Delecour, sprijinit de România să concureze în Raliul Monte Carlo
Fracois Delecour va concura în Raliul Monte Carlo cu sprijinul Ministerului Turismului din România la volanul unui Ford Fiesta RS WRC al echipei M-Sport.
Francois Delecour, campionul naţional de raliuri din ultimele două sezoane, va reveni în Campionatul Mondial de Raliuri cu ocazia Raliului Monte Carlo de la jumătatea lunii ianuarie.
Francezul în vârstă de 51 de ani va concura cu un Ford Fiesta RS WRC al echipei M-Sport, iar participarea sa este susţinută parţial de Ministerul Turismului din România. Delecour şi-a stabilit ca obiectiv ocuparea locului cinci în clasamentul general al raliului, însă admite că va fi dificil să obţină o astfel de clasare.
"Realist vorbind, obiectivul este locul cinci, chiar dacă va fi o provocare foarte mare. Dar cel puţin îl putem scoate din ecuaţie pe Sebastien Loeb, aşa că există deja un loc câştigat pentru mine. De asemenea, cred că va fi dificil pentru Hyundai să fie competitivă la prima participare la Monte Carlo, aşa că vom şti care sunt rivalii noştri direcţi şi, dacă lucrurile decurg bine, pot fi pe cinci. Indiferent ce se întâmplă, mă voi bucura. Iubesc acest raliu şi aştept cu nerăbdare să pilotez acolo", a declarat el.
Delecour a participat la alte 16 ediţii ale Raliului Monte Carlo, ultima fiind consemnată în 2012, atunci când a ocupat locul şase în clasamentul general după ce a fost sprijinit de asemenea de Ministerul Turismului din România.
Până în prezent, Delecour nu a confirmat dacă va concura în Campionatul Naţional de Raliuri şi în sezonul 2014.
Via Autosport
Un pilot bun Delecour , imi place insa ca toti recunosc acum si isi fac calcule la victorii respectiv la clasari odata cu retragerea lui Loeb , inainte isi imparteau de la locul 2 in jos , locul 1 se stia al cui era :)