Barcelona, antrenamente 1: Ferrari incep in forta
Ferrari au inceput in forta pregatirile pentru Marele Premiu al Spaniei, Kimi Raikkonen si Felipe Massa dominand autoritar prima sesiune de antrenamente libere de vineri.
Kimi Raikkonen a realizat cel mai bun timp al diminetii, finlandezul fiind cronometrat cu 1:20.649. Ferrari au completat dubla prin Felipe Massa, brazilianul fiind cu numai 0.050 secunde mai lent decat coechipierul sau. Pe locurile urmatoare s-au clasat Lewis Hamilton, Robert Kubica, Heikki Kovalainen si Fernando Alonso.
Cei doi piloti ai Scuderiei Ferrari au fost cu o jumatate de secunda mai rapizi decat restul plutonului, McLaren Mercedes multumindu-ase cu locurile 3 si 5 prin Lewis Hamilton si Heikki Kovalainen. Intre cei doi s-a intercalat pilotul echipei BMW-Sauber, Robert Kubica.
Surpriza placuta a sesiunii a fost favoritul public local, Fernando Alonso. Spaniolul a reusit sa termine pe un onorant loc 6, fiind cel mai bun pilot din plutonului de mijloc. Renault au demonstrat o forma foarte buna la Barcelona, Alonso fiind urmat de coechipierul sau, Nelson Piquet Jr.
David Coulthard (Red Bull), Nick Heidfeld (BMW) si Jenson Button (Honda) au completat topul primilor 10 piloti. Dupa ce au confirmat in ultima clipa participarea la antrenamente, Super Aguri au incheiat sesiunea pe ultimele doua pozitii.
Rezultatele complete ale sesiunii pot fi vizualizate aici .