Brawn: "L-am dezamăgit pe Schumacher, dar va urca pe podium"
Ross Brawn admite că Mercedes l-a dezamăgit pe Michael Schumacher în trei curse din cauza greşelilor de echipă, însă este convins că germanul va obţine cel puţin un podium.
Michael Schumacher a obţinut doar două puncte în primele cinci curse ale sezonului, însă rezultatele sale modeste au fost influenţate şi de o serie de greşeli ale propriei echipe.
Septuplul campion mondial a abandonat o dată din cauza montării eronate a unui pneu, iar în altă ocazie din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze, iar şeful Ross Brawn a admis că echipa l-a dezamăgit din acest punct de vedere.
"Multe s-au spus şi s-au scris, dar nu ar trebui să uităm că noi, echipa, l-am dezamăgit în trei curse dintre cele cinci, când nu am făcut treaba pe care trebuia s-o facem. Trebuie să ne descurcăm mai bine. Am văzut adevărata calitate a lui Schumacher în prima cursă şi din acest motiv cred că îl vom vedea pe podium în acest an", a declarat el pentru publicaţia germană Bild.
Rezultatele modeste ale lui Schumacher au condus la numeroase speculaţii potrivit cărora germanul se va retrage din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon, acestea fiind alimentate inclusiv de CEO-ul Nick Fry. Totuşi, Brawn crede că este prea devreme pentru a discuta despre acest subiect.
"Când va veni timpul ne vom aşeza împreună şi vom vorbi despre viitor. Sunt sigur că vom afla rapid în ce direcţie mergem", a adăugat el.
Brawn va reveni în paddock-ul Formulei 1 după ce a absentat în Marele Premiu al Spaniei din motive medicale, chiar dacă presa a speculat că motivul real este legat de neînţelegerile celor de la Mercedes cu Bernie Ecclestone în privinţa Acordului Concorde.
"În ziua de marţi de dinainte de Barcelona nu m-am simţit bine, am fost la doctor şi am rămas peste noapte în spital pentru teste. Când am ajuns acasă am decis, pe baza sfaturilor medicilor, să îmi iau un weekend liber, pentru a fi sigur că voi fi pregătit pentru Monaco", a mai precizat el.
Via | GMM
Si totusi antremanentele 1 si 2 sunt azi?