Button crede că poate lupta pentru titlul mondial

Publicat marţi, 02.04.2013 12:15 de Daniel Popescu

Jenson Button este încrezător că poate lupta pentru titlul mondial în acest sezon datorită progreselor înregistrate de McLaren în cursa de la Sepang.

Jenson Button a obţinut doar două puncte în primele două curse ale sezonului, după ce pariul făcut de McLaren cu un monopost MP4-28 radical schimbat comparativ cu anul trecut nu a dat roade.

În ciuda unor greşeli la boxe, echipa a demonstrat însă că a înregistrat progrese majore în Malaysia, iar fostul campion mondial radiază de optimism şi spune că poate lupta pentru titlul mondial.

"Din punctul meu de vedere campionatul este încă deschis. Cu siguranţă. Sebastian Vettel aproape că m-a învins în 2009 după ce în primele patru curse nu câştigase niciun punct. Avem parte de o revenire majoră. În cea mai mare parte a cursei de la Sepang am fost mai rapizi decât Lotus şi Ferrari. Cine ar fi crezut asta cu cinci zile înainte?", aş declarat el pentru publicaţia britanică The Mirror.

În acest context, Button anticipează noi progrese în Marele Premiu al Chinei, însă admite că McLaren mai are de muncă pentru a îmbunătăţi monopostul.

"Lucrurile nu sunt rezolvate complet. Încă avem probleme, dar în termeni de dezvoltare monopostul este mult mai bun. Nu suntem încă la nivelul Red Bull, dar este incredibil cât de mult am progresat în cinci zile, am fost surprins să ajung pe cinci şi să-l văd pe lider. Marele avantaj este că multe monoposturi sunt competitive şi îşi iau puncte unul altuia. Exact de asta avem nevoie. În acest moment sunt foarte fericit, pentru că am îmbunătăţit foarte mult", a mai precizat el.

Via The Mirror

  • iceman, marţi, 02.04.2013 12:50

    cine il mai asculta, de cand a ajuns la mclaren tot zice asta

  • vyctor7, marţi, 02.04.2013 13:14

    Vreau la Button ca el nu bate pe nimeni!!

  • mirel_f1, marţi, 02.04.2013 14:09

    Cu actualul monopost nu au nici o sansa,daca in China nu vin cu inbunatatiri majore,si sa urce pe podium in Shanhai le va fi foarte,greu pe parcurs sa revina in lupta pentru titlu ...

  • seby9626, marţi, 02.04.2013 18:35

    Mirele,asa cum spunea si un alt user,ne-am plictisit de toate rahaturile pe care le scrii.In plus e Shanghai si nu Shanhai.In toate comentariile tu tai frunze la caini,iar cu romana esti la pamant.

  • BALATESCU, marţi, 02.04.2013 19:08

    CE VRAJEALA ARE SI BUTTON ,NU SINTEM DE NIVELUL LUI RED BULL , DAR TREBUIA SA SPUNA ADEVARUL CA ESTE DE MIJLOCUL CLASAMENTULUI !!! REZULTATELE VORBESC DE LA SINE !!! CUM A PATIT SI SCHUMACHER ANUL TRECUT , MULTE GRESELI DIN PARTEA ECHIPEI .......CRED CA DIN CAUZA PRESIUNII , ASA SE POATE INTIMPLA SI CU MCLAREN DACA O TINE TOT ASA !!!

  • mavrick, marţi, 02.04.2013 20:50

    @BALATESCU, da-mi voie sa te corectez: McLaren ocupa in prezent penultimul loc

  • danoe, marţi, 02.04.2013 22:15

    matematic toti pilotii-s in lupta pentru titlul mondial in primele etape