Coreea de Sud, antrenamente 1: Schumacher, cel mai rapid pe ploaie

Publicat vineri, 14.10.2011 09:23 de Daniel Popescu

Michael Schumacher a stabilit cel mai bun timp în prima sesiune de antrenamente din Coreea de Sud, afectată de o rafală puternică de ploaie.

Michael Schumacher continuă evoluţiile pozitive din ultima perioadă şi în Marele Premiu al Coreei de Sud, pe care septuplul campion mondial l-a început cu dreptul după ce a stabilit timpul de referinţă în prima sesiune de antrenamente libere.

Cronometrat cu 2:02.784 pe un circuit foarte umed din cauza ploilor puternice din regiune, pilotul echipei Mercedes GP a fost urmat în clasament de campionul mondial Sebastian Vettel.

Condiţiile meteo precare au condus la apariţia a numeroase surprize în pluton, Force India terminând sesiunea pe locurile trei şi patru prin Paul di Resta şi, respectiv, Adrian Sutil, în timp ce Sebastien Buemi a propulsat Toro Rosso până pe locul cinci.

Prima oră de antrenamente a fost una foarte liniştită, piloţii limitându-se la tururi de instalare din cauza cantităţii prea mari de apă de pe circuit. În final, doar 18 dintre cei 24 de piloţi au efectuat tururi cronometrate, iar mulţi dintre ei au pierdut la un moment dat controlul volanului, fără însă să producă incidente majore, printre aceştia numărându-se Vettel şi Karun Chandhok (Lotus).

Sesiunea a marcat şi debutul lui Jean-Eric Vergne în Formula 1, iar francezul a parcurs nouă tururi la volanul monopostului Toro Rosso, înlocuindu-l pe Jaime Alguersuari.

Coreea de Sud - Rezultate Antrenamente 1:

 1.  Michael Schumacher    Mercedes                2m02.784s            10
 2.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault        2m02.840s  + 0.056    8
 3.  Paul di Resta         Force India-Mercedes    2m02.912s  + 0.128   12
 4.  Adrian Sutil          Force India-Mercedes    2m03.141s  + 0.357   12
 5.  Sebastien Buemi       Toro Rosso-Ferrari      2m03.182s  + 0.398    9
 6.  Kamui Kobayashi       Sauber-Ferrari          2m03.292s  + 0.508   13
 7.  Lewis Hamilton        McLaren-Mercedes        2m03.391s  + 0.607    6
 8.  Nico Rosberg          Mercedes                2m04.311s  + 1.527   12
 9.  Sergio Perez          Sauber-Ferrari          2m04.797s  + 2.013    8
10.  Mark Webber           Red Bull-Renault        2m05.183s  + 2.399    5
11.  Karun Chandhok        Lotus-Renault           2m06.350s  + 3.566   11
12.  Pastor Maldonado      Williams-Cosworth       2m06.852s  + 4.068   11
13.  Jean-Eric Vergne      Toro Rosso-Ferrari      2m07.541s  + 4.757    9
14.  Rubens Barrichello    Williams-Cosworth       2m08.218s  + 5.434    5
15.  Narian Karthikeyan    HRT-Cosworth            2m08.832s  + 6.048   14
16.  Daniel Ricciardo      HRT-Cosworth            2m09.232s  + 6.448   14
17.  Jerome D'Ambrosio     Virgin-Cosworth         2m12.658s  + 9.874    7
18.  Timo Glock            Virgin-Cosworth         2m14.508s  + 11.724   4
19.  Felipe Massa          Ferrari                 no time               1
20.  Fernando Alonso       Ferrari                 no time               5
21.  Bruno Senna           Renault                 no time               1
22.  Vitaly Petrov         Renault                 no time               1
23.  Heikki Kovalainen     Lotus-Renault           no time               1
24.  Jenson Button         McLaren-Mercedes        no time               1

 

A doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Coreei de Sud are loc vineri cu începere de la ora 08:00, ora României.

  • tracto, vineri, 14.10.2011 10:27
    How about that !

    msc forever the best !

  • ddorel, vineri, 14.10.2011 11:53
    MSC

    Este foarte bun pe ploaie, a demonstrat-o de nenumarate ori . Cind a revenit se vedea clar ca nu prea se acomoda cu noile pneuri , regurli, bolizi etc dar acum spre bucuria tuturor fanilor, si a mea :) isi imbunatateste performantele de la o cursa la alta. Cred ca dupa 2012 va fi semnat inca un contract...