
Coulthard asteapta cu nerabdare cursa de la Valencia
David Coulthard este nerabdator sa concureze la Valencia si spune ca pilotii vor obtine primele impresii doar in prima zi de antrenamente libere.
Pentru a se acomoda cu circuitul, pilotul echipei Red Bull a vizionat cateva imagini de la cursele de F3 din luna iulie. "Am vazut cateva imagini ale circuitului si pare foarte deschis pentru o pista stradala; exista cateva zone de esapare in unele viraje si este destul de lat", a declarat Coulthard pentru postul de televiziune ITV.
"Din punct de vedere estetic arata mai mult ca un circuit nord-american decat ca Monaco sau Macau".Totusi, scotianul a admis ca numai dupa ce va pilota o masina de F1 pe circuit isi va putea face o impresie exacta asupra caracteristicilor circuitului. "Ne vom face o idee reala a noului circuit numai atunci cand il vom atinge la plimbarea de joi si dupa ce vom pilota pentru prima oara in antrenamentele de vineri. Sony PlayStation nu te ajuta prea mult. Trebuie sa fii acolo", a mai precizat Coulthard.