BMW vrea grabirea luarii unor decizii in F1

Publicat marţi, 29.05.2007 12:14

Mario Theissen, boss-ul celor de la BMW F1 Team, vrea ca FIA sa ia cat mai repede o decizie in privinta noilor reguli, cele care ar urma sa intre in vigoare din anul 2011.

 "Discutiile in legatura cu viitorul Formulei 1 sunt inca multe si au inceput de acum doua saptamani, de la Marele Premiu din Catalunya. Din punct de vedere tehnologic discutiile sunt foarte interesante. Vorbim despre un cu totul alt concept, care ar putea sta la baza producerii de modele de serie",

a declarat Theissen.

Max Mosley, presedintele FIA, a propus ca din 2011 in F1 sa fie introduse motoarele V6 de 2.2 litri, turatiile pe minut sa scada de la 19.000 la 10.000, in timp ce numarul cailor putere ar putea sa scada cu aproximativ 100.

BMW doreste sa stie cat mai curand ce decizii vor fi luate pentru a putea evalua costurile acestor modificari si timpul necesar care va fi alocat proiectelor.