Ecclestone: "Toyota vrea să revină în F1, dar nu cu actualele motoare"

Publicat vineri, 10.07.2015 14:22 de Daniel Popescu

Bernie Ecclestone susţine că Toyota este interesată să revină în Formula 1, însă nu în contextul actualului regulament pentru motoare turbo V6 de 1.6 litri.

Bernie Ecclestone consideră în continuare că introducerea motoarelor turbo V6 de 1.6 litri reprezintă un pas înapoi pentru Formula 1.

Chiar dacă Renault a condiţionat rămânerea în competiţie prin adoptarea noului regulament, care ulterior i-a readus în Marele Circ şi pe cei de la Honda, britanicul în vârstă de 84 de ani afirmă că un alt mare constructor refuză să revină din cauza tipului de motoare. El se referă la Toyota, care a părăsit Formula 1 la sfârşitul sezonului 2009 din cauza pierderilor suferite în contextul crizei financiare.

"Uitaţi-vă la Toyota, despre care ştiu că poate ar fi interesată să revină în Formula 1. Dar în niciun caz nu ar reveni cu această unitate de propulsie. Ei ştiu că ar avea probleme înainte să înceapă. Dacă cei de la Ferrari au probleme, ce şanse ar avea Toyota?", se întreabă el.

Ecclestone a sugerat că FIA are nevoie de o nouă conducere care să aibă curajul de a schimba radical regulamentul motoarelor. Chiar dacă producătorii au decis să menţină actualul regulament, britanicul este convins că va reuşi să impună alte motoare.

"Avem nevoie de cineva care să stingă şi să aprindă luminile, indiferent cine este. Dar schimbarea se va întâmpla. Trebuie să facem asta", a adăugat el.

Via GMM

  • jean, vineri, 10.07.2015 16:03

    Cu motoarele clasice nu au avut rezultate desi au avut un buget urias. Cu noile motoare le e frica sa revina sa nu ajunga praf ca Honda. Cred ca defapt nici nu au de gand sa revina, sunt mai mult aberatii ale lui Ecclestone.

  • ccb, vineri, 10.07.2015 17:04

    @jean cred ca uiti cu ce motor a castigat Brown ambele campionate. So?

  • mikahakkinen, vineri, 10.07.2015 17:33

    @ccb: Brown GP avea motoare Mercedes la castigarea ambelor titluri mondiale in 2009. Si era vorba despre motoare Honda, si nu Toyota. "Brawn GP Formula One Team, the trading name of Brawn GP Limited, was a Formula One world championship-winning motor racing team and constructor, created by a management buyout of Honda Racing F1 Team, but using a Mercedes engin"

  • F1_Red_Fury, vineri, 10.07.2015 22:00

    De fapt articolul n-are nici o treaba cu motoarele Honda, dar este interesanta stirea cum ca Toyota ar vrea sa revina in F1. Au un centru tehnic in Germania, foarte bun, Force India si McLaren folosesc in aceste moment tunelor lor de vant. In rest, este de urmarit daca chiar cei de la Toyota ar vrea sa revina in F1.

  • bernie, sâmbătă, 11.07.2015 08:53

    De fapt mosulica il cam inteapa pe Jean Todt in aceasta declaratie ptr lipsa de curaj in luarea unor decizii cruciale ptr viitorul F1...Sclerozatul se foloseste de orice si oricine ptr a ramane la conducerea F1...Cand nu i-a mai facut jocurile Maxx Mosley a sapat vartos la groapa ejectarii lui de la conducerea FIA. .Se pare ca nici Todt nu-i mai este de folos si zvonul asta cu revenirea Toyota in F1 a fost un bun prilej de al ataca pe Todt...Toata lumea stie ca mosulica este principalul vinovat ptr ce se intampla de cativa ani in F1 dar sunt foarte putini aceia care spun deschis acest lucru ptr ca bernie nu putea sa impuna de unul singur regulamentele aste stupide in F1.. Dupa el urmatorii vinovati sunt constructorii de motoare care au impus chiar la nivel de santaj aceste motoare apoi sefii echipelor mari care i-au cantat in struna lui bernie o "viata intreaga"...Si nu in ultimul rand vinovati sunt si unii sefi din conducerea Fia in frunte cu ultimii doi presedinti Mosley si Todt care la fel ca si sefii marilor echipe au dansat precum le-a cantat bernie....Increngatura asta dintre ei este prea mare si prea incalcita si atat timp cat nu se va face o curatenie generala peste tot in F1 si la Fia (felicitari procurorilor americani ca au inceput curatenia la FIFA si in varful forului fotbalistic mondial)nimic pozitiv nu se intrevede in viitorul apropiat al F1.. Se stie ca unde sunt bani multi sunt si interese mari iar F1 nu face exceptie de la asta.Sunt curios cum va reactiona Todt la atacuk senilului care se pare ca se doreste pe vecie la conducerea F1...Cat despre zvonul revenirii Toyota in F1 aceste nu este decat o petarda aruncata de mos ptr a agita putin spiritele in folosul propriu...Intr-un fel mosulica este "diabolic" de simpatic prin felul in care ii dezbina dupa dictonul cezarian si ii conduce ii manipuleaza pe toti in F1iar acestia se conformeaza dorintelor sale!!! In fond scopul scuza mijloacele nu-i asa???Va salut...

  • ferr1, sâmbătă, 11.07.2015 11:21

    Nu înțeleg de ce vă tot agitați cu regulile din F1. F1 e moșia lui Bernie, face ce vor mușchii lui. Dacă vă convine vă uitați, dacă nu, schimbați canalul. Surprinzător e faptul că F1 are totuși mai mulți spectatori decât MotoGP-ul... Asta da surpriză. Și stați liniștiți, mereu vor exista oameni care se vor uita la F1. Noua generație vine din urmă și nu va știi ce sunet aveau motoarele din 2000 sau cum arătau mașinile în trecut. Vor înghiți orice li se va oferi și, mai presus de orice, vor plăti scump (bilete, abonament tv, tricouri etc)