Bianchi a câştigat cursa de karting organizată de Massa
Jules Bianchi a câştigat cursa de karting organizată de Felipe Massa în Brazilia, în timp ce Fernando Alonso a terminat pe 24 din cauza unor defecţiuni tehnice.
Mai mulţi piloţi de Formula 1 au participat la sfârşitul săptămânii trecute la tradiţionala cursă de karting organizată de Felipe Massa în Brazilia.
Ediţia din acest an a fost câştigată de Jules Bianchi, pilotul de rezervă al echipei Force India, care i-a învins, printre alţii, pe Fernando Alonso, Jaime Alguersuari, Bruno Senna, Kamui Kobayashi sau Bruno Senna.
Francezul câştigase şi ediţia de anul trecut, însă la vremea respectivă fusese descalificat pentru încălcarea regulamentului. "Sunt foarte bucuros pentru această victorie. Am câştigat şi anul trecut, dar atunci a fost o mică greşeală cu greutatea kartului. De data aceasta totul a fost bine. Este frumos să concurez împotriva unora dintre cei mai buni piloţi din lume şi în faţa unui public atât de entuziast", a declarat el.
În schimb, Alonso a ocupat doar locul 24 în clasamentul general din cauza unei defecţiuni tehnice, însă afirma că va reveni şi anul viitor dacă va fi invitat. "A fost un weekend foarte frumos şi sper că fanii s-au distrat cel puţin la fel de bine ca şi mine. Dacă voi reveni anul viitor? Dacă Felipe mă cheamă, cu siguranţă", a precizat el.
Massa a încheiat cursa doar pe locul opt.
Via Formula1
alonso o cam ia mereu pe coaja la karting. Cu sau fara probleme tehnice. In F1 te bati cu un singur pilot de fapt - coechipierul. Aici au toti acelasi material de concurs.