 2012 înainte de a pleca la Sauber.
Germanul a reprezentat elementul cheie al revirimentului echipei elveţiene din a doua jumătate a sezonului trecut şi este considerat unul dintre cei mai talentaţi piloţi de pe grila de start. Chiar dacă este în continuare ignorat de echipele de top, Hulkenberg are oportunitatea de a demonstra în 2014 că merită să ajungă în postura de a lupta pentru titlul mondial.
"Sunt fericit să revin la Force India. Echipa are obiective mari pentru anul viitor şi cred că experienţa pe care am câştigat-o pe parcursul anilor ne va ajuta să ne îndeplinim aceste obiective", spunea el cu ocazia semnării noului contract.
În cealaltă parte a garajului va sta Sergio Perez, pilotul care a impresionat pe ploaie în Marele Premiu al Malaysiei din 2012, atunci când a fost aproape să obţină victoria în faţa lui Fernando Alonso. Mexicanul şi-a trecut în cont trei podiumuri la Sauber în acel an, performanţe care i-au atras biletul câştigător spre McLaren.
Sosirea la echipă într-un context complet nefavorabil din cauza unui monopost prea puţin competitiv l-a îndepărtat însă pe Perez de multupla campioanţ mondială, a cărui unica soluţie a fost Force India. 2014 este astfel sezonul în care Perez trebuie să demonstreze că decizia celor de la McLaren de a renunţa la serviciile sale a fost una fundamental greşită. "Force India este o echipă tânără cu multă determinare care a produs monoposturi competitive în ultimii ani", spune el cu încredere.
Parteneriatul cu Mercedes continuă
Force India utilizează utilizează motoare Mercedes începând din sezonul 2009, atunci când a iniţiat şi un parteneriat tehnic cu McLaren, iar colaborarea dintre cele două părţi va continua şi în 2014.
Pe lângă experienţa deja acumulată împreună, Force India are şi un alt motiv de bucurie: motorul furnizat de constructorul german s-a dovedit a fi unul fiabil în prima sesiune de teste de la Jerez, iar acest lucru ar putea fi decisiv pentru obţinerea unor performanţe majore în acest an.
Cât despre monopost, acesta are un mod evident o parte frontală inestetică generată de noul regulament tehnic, iar presa internaţională a lăudat alegerile de design. Inginerii pregătesc însă deja update-uri importante pentru primele curse ale campionatului.
"Nasul nostru este unul în specificaţia pentru lansare, iar mai târziu vom avea un update foarte diferit la partea frontală. Nu avem resursele necesare pentru a forţa la limită încă de la prima versiune. Am obţinut un monopost cu care putem merge la teste şi în curse, dar urmează să apara noi concepte", spunea Mallya înainte de startul primei sesiuni de teste din această iarnă.
Prin urmare, Force India are aproape toate ingredientele necesare pentru a face performanţa în sezonul 2014. Singurul semn de întrebare planează asupra bugetului, întrucât banii aduşi de Perez prin intermediul operatorului de telecomunicaţii Telmex nu sunt suficienţi pentru a garanta stabilitatea financiară în cazul în care echipa îşi propune să lupte cu rivalii din prima parte a clasamentului constructorilor.
Puncte forte:
▶ linie puternică de piloţi;
▶ motor Mercedes fiabil şi performant;
▶ ascensiunea continua din ultimii ani.
Puncte slabe:
▶ buget limitat;
▶ probleme financiare înregistrate decelelalte afaceri ale lui Mallya.
Avancronică F1 2014:
Avancronica sezonului 2014 al Formulei 1 continuă marţi, 25 februarie, cu prezentarea echipei McLaren.