Button refuză începerea negocierilor pentru noul contract cu McLaren
Jenson Button evită să înceapă negocierile cu McLaren pentru prelungirea cotractului cu McLaren şi justifică decizia prin faptul că 'se bucură foarte mult de prezent'.
Contractul lui Jenson Button cu McLaren expiră la sfârşitul acestui sezon, însă McLaren are opţiunea de a-i prelungi unilateral înţelegerea pentru 2012. Echipa britanică finalizează în prezent o ofertă mai bună din punct de vedere financiar pentru fostul campion mondial, cu condiţia ca acesta să semneze un contract pentru mai mulţi ani.
Totuşi, britanicul susţine că nu este pregătit să demareze negocierile cu actuala sa echipă. "Nu vreau să mă gândesc la viitor, pentru că încă mă bucur de prezent. Mă bucur foarte mult să lucrez cu McLaren", a declarat el la finalul unui eveniment de marketing de la Budapesta.
Anterior, presa internaţională a speculat că Button este în atenţia celor de la Ferrari, însă pilotul neagă această posibilitate, chiar dacă admite că ar vrea să fie coechipierul lui Fernando Alonso. Întrebat cu cine ar vrea să împartă garajul, el a replicat: "Ayrton Senna. Dar şi cu Alonso, deşi nu cred că asta se va întâmpla. Nu am vorbit niciodată cu Ferrari despre un contract", a adăugat el.
După retragerea din Formula 1, Button se gândeşte la o scurtă carieră în DTM sau V8 Australia, însă nu exclude nici varianta de a deveni manager de piloţi.
Via | Autosport
.. s-a vazut si el cu un titlu si acum nu-i mai dai cu ... de nas...