Brawn remarcă progresele efectuate de Mercedes în testele de iarnă
Ross Brawn susţine că Mercedes şi-a îndeplinit toate obiectivele trasate pentru testele din această iarnă, însă rămâne precaut în privinţa performantelor aşteptate pentru cursa de la Melbourne.
Mercedes a început testele de iarnă pe circuitul de la Jerez cu defecţiuni tehnice care au condus inclusiv la un accident pentru Lewis Hamilton, însă echipa a încheiat ultima sesiune de la Barcelona cu cel mai bun timp.
Şeful Ross Brawn susţine că germanii şi-au îndeplinit toate obiectivele cu privire la dezvoltarea monopostului, dar şi a integrării lui Hamilton în cadrul echipei.
"Sunt mulţumit de progresul echipei de pe parcursul ultimei luni şi de paşii înainte pe care i-am făcut cu monopostul. Ne-am îndeplinit obiectivele pentru programul de test şi kilometri pe care i-am parcurs au fost foarte satisfăcători. Hamilton s-a integrat foarte bine în echipă şi toată lumea s-a bucurat să lucreze cu el şi cu Nico Rosberg pe parcursul celor trei teste", a declarat britanicul.
Cu toate acestea, Brawn preferă să rămână precaut cu privire la performanţele pe care Mercedes le poate obţine în Marele Premiu al Australiei, prima etapă a noului sezon competiţional.
"Mai avem o săptămână la dispoziţie la fabrică pentru a încheia pregătirile. Ambii piloţi vor fi la fabrică în această săptămână şi ca întotdeauna este mult de muncă într-un timp scurt. Suntem realişti în privinţa performanţelor obţinute la Barcelona şi a poziţiei noastre după ce vom ajunge la Melbourne şi aşteptăm cu nerăbdare provocările noului sezon", a mai precizat el.
Via SportingLife
Ce bine ca au renuntat la Schmaker, acum au un adevarat racer in echipa Lewis va transforma echipa!