BMW si McLaren testeaza tineri piloti

Publicat marţi, 09.12.2008 10:59 de Daniel Popescu

BMW-Sauber si Mclaren Mercedes vor testa in perioada urmatoare doi tineri piloti, Alexander Sims si Alexander Rossi urmand sa piloteze pentru prima oara un monopost de F1.

Alexander Sims (foto) si-a castigat dreptul de a pilota un monopost McLaren dupa ce a primit trofeul McLaren BRDC in cadrul Premiilor Autosport decernate duminica seara la Londra.

In varsta de numai 20 de ani, Sims concureaza in prezent in Formula Renault si va primi si un cec in valoare de 50.000 de lire sterline din partea echipei anglo-germane.

Nici cei de la BMW-Sauber nu stau cu mainile in san in aceasta perioada, echipa germana urmand sa testeze abilitatile de pilotaj ale lui Alexander Rossi. Pilotul in varsta de numai 17 ani a primit acest premiu dupa ce a castigat finala competitie din Formula BMW desfasurata in Mexic in weekendul care tocmai a trecut.