Button: "Sezonul modest nu m-a făcut să-mi pierd entuziasmul"
Jenson Button susţine că nu şi-a pierdut entuziasmul din cauza rezultatelor modeste şi susţine că astfel de perioade fac ca sezoanele reuşite să fie speciale.
McLaren traversează unul dintre cele mai slabe sezoane din ultimii ani, iar echipa nu a reuşit să lupte pentru victorii, limitându-se la o luptă cu Force India pentru locul cinci în clasamentul constructorilor.
Cu toate acestea, Jenson Button afirmă că nu şi-a pierdut încă entuziasmul de a concura în Formula 1 şi este încrezător că McLaren poate reveni la o formă semnificativ mai bună.
"Lucrul cu adevărat ciudat este că, chiar dacă acest sezon a fost foarte dificil, încă pot fi foarte entuziasmat să particip la un Mare Premiu. Cred în continuare că putem face o treabă bună. Nu mi-a pierdut entuziasmul nici în cele mai dificile momente, iar asta mă face să-mi dau seama că iubesc cu adevărat acest sport. Ani ca aceştia fac ca anii buni să fie speciali. Am avut destule sezoane dificile, dar şi sezoane fantastice. Este normal să ai şi sezoane dificile în carieră", a declarat el.
Pe de altă parte, Button afirmă că primul podium pe care îl va obţine pentru McLaren va fi special, pentru că echipa va putea răsufla uşurată după parcursul modest de până acum.
"Nicio echipă nu poate fi mereu în top. Sunt suficient de experimentat să ştiu că asta se poate întâmpla. Trebuie să munceşti şi când ieşi din această situaţie te simţi foarte special. Când vom sta pe podium următoarea dată şi, mai ales, pe prima treaptă a podiumului, cred că întreaga echipă va răsufla uşurată şi va exista mult entuziasm, adrenalină şi emoţii pentru că am muncit din greu împreună", a adăugat el.
Via SportingLife
Button esti ca Webber numai ca tu, spre deosebire de el, ai avut norocul sa ai coleg mult mai slab si un avion fata de resul masinilor din F1 iar asa ai devenit campion mondial.