BMW-Sauber renunta la testarea KERS

Publicat marţi, 22.07.2008 16:57 de Daniel Popescu

BMW-Sauber a anuntat ca renunta la testarea sistemului de recuperare a energiei (KERS), dupa ce unul dintre mecanici a suferit un soc electric pe circuitul de la Jerez.

Christian Klien a evaluat in aceasta dimineata o versiune preliminara a sistemului de recuperare a energiei KERS, care va deveni obligatoriu incepand din 2009.

Austriacul a revenit la boxe dupa efectuarea tururilor de instalare, iar unul dintre mecanici a suferit un soc electric in momentul in care a atins monopostul. Oficialii germani au sistat testele in incercarea de a gasi o explicatie pentru ce s-a intamplat, insa investigatiile preliminare nu au condus la niciun rezultat.

Din aceasta cauza, BMW-Sauber a decis sa renunte la testarea sistemului KERS, iar Klien va reveni in cockpit abia miercuri, la volanul unui monopost F1.08 din acest sezon.