Di Resta îl va înlocui pe Liuzzi la Force India

Publicat joi, 20.01.2011 15:28 de Daniel Popescu

Paul di Resta va fi noul coechipier al lui Adrian Sutil la Force India în sezonul 2011, potrivit publicaţiei Autosport.

Speculaţiile privind linia de piloţi a echipei Force India pentru sezonul 2011 al Formulei 1 se apropie cu paşi mari de final. Potrivit unor informaţii apărute în ediţia tipărită de joi a publicaţiei britanice Autosport, Paul di Resta va fi promovat la Force India ca pilot titular, urmând să facă pereche cu Adrian Sutil, prezent la echipa din 2007.

Scoţianul în vârstă de 24 de ani ar urma astfel să-l înlocuiască pe Vitantonio Liuzzi, în ciuda faptului că italianul avea o înţelegere cu echipa pentru sezonul 2011.

Presa internaţională a speculat în ultima perioadă că Force India încearcă să ajungă la o înţelegere cu Liuzzi pentru rezilierea contractului, întrucât este interesată să-l promoveze pe di Resta în urma rezultatelor bune obţinute de acesta în 2010 în sesiunile de antrenamente la care a luat startul.

Un alt pilot creditat anterior cu şanse să ajungă la Force India a fost Nico Hulkenberg, germanul având acum posibilitatea să semneze un contract de pilot de rezervă, care i-ar asigura posibilitatea de a participa la prima sesiune de antrenamente din cadrul Marilor Premii.

Se anticipează ca Force India va confirma linia de piloţi în următoarele zile.

Via | Autosport

  • raz, joi, 20.01.2011 17:50

    iN SFARSIT. E un pilot promitator si abia astept sa il vad la lucru...