Buemi susţine că va rămâne la Toro Rosso şi în 2011

Publicat luni, 19.07.2010 13:02 de Daniel Popescu

Sebastien Buemi a dezvăluit că va continua să concureze pentru Toro Rosso şi anul viitor, chiar dacă nu a semnat încă prelungirea contractului.

Toro Rosso a anunţat săptămâna trecută că în sezonul 2011 va miza pe aceeaşi linie de piloţi formată din Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari, întrucât aceştia provin din programul de dezvoltare a tinerilor piloţi din cadrul Red Bull şi au avut rezultate bune.

Ulterior, Buemi a declarat pentru o publicaţie elveţiană că viitorul sau este deschis, întrucât

nu a semnat încă prelungirea contractului.

Cu toate acestea, elveţianul a revenit asupra declaraţiilor şi a confirmat că va rămâne la Toro Roso în 2011, chiar dacă nu a semnat încă nouă înţelegere. "Am fost cu Red Bull aproape întreaga mea carieră în sporturile cu motor şi sunt sub contract cu ei pentru viitorul apropiat, începând de anul viitor. Iar dacă nu am semnat nimic, asta s-a întâmplat pentru că nu am nimic de semnat! Sunt foarte fericit unde sunt şi sunt conştient că nu aş fi aici fără Red Bull", a declarat Buemi citat de publicaţia Autosport.

Elveţianul a debutat în Formula 1 la Toro Roso în sezonul 2009 şi până în prezent i-a avut drept coechipieri pe Sebastien Bourdais şi Jaime Alguersuari.

Via | Autosport