BMW-Sauber s-a opus amanarii tehnologiei KERS
BMW-Sauber este singura echipa care s-a opus din nou amanarii tehnologiei KERS pentru sezonul 2010.
Echipele s-au intalnit la Interlagos sub umbrela FOTA pentru a discuta despre posibilitatea de a amana introducerea tehnologiei KERS pentru 2010, in urma numeroaselor probleme tehnice ivite in implementarea acesteia pe monoposturi.
Desi in mod obisnuit este nevoie de acordul a 7 voturi din 10 pentru validarea unei decizii, de data aceasta votul trebuia sa fie unanim, intrucat este vorba despre schimbarea imediata a unei reguli.
BMW-Sauber a singura echipa din F1 care s-a opus acestui plan, motivand ca au investit deja o suma foarte mare de bani in aceasta tehnologie.
O parte dintre echipe s-au declarat total nemultumite de insistenta celor de la BMW-Sauber, printre acestea numarandu-se Toro Rosso si Renault. "Votul este o factura de 6 milioane de euro pentru noi. Trebuie sa cumparam un sistem extern", a declarat coproprietarul Toro Rosso, Gerhard Berger.
La randul sau, seful echipei Renault, Flavio Briatore, crede ca votul de la Interlagos este lipsit de sens. "Am trecut prin acelasi non-sens si cu cutiile de viteze cu schimbarea rapida a rapoartelor. Astazi toata lumea le are si suntem cu milioane de euro mai saraci".
Potrivit analizelor realizate de publicatia germana Auto Motor und Sport, McLaren a investit deja 30 de milioane de euro pentru sistemul KERS, Williams doua milioane de euro, in timp ce Honda a cheltuit aproape 50 de milioane de euro. In plus, Toyota a anuntat ca va amana utilizarea tehnologiei KERS pentru a doua jumatate a sezonului 2009.